Toti anii aia de facultate au fost o povara fara ea ...am promis ca o sa vorbim le Skype , dar am vorbit o saptamana si gata. Nimic schimbat, mai putin ea. M-am dus la fosta ei casa si cand s-a deschis usa , doi gemeni imi apar in cale. Ii intreb daca Samantha mai e acolo , iar ei o cheama. Cand m-a vazut , a mutit.
M-a invitat in casa , iar eu am acceptat. Am aflat ca acum are un sot si acei doi copii. Am acceptat cu timpul...am intalnit pe cineva si acum , la cei 70 de ani ai mei , imi traiesc viata din plin cu Liz , sufletul meu pereche.
Mereu cand merg la aprozarul in care am lucrat , care inca merge , imi amintesc de fata care cumpara nectarine in fiecare zi. Nectarinele din inima ei vor fii mereu in inima mea , iar Liz intelege.
Maine trebuie sa merg in vizita la ea, face un an de cand isi petrece timpul printre ingeri. Sigur o sa ii iau o lalea , ca cea pe care i-am dat-o batranicii alea atunci.
