Creatorul de măști

Prolog

Te trezeşti într-o încăpere rece şi întunecoasă. Te chinui să îţi deschizi ochii.
Sophie: (Ugh... Capul meu... Ce... Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu?)
Încheieturile tale sunt legate, şi eşti situată într-un colţ mic şi murdar. Deasupra, un beculeţ străluceşte cu o lumina pală, galbenă.
Sophie: (Ultimul... Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este clubul...)
Întorcându-ţi capul, observi un om mascat, lucrând la o masă din apropiere. Îşi înşiră cu grijă toate uneltele... Un scalpel, o spatulă şi o găleată.
Sophie: (Oh Doamne... Oh Doamne!)
În faţa ta, de abia se observă câteva scări. Folosind colţul peretelui ca o legătură, te ridici în picioare şi încerci să-ţi ţii echilibrul.
Sophie: (Trebuie să fiu tăcută... Pot ieşi de aici fără să mă vadă...)
Podeaua scârţâie la primul tău pas. Omul se întoarce către tine! Te grăbeşti frenetic către scări.
Sophie: Oh, Doamne!
Şi observi că te afli pe puntea unei bărci, zărind Insula Alcatraz în apropiere. Oceanul furios pulverizează totul în jur.
Sophie: (Nu... Nu!!!)
Omul mascat urcă scările şi se apropie spre tine, ţinând în mâna o seringă. Uitându-te în jos, poţi observa valurile agitate care se lovesc de barcă.
Sophie: Te rog, nu mă răni!
Te pui în genunchi în faţa necunoscutului.
Sophie: Te implor... Doar lasă-mă să plec. O să îţi dau orice vrei.
Omul se apropie mai mult de tine.
Mascatul: Da. Da, chiar asta vei face.
Îţi apucă agresiv mâna, şi te trage în sus, înapoi pe picioarele tale. Simţi apoi o înţepătură în şold.
Sophie: Aagh!
Măşcatul: Nu mai ai unde să fugi.
Cu o precizie chirurgicală fantastică, omul îndeasă seringa din nou în gâtul tău.
Sophie: Ahh! (Ce mi-a dat...? Mă simt... ameţită...)
Lumea se stinge în jurul tău. Corpul tău se simte din ce în ce mai moale, paralizat. Mascatul te apucă şi te duce înapoi în cabina de jos, apoi te pune pe o masă de lucru.
Sophie: Hhhh...
Măşcatul: Nu te teme. Nu o să te rănesc.
Scufundă spatula în găleată şi o foloseşte pe faţa ta.
Măşcatul: O să îi arăt lumii odată pentru totdeauna faţa ta reală.
Omul continuă să folosească spatula pe faţa ta, acoperindu-ţi gura şi nasul, dar lăsând ochii. Vrei să te lupţi, dar nu te poţi mişca! Toate simţurile tale sunt moarte. Încerci să respiri, dar fără succes. Simţi cum ţi se apropie sfârşitul...
Mascatul: E aproape gata. Şi nu se potriveşte! Se întâmplă din nou! De ce nu se potriveşte niciodată?!
Nervos, omul dărâmă toate uneltele de pe masă.
Măşcatul: E greşit... totul e greşit! Masca ei nu capturează frumuseţea naturală... Totul e greşit!
Omul începe să plângă. Auzi nişte paşi venind din altă direcţie. Mai era cineva în acea cameră. Te chinui să îţi deschizi ochii, dar nu poţi.
Necunoscutul: Nu mai plânge... O să fie totul bine.
Mascatul: Dar... am omorât-o pe faţă şi încă... încă nu e bine ce fac!
Necunoscutul: Ţi-am mai spus o dată, copilul meu. Problema nu eşti TU. Problema este EA. Nu ai găsit încă faţa potrivită... Masca potrivită... pentru arta ta. Continuă să cauţi. Continuă să încerci. O să o găseşti... şi o să faci ce este corect în cele dinurmă.
În acel moment, nu mai poţi auzi sau simţi nimic. Funcţiile tale cedează, şi mori.