Răzbunarea: Pericol În Paradis

Capitolul 2

17: 50

Înfing în buzunarul blugilor mei banii primiți de la tata din ultima lui călătorie de afaceri. Sunt pregătită să arunc banii ăștia pe toate rahaturile, mai ales după vestea fascinantă pe care am primit-o de la el, chiar la venirea lui înapoi în America. Credeam că eu sunt idioata din această familie, însă tata a ajuns să mă depășească total. Divorț? Vrea să renunțe la mama pentru o târfă din Maiami? Dumnezeule, cum a reușit să dea de ea acolo? Parcă se ocupa cu afaceri, asta spunea el!

Sunt scoasă total din transă atunci când telefonul meu anunță un apel. Numele lui Oscar apare pe ecran, iar când realizez de ce mă sună răspund fără a mai sta pe gânduri.

—Sunt pe drum! Spun, ieșind din vila tatei recent renovată.

—Ai făcut rost de bani? Întreabă, iar eu îmi umezesc buzele, răspunzându-i la întrebare.

—Bineînțeles. Dar, sper ca toată chestia asta să iasă bine. Spun, mușcându-mi buza de jos panicată.

—Fără probleme, drăguțo, vom reuși! Spune, iar eu afirm din cap, deșii el nu mă putea vedea.

Apelul se încheie, eu pășind mai rapid pe străzile Washington-ului la vederea prietenilor mei. Sper că au respectat toți planul, nu vreau ca unul din ei să dea greși și să se ducă naibii totul. Ultimul lucru pe care mi l-aș dori este să ratăm și să o dăm în bară. Mintea îmi zboară iar la tata și la cele spuse de el: "Lucrurile nu mai fincționau între noi, Hannah, trebuie să înțelegi." , "Am iubit-o mult pe mama ta, dar sunt sigur că și ea gândește la fel.". La fel pe naiba!

În zece minute ajung deja la ei, observând turma de adolescenți în așteptarea mea. Mereu ultima. Pășesc grăbită spre ei, iar când realizez că unul dintre noi lipsește încep să-i analizez. Nu conform calculelor mele, lipsește cineva, dar cine? Uitându-mă atentă îmi dau seama că Max este cel care sparge toate speranțele. Unde este?

—Max? Întreb, iar Maria se uită la mine.

—E deja acolo! Spune ea, iar eu afirm din cap.

Mașina lui Wade ne aștepta, eu urcând în față cu el, iar restul în spate. Jeep-ul decapotabil pornește din loc, reușind să ne lipească pe toți cu spatele de scaun. O privire scurtă din partea lui îmi transmite încredere, de parcă m-ar asigura că planul nostru oricum se va finaliza în avantajul nostru. Încerc să cred ceea ce spune, iar pentru a face asta trebuie să-l cred. Și îl cred! Faptul că încearcă să mă liniștescă e un lucru bun, mai ales că în ultimul timp am avut un mic conflict. Mă bucur că vorbim din nou. Ei bine, că măcar se uităm mine, că-mi oferă atenție.

—Sunteți gata de plecare? Întreabă Wade de lângă mine, în glumă.

—Nu fi prost, nici măcar n-avem banii. Spune Oscar, iar noi râdem.

—Vom face asta acum! Spune el, iar eu nu mă pot abține să nu mă uit la el.

Nu regret ce a făcut, însă ideea că el ar fi regretat mă tot lovește și mă simt inconfrontabil. Îl cunosc de ani de zile și niciodată nu i-am acordat atenție în sensul că aș putea să-i fiu iubită, însă într-o zi s-a întâmplat. M-a sărutat, iar eu de atunci am știut că lucrurile se vor schimba între noi, și așa a și fost. Nu mi-a mai vorbit, m-a evitat tot timpul, a încercat să facă mereu în așa fel încât eu să nu fiu implicată. Acum, ceva s-a întâmplat. Nu a ripostat, deci, de aceea sunt acum aici.

—Ați primit un semn de la Max? Întreb, iar Maria își scoate telefonul.

—Dap. A spus că, citez: "Veniți dracului odată, m-am săturat să aștept după fundul vostru!". Închei citatul. Spune ea, iar noi începem să râdem.