Killer with directions

Capitolul 3.

Gonesc cu 170 la oră , şi sincer , tot ce-mi pasă în acest moment este doar să ajung acasă în patul meu moale. Dau drumul radio-ului şi îl dau la maxim. 

-So wake me up when its all overrrrr , cântam odată cu melodia, lăsând grijile să-mi treacă peste cap. 

Telefonul începu să-mi vibreze în poală. Dau muzica mai încet şi răspund fără să mă uit la apelant. 

-Victoria?

-Taman eu , răspund plictisită. 

Apelul se întrerupse . Mdea... Oameni cu chef de ceartă. Morţii lo....

-Da mă! răspund apelului care mă zmulse din gândurile mele.

-D...da..

-Vrei să vorbeşti odată?Nu am toată ziua, mă răstesc către telefon , care săracul nu avea nici o vină. 

Se auziră nişte zgomote nedeşluşibilie , apoi o voce cunoscută revenii la telefon.

-Victoria , sunt eu. 

Vocea prietenei mele mă calmă .

-Da Lay' , ce s-a întămplat?

-Victo , am ajuns. Lăsăm dubiţa unde ne-ai spus şi plecăm? , mă întrebă Layla. 

-Da, îi răspund bătând cu unghiile în volan.

-Bine Victoria. Lăsăm marfa ce ai pus-o acolo direct în faţă , se ocupă oamenii tăi , da?

-Da Lay. Haide , sunt aproape de casă. Mulţumesc mult de tot , îi spun uşor. Sunteţi şi voi obosiţi , luaţi o pauză. Veniţi mâine de dimineaţă , îmi scutur repede încheietura ca ceasul care ma apăsa uşor  să revină în poziţia în care aveam nevoie , defapt când vă treziţi , să bem o cafea. 

-Bine Victo , îl sun pe Dan să ne aducă o maşină?

-Da, îi răspund.

Ne luăm la revedere şi arunc telefonul undeva la nimereală pe bancheta din spate. Închid muzica, şi mă concentrez mai mult pe drum. Băieţi aveau să se descurce cu trupa aceea care în această seară şi-au luat adio de la lumea aceasta , trecând în nefiinţă. Păcat , erau băieţi destul de drăguţi , dar dacă îşi bagă nasul unde nu trebuie , este altă problemă. Apăs mai tare aceleraţia , grăbindu-mă să ajung acasă şi să uit de...

-LOUIS!ţip dintr-o dată ,pun o frână bruscă şi  întorc volanul în toate direcţile ca să evit la timp să nu ma izbesc de un copac. Am derapat pe pietrişul umed iar maşina se opri , fumegând. Îmi caut telefonul ,care tocmai acum s-a găsit să fie invizibil. 

-LA DRACU LA DRACU LA DRACU!!!!, înjuram plină de nervi. Degetele mele mergeau băbeşte prin întuneric căutând telefonul. Într-un final l-am găsit sub scaunul pasagerului. Mai că l-am zmuls de acolo , şi am apelat imediat un număr cunoscut.

-Răspunde dracului odată!, ţipam la telefonul meu care îmi dădea dead line . 

Nu mai am timp . Am blocat maşina şi am început să alerg . Alergam mult prea repede ca orice ochi uman să mă vadă, ajungeam de 100 ori mai repede aşa decât cu maşina. Evitam cu uşurinţă fiecare obstacol care îmi ieşea în cale , şi încercam să mă si calmez. Cum puteam fi atât de idioată încât să uit că l-am lasat acolo pe Louis? La dracu! Mai saream din cand in cand pe blocuri ca sa scutesc din drum. Doamne te rog să fie bine , Doamne , ţine-l în paza Ta Doamne!Am aterizat în faţa depozitului şi am împins cu putere uşa de metal , dar nu se clintea . Am găsit o mică crăpătură undeva şi mi-am bagat , atât cât mi-a permis locul , mâna acolo. Am tras cu putere , smulgând bucăţi din uşă. Când mi-am făcut destul loc ca să pot da de clanţă , mi-am bagat mâna înăuntru şi am deschis-o. Cum m-am văzut înăuntru , am început să alerg de colo-colo , căutându-l pe Louis. O chestie lucioasă îmi atrase atenţia era chiar..

-Maşina lui Austin! , am spus puţin cam tare. 

În câteva secunde eram lângă maşină şi mai să smulg uşa ca să ajung mai repede la Louis. Băieţii erau în continuare unii peste alţii , aşa cum i-am pus.Numai Louis era într-un colţ , tremurând uşor. Efectul începea să se ducă aşa că trebuie să mă mişc rapid. L-am ridicat pe Louis , care era cam cât un fulg de uşor , şi l-am scos din maşină , lăsându-l pe jos. Am început să ascund toate dovezile incriminatorii , care ar fi putut să mă inculpe de ceva. Mă uit la ceas , aproape 6. La dracu , soarele răsare. Am început să mă simt din ce în ce mai slabă , lipsită de puteri. Am simţit ceva umed cum mi se prelinge pe obraz..., terifiată am dus mâna la urechie şi am apăsat uşor , sânge. Sângerez. La dracu , acum şi asta? Le-am reparat idioţilor ăstora uşa în câteva secunde . L-am luat pe Louis pe sus , şi am început să alerg cu el. El stătea cuibărit la pieptul meu , ca un copil mic , cărat de mamă. Alergam mai încet decât de obicei , şi nu din cauza lui Louis , greutatea lui părându-mi-se insemnificativă , ci din cauza soarelui ăstuia tâmpit. Am ajuns mai greu la maşina care încă mai fumega. L-am aşezat pe Louis pe bancheta din spate , cu capul pe poşeta mea. Am răsuflat uşurată , eram în siguranţă , dar aventura abea acum începe!

***

-Vic...victoria , mormăia Louis .

M-am trezit într-o fracţiune de secundă şi m-am uitat la el. Dormea. Cred că vorbeşte în somn. M-am afundat în scaunul meu comfortabil din piele neagră, îngropându-mi faţa în palme şi oftând zgomotos. Am  adormit, în maşină , cu Louis. Nu am mai fost capabilă să roşesc de o groază de timp , dar dacă aş mai putea , sunt sigură ca aş fi roşie ca un rac. Am oftat , lăsând tot aerul să îmi iasă din plămâni. M-am uitat în oglinda retrovizoare şi m-am speriat când mi-am văzut reflexia. În jurul ochilor aveam cearcăne negre , şi pe obraji aveam dâre de sânge de la urechi , sângele fiind omniprezent , până şi din nas. Am scuturat rapid din cap , vrând parcă să şterg imaginea din oglindă , şi aşa puţin blurată , ca să nu mai fiu nevoită să mă văd. Deschid torpedo-ul si imi iau de acolo şerveţelele mele mult-iubite. Îmi şterg repede toată faţa , umplând vreo zece şerveţele cu sânge. De ce sângeram oare? Am oftat iarăşi , trebuie să îmi dau seama odată ce se întâmplă cu mine. Trăiesc pe acest Pământ de o groază de ani , şi niciodată nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Continui să mă şterg , şi îmi refac machiajul , încercând să ascund cât de mult am putut cearcănele. Am aruncat toate ustensilele în torpedo , pe care l-am închis puţin cam brutal. Soarele începea să strălucească , mângâind blând cerul somnoros. Felinarele parcă plângeau căci munca lor se termina. Stelele licăreau din ce în ce mai încet , lăsând loc unui cer albastru.Am pornit maşina şi m-am îndreptat spre casă , cu Louis încă mormăind acolo , de data asta ceva despre niste morcovi ucigaşi care voiau să distrugă KFC-u. Mi-am dat ochii peste cap şi am chicotit. 

''Doamne , cineva să filmeze!Victoria zâmbeşte , stai! Chiar râde!'' , am râs şi mai tare din cauza gândurilor mele. 

Întradevăr , nu mai simţisem nimic de mult , nu mai simţisem dragoste , suferinţă , milă , apreciere , mulţumire şi linişte sufletească de foarte mult timp. Şi toate acestea s-au schimbat , într-o singură seară , câteva ore , alături de gogomanul acesta care zâmbea uşor în somn.