Alexia, Eric, Katie si Marc s-au cunoscut într-o vara, o vara care le-a schimbat perspectiva, o vara in care neincrederea si dezagirea s-au casatorit.
Visele s-au spulberat in ochii Alexiei. Marc, ce s-a intamplat?
Haide Katie! Eric ...
-Interesant nume. Alexia se ridica, apoi pleaca ca si cand pe banca nu ar mai fi fost nimeni. Continua plimbarea prin parc, asa mare, asa frumos, si totusi asa rece. "Era mai frumos Parisul..." gandea ea. Mai tarziu, ajunge langa un lac, se agata de balustrada si se uita in jur, parca ar privii in gol caci ochii ei deniveleaza orbita. "Cred ca ar trebuii sa merg acasa, bunica isi face griji."
-Hei, buni, m-am intors! -Buna ziua, domnisoara! -Buna, buna, unde e bunica? Zice pe un ton speriat, aspru in acelasi timp de parca ar fi stiut ca ceva merge prost. -Este la etaj, in camera dumneavoastră! -Bine, mersi! zice si pleaca cu graba spre dormitor. Ochii ii sunt patrunsi de tablourile de pe pereti, o femeie frumoasa, cu un domn elegant, femeia pare a fi insarcinata. "Ce-i cu astea?" Tablourile par dubioase. Nu stia nimic despre parintii ei, sau ca cei din tablouri ar fi parintii ei.
-Buni! M-am intors, se apropie de batrana si o cuprinde cu mainile in jurul gatului, o saruta pe obraz, si întreabă "Ce-i cu tablourile alea pe hol? Erai tu? Si bunicul? Asa frumosi?"
-Nu scumpo... O sa iti zic dupa cina, acum ca ai venit, aranjeaza-ti lucrurile. Cu un zambet palid, se intoarce si pleaca.
"Bunica, mereu misterioasa!" Se gândeşte apoi incepe a-si aranja camera...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Domnisoara, cina este gata. -Bine, multumesc, vin imediat!
Dupa cina, Alexia ramane pe hol, unde o găseşte bunica. Priveste din nou tablourile, par asa pline de farmec..
E tarziu, Alexia inca priveşte tablourile. N-a observat ca a ramas singura, batrana plecase cu ceva timp in urma. "Cred ca e târziu, ar trebuii sa dorm..." Era deja ora 12 a.m. iar somnul o cuprinsese in totalitate. Peste cateva ore fata incepe sa strige: -Mama! Mama! Se trezeste din cosmar, se uita la ceas... 02:37 p.m..Se ridica, cu teama, nici nu stie cand a ajuns in camera batranei. -Bunico, bunico? -Scumpo?? Ce s-a iantamplat? De ce esti aici!? Copila speriata se lasa in bratele femeii: -Ai spus ca dupa cina o sa-mi zici cine e doamna din tablou! se plange. -Of, m-ai speriat ingrozitor! Scumpa mea, nu conteaza... -Nu esti tu, nu? E mama! se uita in ochii batranei care mai ceva si izbucnea in plans. -De unde sti asta? -Visul meu... A fost acolo. Mi-a spus ca ii e dor de mine. Mi-a zis ca si-ar fi dorit sa ma cunoasca. Bunico, ce s-a intamplat? De ce nu vorbim niciodata despre ea, despre ea si tata!? -A murit. A murit cand tu te-ai nascut... Atunci fata cade in lacrimi interminabile. Nu poate rostii niciun cuvant. Durerea o cuprinde pana in maduva oaselor, si un fior adanc ii mangaie pielea. -Si tata? spune printre lacrimi. -Aveai 4 ani, te-a lasat noua si a plecat, am incercat sa-l cautam, dar nu l-am gasit timp de 12 ani... Imi pare nespus de rau draga mea!
