Elites (18+) || în editare

Capitolul 12

8:47

Eram deja trează de zece minute. Eram surprinsă - și puțin speriată - când Harry și-a tras mașina în parcarea subterană a faimosului hotel Sansa, localizat în inima orașului.

Sansa era un faimos lanț hotelier și una dintre ultimele achiziții ale Arlington International.

Era un iz în aer.

M-am uitat către platoul neatins de sushi și cartofi prăjiți.

Obișnuiam să iubesc burgeri și sushi împreună... Obișnuiau să fie definiția mea a mâncării perfecte.

Mâncărurile erau neatinse.

La fel erau și deserturile care au venit alături de ele.

Câteva plase și pungi stăteau pe partea cealaltă a încăperii. Puteam vedea diferite nuanțe de șervețele de hârtie care ieșeau din pungile împachetate extravagant.

Channel, Michael Kors, Louis Vuitton... Harry a spus că sunt cadouri, ca să se revanșeze pentru aniversările și crăciunurile pierdute.

L-am întrebat pe Harry de ce m-a adus aici în timp ce ne făceam check in-ul. Și unde îmi era bagajul? Nu mi-a dat un răspuns direct, bineînțeles.

Pur și simplu a spus: "Fac asta pentru tine Florence, doar ai încredere în mine. Ar fi mult mai benefic pentru amândoi să stăm în același oraș pentru câteva zile, înainte de a merge la conac."

"Benefic," am repetat cu exactitate cuvântul lui, "pentru mine?" Voiam să râd. 'De când îi pasă lui Harry de ce e benefic pentru mine?'

Din totdeauna, o voce ascunsă în mintea mea mi-a șoptit. Îi pasă de tine, Florence. Nu e un inamic. E prietenul tău. Îi pasă de tine. Tot ceea ce își dorea era să te protejeze.

Mi-am strâns ochii. Nu voiam să aud lucrurile pe care avea să mi le zică subconștientul. "Taci din gură și fii filozofică în liniște."

Degetele mi s-au strâns în jurul cearșafurilor și s-au contractat puțin.

Eram vinovată și am lăsat un mormăit să îmi părăsească buzele.

Telefonul meu a bipăit.

Era un mesaj de la Harry.

L-am deschis.

Aud mormăieli, te atingi singură? Pentru că dacă o faci, sunt fericit să te ajut *față rânjitoare*.

Aproape am râs, înainte de a realiza cât de ciudat era... M-a ascultat?

A fost o bătaie la ușă mea.

"Ce vrei, Arlington?" Am strigat. Puteam să îi văd umbra pe sub tocul ușii.

Stăteam în același apartament. Două dormitoare separate, dar același apartament.

Ușa s-a deschis și a intrat înăuntru un Harry la bustul gol, cu doar un prosop înfășurat în jurul taliei.

Ochii îmi ieșeau din orbire.

Era ud. Probabil abia ce a ieșit de la duș..

La naiba, era primul meu gând după ce ochii mei au rămas blocați pe abdomenul lui dezgolit, acele pătrățele sunt noi.

Harry mai mult ca sigur a observat expresia feței mele, pentru că a făcut un spectacol în timp ce intra în camera mea. Ochii mei îl urmăreau în timp ce se apropia. Mintea îmi era complet copleșită în timp ce el se întindea și își afișa mușchii glorioși.

A căscat.

Prosopul alb și pufos atârna destul de jos pe talia lui. Era destul de mic, mai mic decât se cuvenea și îi acoperea doar părți din coapse. Prosopul se sfârșea cu câțiva centimetri mai sus decât genunchii lui Harry și la naiba. Picioarele sale erau la fel de splendide precum mâinile și trunchiul său.

Nu mai aveam cuvinte.

Coapsele lui ... Nu îmi puteam lua ochii de pe coapsele lui... la naiba. La naiba. Sfântă drăcie, puteau foarte bine să fie cea mai frumoasă pereche de coapse pe care le-am văzut. Partea murdară, hormonală a creierului meu începea să se întrebe de organul care se legăna liber între acele coapse... Mi-am închis ochii și m-am uitat în altă parte.

Subtil mi-am scuturat capul, ca și cum mi-ar alunga gândurile necorespunzătoare.

"Nu e nimic de ce trebuie să te rușinezi, iubito," a spus Harry, ca și cum să îmi liniștească rușinea. "Sunt un mascul extrem de atrăgător și tu ești o femelă grozav de tentată. E natural. Totul face parte din natura umană, să mă vrei, Flore. Adică, uită-te la mine."

A arătat către corpul său pe jumătate dezbrăcat. I-am aruncat doar o privire scurtă înainte de a-i răspunde. "Ești al naibii de arogant."

Harry a rânjit. "Ce s-a întâmplat cu impertinent? Îmi plăcea când îmi spuneai impertinent."

Mi-am dat ochii peste cap iritată. "Du-te să ți-o tragi singur, Arlington!"

"De ce mi-aș trage-o singur când pot să ți-o trag ție?" S-a lăsat în jos pe cealaltă parte a patului imens.

Am râs. "Bine, haide. Te provoc."

Rânjetul lui s-a mărit. "Nu vreau să mă provoci; vreau să mă implori. Te vreau, în genunchi și să mă implori."

"Asta nu se va întâmpla niciodată."

"Niciodată să nu spui niciodată." Mâna lui s-a întins și mi-a atins părul neprins în timp ce corpul meu s-a ridicat puțin, așa încât stăteam dreaptă și nu mă uitam atât de mult în sus la el. Rânjetul lui a căzut și aroganța a dispărut dintr-o dată și s-a estompat în tandrețe. "Cum ai dormit?"

"Foarte bine." Am mințit.

"Te-am auzit plângând azi noapte."

~~~~~~~~

Oficial am reînceput să postez la această carte. Urey, yuppy. Sper că vă place.

- Diana M.