Agenta Secretă |Pauză|

Capitolul 2: Întâlnirea

        Am deschis încet ochii, iar când m-am uitat afară am văzut că se făcuse dimineață. Razele calde ale soarelui intrau în cameră, sfioase. M-am ridicat în capul oaselor din pat, dar am rămas puțin surprinsă când m-am uitat la ceasul de pe noptieră. Este ora 09:15, iar eu, până să mă culc, pusesem alarma să sune la ora șapte fix. Dar nu m-am panicat pentru că astăzi nu aveam planificat nimic important de făcut de dimineață. Trebuie, după ce fac un duș și mănânc, să mă duc acasă la Nicholas ca să vorbim. Iar după aceea restul zilei sunt liberă ca pasărea cerului.

         După ce îmi verific telefonul de mesaje și apeluri, mă scol leneș din pat și mă îndrept spre baie pentru obișnuita rutină. Mă duc la chiuvetă și îmi dau cu puțină apă pe față, iar după aceea îmi dau și hainele jos și las apa călduță să mă trezească mai bine sub duș.

         Când am ieșit din cadă am văzut că am stat doar o jumătate de oră. Iar asta m-a surprins pentru că mă gândeam că trecuse mai mult de o oră. Am mers la dulap și m-am îmbrăcat cu niște haine asemănătoare cu cele de ieri, machiajul fiind unul nestrident. Apoi, am coborât scările și m-am dus în bucătărie ca să-mi pregătesc micul dejun. Am deschis frigiderul și am scos de acolo niște legume, l-am închis și mi-am făcut o salată. Când am terminat de mâncat, am pus bolul în chiuvetă știind că o să-l spăl mai târziu. M-am încălțat, am luat cheile de la mașină și am pornit spre casa lui Nicholas Amstrong.

         Afară vântul adia ușor. Dar nici nu mă așteptam la altceva, fiind septembrie. Frunzele cad din copaci și încep să formeze covoare multicolore, aceștia rămânând dezgoliți și neprotejați. Soarele cu colți este acum ascuns după niște norișori.

         Drumul a fost atât de scurt încât nici nu mi-am dat seama când am ajuns în fața casei lui Nicholas Amstrong. Casa era una cu doua etaje, iar culoarea ei pe exterior fiind bej. Am mers pe poteca micuță pietruită care despărțea peluza în două fiind împodobită cu câțiva pitici de grădină. Și când am ajuns, am sunat de două ori la sonerie. O voce masculină mi-a spus să aștept puțin, iar după un minut a deschis ușa bărbatul din fotografie. Am început să-l studiez, începând de jos în sus, la fel făcând și el. Avea niște pantaloni de trening gri, mai sus având un tricou negru mulat prin care i se vedeau mușchii. Părul îl avea ciufulit ca și când acum s-a trezit, iar in ochii lui căprui se putea citi curiozitatea. Vocea pe care am auzit-o înainte de a fi deschisă ușa, m-a trezit din transa în care intrasem.

          — Bună! Te pot ajuta cu ceva? spune, apărându-i un mic zâmbet pe față.

          — Bună! zic puțin surprinsă. Da, m-ai putea ajuta. Dar cred că deja știi cine sunt, domnule Amstrong.

           — Dacă mi-ați spune numele poate mi-aș da seama de unde vă știu, spune cu puțin sarcasm în voce.

           — Sunt Cassandra Black. Și aș vrea să vorbim despre...

        Nu am mai terminat propoziția pentru că s-a auzit un zgomot ca și cum un obiect s-a spart. Nicholas se întoarce rapid pe călcâie și strigă agitat:

           — Sofia, ești bine?

        O fetiță de aproape șapte ani cu două codițe împletite și o rochiță înflorată vine cu lacrimi în ochii înspre noi și zice tristă:

          — Nick, îmi pare rău! N-am vrut să se întâmple asta.

          — Ce s-a întâmplat? Ce a fost zgomotul ăla? Te-ai rănit? începe cu „avalanșa" de întrebări privind-o cu atenție pe fetiță.

       O ia în brațe ca s-o liniștească din plâns și începe să o legene încet. Ea îl prinde cu brațele micuțe de gât și îl strânge cu putere.