Calea celor 3 săbii

Începutul

Era o zi destul de liniștită la atelierul de mașini Fortune, un mic atelier din suburbiile Vulcanului; Max un băiat de 15 ani, înalt, , cu ochi căprui pătrunzători, păr negru ca întunericul, cu trăsături aparte foarte bine sculptate ca ale unui model, îmbrăcat într-o salopetă puțin cam șifonată lucra din greu la un Hammer al armatei care urma să fie folosit pentru un atac la sud de Dunăre deci nu își permitea să facă greșeli; Max deobicei lucra cu o pasiune și cu o îndemnare aparte la orice vehicul primea pentru al pune pe picioare deci nu îl deranja să lucre peste noapte la acest Hammer.

Max rămăsese singur cu Hammer-ul, colegii lui plecând deja la casele lor. Pe Max nu îl deranja să rămână peste noapte la atelier pentru ași termina treaba deoarece primea un salariu puțin mai mare pentru ași putea ajuta familia să se descurce din cauza războiului. Era ora 3 dimineața Max terminase de reparat Hammer-ul așa că se puse la somn într-una din camerele pentru cei ce rămâneau peste noapte la atelier.

Era ora 9 dimineața Max abia ce se trezise din somn și predase Hammer-ul înapoi armatei. Acesta își lua micul dejun când un om înalt, bine făcut cam de vreo 40 de ani cu un păr și o mustață neagră împreună cu o fată care părea de o vârstă cu Max undeva pe la 14-15 ani, aceasta era blondă, frumoasă cu ochi albaștri parcă fiind desprinsă din poveștile cu prinți și prințese. Max puțin rușinat de situație din cauză ca abia ce începuse să mestece la un sandwich, înghiți rapid și se prezentase în felul următor:

- Bună ziua! Mă numesc Max cu ce pot să vă ajut?

-Bună tinere avem o mică problemă cu mașina, cam în cat timp s-ar putea rezolva?; zise domnul.

-Depinde de problemă, poate dura de la o zi până și la o lună dacă trebuie schimbate unele piese.

-O puteți aduce aici ca să îi fac un control ca să pot vedea problema?

-Desigur tinere acum merg să îți aduc mașina.

-Nici o problemă am destul timp la dispoziție.

-Ok tinere! Jacqueline dragă, așteaptă aici cu domnul până vin eu.

Omul plecase afară din atelier pentru ași aduce mașina.Fata îi făcea ochi dulci lui Max, acesta văzând-o puțin crispată intră în vorbă cu ea, prezentându-se mai lejer de data asta.

-Bună, știu că m-am mai prezentat mai înainte dar mă numesc Max, încântat de cunostință; întinzând mâna pentru a o saluta

-Jacqueline, încântată de cunoștință; întinzând și ea mâna pentru a răspunde la salutul lui Max.

Jacqueline puțin roșie la față continuă conversația și îi spusese:

-Cați ani ai Max?

-15 ani.

-Și lucrezi de la o așa vârstă fragedă?

-Dap... N-am cei face, familia mea are nevoie de mai mulți bani din cauza războiului...

-Ce trist... Eu am doar 14 ani și nu am lucrat o zi în viața mea... Iar tu deja muncești din greu pentru familia ta...

În zonă se așternu-se o liniște macabră, pe fața lui Jacqueline se vedea regretul pentru ce a spus aşa că Max răspunse:

-Eeh... Nu te simții prost! fiecare se descurcă cum poate, important pentru mine acum este să îmi pot ajuta familia să supraviețuiască pe timpul acestui război crunt

Liniştea a devenit şi mai apăsătoare, până când se auzii un clacxon răsunător şi garajul atelierului se deschise pentru a lăsa să intre un Jeep cu tatăl fetei înăuntru.

-Am adus maşina tinere mecanic; zise domnu'

-Ok, imediat mă pun pe treabă; zise Max