Cap 11.

47 4 1
                                    

Apa este esenţială pentru apariţia şi menţinerea vieţii. Totul depinde de apă, iar în natură ne poate fi atât prieten, cât şi duşman. Apa are un important rol în sculptarea mediului înconjurător, fiind responsabilă de unele hazarde naturale.

Iată 10 lucruri pe care, probabil, nu le ştiaţi despre apă.

1.    Pământul este acoperit de apă în proporţie de 71%, această estimându-se la 535.092.250.000 m3. Dar din toată această imensă cantitate, mai puţin de 1% este apă dulce sau potabilă.

2.    Soluţii marca NASA! Pentru astronauţii aflaţi în misiuni în spaţiul cosmic, s-a creat un sistem prin care atât urina, cât şi transpiraţia evaporată sunt reciclate în proporţie de 93% şi transformate în apă de băut. Sistemul este amplasat pe Staţia Spaţială Internaţională.

3.    Poţi să îţi asiguri singur apa, amestecând o soluţie acidă cu o soluţie alcalină, rezultatul fiind o soluţie neutră sau apă. O altă metodă e să amesteci oxigen cu hidrogen şi să adaugi o scânteie. Din păcate, aşa a fost distrus unul dintre primele zepeline, Hindenburg.

4.    Grădinarii buni ştiu că vara, la prânz nu trebuie udate plantele, deoarece picăturile de apă rămase pe frunzele plantelor se comportă ca o lentilă, pătând provoca arsuri plantei, ceea ce poate duce la moartea acesteia.

5.    Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic care apare atunci când razele Soarelui se reflectă prin picăturile de apă din atmosferă. Acest fenomen poate apărea însă şi în alte condiţii (de exemplu, razele Soarelui pot fi înlocuite cu orice altă sursă de lumină, inclusiv cea a Lunii, iar picăturile de apă pot proveni de la fântâni arteziene, valuri etc.).

6.    Organismul uman conţine până la 70% apă. Acest procent scade la persoanele obeze, deoarece grăsimea şi apa sunt incompatibile. Din acelaşi motiv şi femeile au mai puţină apă în organism decât bărbaţii.

7.    O teorie cu un grad mare de incertitudine afirmă că apa de pe Pământ provine aproape în exclusivitate de la cometele căzute după formarea şi răcirea Terrei.

8.    Aproape 94% din apa de pe glob este sărată. Cu toate acestea oamenii au inventat staţii speciale de desalinizare a apei. Un sfert din aceste staţii se găsesc în Arabia Saudită. 70% din apa consumată de ei provine de la astfel de staţii. Cea mai puternică uzină de desalinizare din Arabia Saudită are o capacitate de până la 150 de milioane de metri cubi pe an.

9.    Cel mai adânc lac din lume se află în Siberia, Rusia. Lacul Baikal are o adâncime de peste 1700 de metri, iar toată apa lui reprezintă 20% din totalul de apă potabilă de pe glob.

10.    Ce îngheaţă mai repede, apa caldă sau apa rece? Am fi tentaţi să răspundem că apa rece, deoarece apa caldă ar trebui mai întâi să se răcească. Însă cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece, sărind peste faza de răcire.

 


      

Stiati ca...? Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum