Agenta Secretă |Pauză|

Capitolul 1: Partenerul

         De ce vremea trebuie fie atât de mohorâtă astăzi? De ce, atunci când sunt mai binespusă sau vreau să ies să mă plimb, vremea e împotriva mea? Și atunci când sunt tristă, ea parcă ar râde de mine făcându-mă să mă simt și mai rău.

        Ah, nu contează asta în momentul acesta. Tot ce trebuie să fac acum e să fiu atentă la trafic ca să nu fac vreun accident. Sau poate ar fi mai bine așa. Măcar aș uita de tot ce mă înconjoară. Așa aș ajunge să fiu din nou împreună cu Adam și copiii noștri. 'Gata, Cassie! Nu te mai gândi la moarte. Nu mai fi atât de pesimistă.' Am dreptate. Nu am timp de asta acum.

         Când ajung, intru în clădirea care se înalță maiestoasă în fața mea. La intrare se află o recepționeră cu un zâmbet uriaș pe chip care vorbește cu un bărbat de statură medie și cu început de chelie, dar nu am băgat-o în seamă și mi-am continuat drumul. M-am dus direct la lift și cât timp așteptam să vină m-am uitat prin încăpere. Purta un aer trist. Culorile predominante fiind maroul, albul si negrul, iar ici-colo se aflau câteva ferigi gigantice care aveau ca scop să mai îmbie puțin locul. Mulți oameni îmbrăcați în costume închise la culoare se plimbă –sau aleargă, după caz– în stânga și-n dreapta.

         Când am auzit sunetul care anunța că a venit liftul, m-am întors. Am intrat și am apăsat butonul cu cifra douăzeci pe el, fiind ultimul etaj din clădire. Pe fundal se auzea o muzică destul de enervantă, dar te obișnuiești la un moment dat cu ea. Știind că va trebui să mai aștept m-am uitat în oglinda care era pe perete, în spatele meu. Purtam o cămașă albă, un sacou negru, o pereche de pantaloni negri și pantofi tot negri. Părul l-am lăsat desprins, fiind puțin ondulat la vârfuri.

         Când am ajuns, sunetul care s-a auzit m-a scos din transa în care intrasem. Am ieșit si m-am dus drept înainte. Aici nu se află numai birouri, așa cum se întâmplă și la celelalte etaje. Aici sunt uși secrete care duc la săli unde se află arme sau tehnologie de ultima generație. Aici agenții se pot antrena. Da, ați citit bine. În locul acesta se află agenți secreți. De fapt, aici este o agenție secretă.

         Am mers pe coridorul lung care avea mai multe uși –toate fiind închise–, dar nu m-am oprit decât la capătul lui. Am bătut în ușa maro de două ori, după aceea auzindu-se o voce feminină care mi-a spus să intru. Am apăsat pe clanță și am împins, iar de după ea o față cunoscută m-a întâmpinat.

         Încăperea este destul de mare, dar aproape goală. Singurele lucruri care se remarcă sunt un birou din lemn de stejar care se află în mijlocul camerei cu trei teancuri de hârtii pe el, două dulapuri care erau umplute si ele până la refuz și două canapele puse strategic una în fața celeilalte și lipite de perete.

            — Bună, Cassie! îmi spune femeia cu un zâmbet pe buze.

            — Bună, Diana! i-am răspuns eu fără nici un chef.

         Femeia din fața mea este Diana Smith, șefa mea, dar in același timp șefa agenției, dupa moartea tatălui ei, fostul șef. Am fost colege și prietene în facultate, iar acum suntem la fel de apropriate ca atunci sau chiar mai mult. De-asta știu că nu s-a supărat de tonul folosit pentru că știe prin ce am trecut în ultimul timp. Iar confirmarea gândurilor mele vine imediat când, încă zâmbind, îmi face semn cu mâna să mă așez pe unul din scaunele de lângă birou.

            — Hai să terminăm mai repede. Spune-mi de ce m-ai chemat, îi cer sperând că o să pot scăpa repede de aici.

            — Te cam grăbești, văd. Uite, te-am chemat să-ți spun că..., dar se oprește în mijlocul frazei și mă privește rânjind.