Prolog
Toată vara m-am gândit la el.La acel blond drăguţ şi inocent. La ochii lui albaştrii şi la vocea lui liniştitoare.Nu am prea putut vorbii,pentru că a fost plecat în tara lui de origine.Mă bucuram că se simţea bine,dar îl vroiam înapoi lângă mine,în jurul meu.Chiar dacă el nu ştia,eu îl plăceam încă de mult timp.Ei bine,acum se apropie cu paşi repezi prima zi de şcoală,prima zi după trei luni în care nu l-am văzut.Din câte ştiu, se va întoarce în ţară doar cu o zi înainte.Abea aşteptam să îl văd,chiar dacă nu eram apropiaţi ,probabil că el nici nu ştia de existenţa mea, sau probabil mă ştia drept fata de pe hol, care nu prea vorbeşte cu nimeni,doar cu vechii ei prieteni.Anul trecut aveam engleză şi biologie împreună,dar cine ştie,anul acesta probabil nu vom mai avea nici o oră comună, probabil nu îl voi mai vedea decât în pauze pe hol, sau în drumul spre casă. Oricum,anul acesta, toată lumea va fii agitată cu balul bobocilor, nu că în alţi ani nu ar fi for,dar anul acesta sunt şi eu boboacă.Clasa a9-a cică aduce numai bucurii şi o noua viaţă.Să sperăm că această „nouă viaţă” a mea va fii cu mai puţină timiditate şi cu mai mult tupeu.Probabil că îmi voi găsii un partener drăguţ pentru bal, iar el va merge cu acea tipă populară.Şi totuşi...nu ştiu cum acei ochişori albaştii ar putea să stea lângă o aşa scurpie.Nu am eu ce să comentez,este evident că nu se va uita niciodată la mine...
