Martorul morții

5 1 0
                                    

     Corpul meu uman nu mai conta,știam că am reușit să scap din acel cuib de monștrii.Ieșind din acel container distrus ,sufletul meu a zburat pretutindeni ,ridicându-mă tot mai sus,am putut vedea fiecare suflet îndurerat,fiecare copil ucis,orașul în care ucideam era doar un oraș plin de demoni,oamenii nu au ajuns în Rai,au fost legați de Pământ pentru a deveni parte din armata monstruasă care,cred,într-un final va înghiți lumea.

  Brusc,o mână neagră și plină de țepi mă prinde de un braț,fără să pot reacționa o a doua albă și luminoasă mă prinde de celălalt ,doi regi ai lumilor ,Rai și Iad ,își fac apariția și mă pun să aleg.

   Am rămas suspendat în aer,nu știam ce să aleg,fiind un simplu spirit nu mai aveam nimic de pierdut,corpul a dispărut,două mâini și o singură alegere,ce puteam face atunci,timpul trecea și oricare dintre acele mâini s-ar fi putut retrage .Am închis ochii și am ales mâna lui Dumnezeu,știam că Diavolul mă va păcăli și mă va transforma în unul din monștrii săi loiali.

   Dumnezeu și-a pus mâinile pe capul meu și mâinile mele au început să se transforme în aripi,picioarele au devenit gheare,dar chiar și el a reușit să mă păcălească,am devenit un suflet care nu mai poate călca treptele Raiului.

   -Până și Dumnezeu m-a alungat...

       Am strigat cât am putut de tare,dar singurul sunet care ieșea din gura mea era doar un urlet animalic și fără înțeles,am fugit în pădure,m-am retras pe marginea unui mic râu și m-am privit în apă,capul meu era oribil,acoperit de pene albe,eram... Eram o bufniță.M-am ascuns într-o scorbură de copac și am așteptat noaptea pentru a zbura deasupra orașului.

   Am început să dau din aripi și am ajuns deasupra localului fast-food ,m-am așezat pe o creangă și am așteptat ca un om să se îndure și să arunce o bucată de hot-dog ,când un om cu o mască din cârpe foarte colorată intră,corpul său era unul foarte umflat,mâinile erau lungi și subțiri în comparație cu picioarele sale butucănoase și foarte scurte,ceea ce m-a făcut mult mai atent au fost găurile din haina pe care o purta.Era aproape ora închiderii,doar casierul și doi clienți se mai mișcau în interiorul clădirii.

  Bărbatul cu aspect bizar nu a făcut nimic ieșit din comun,s-a așezat la masă cerând un meniu,dă două foi,apoi întoarce încă trei și cheamă chelnerul.

   Știam că va urma ceva,mă loveam de geam pentru a-i atrage atenția,dar pre târziu,bărbatul ciudat își scoase masca și haina,nu avea față,doar un fermoar gigantic îi cobora din creștetul capului până la piept,mâinile au căzut odată cu haina pe care o purta,picioarele se detașau de corp,chelnerul a scăpat pixul și carnețelul pe jos.

  Datorită condiției sale medicale,chelnerul căzu la podea,respira din ce în ce mai greu,un mic fir de sânge se scurgea din nara sa stângă,inima bătea lent,trupul său tremurând a fost afectat de vederea monstrului necunoscut,cu ultimele puteri și-a ascuns fața în mâini , s-a ghemuit și dus a fost,monstrul s-a apropiat de corpul său și a început să-l miroasă,a respins cadavrul și s-a îndreptat spre cei doi rămași.

  Primul client ,o femeie , încercat să fugă deschise ușa când,o limbă gigantică de culoare albastru închis ieși din fermoarul monstrului,o prinse de brațe și o trase aproape de el,celelalte fermoare se deschiseră și ele,mici mânuțe verzi și amuzante,pline de sânge s-au încolăcit în jurul picioarelor victimei,creatura se aruncă violent peste corpul ei,zdrobindu-i capul și cutia toracică ,monstrul a mirosit-o ,dar nu-i plăcuse aroma ei,s-a rostogolit spre ultimul client.

    Ușa nu mai era o cale de scăpare,bărbatul nu știa ce să facă ,să sară pe geam sau să alerge spre bucătăria localului,speriat și foarte confuz ,nu a vrut decât să scape,a luat un extinctor în mână și a lovit monstrul,mârâituri sălbatice ieșeau din fermoarul său,umplând limba monstrului de un sânge negru care a fost scuipat pe el.Dezgustat fuge pe ușă și scapă de colții monstrului.

   La scurt timp,poliția sosește în local,degete și bucăți de scalp era întinse pe jos,totuși,corpurile lipseau ,sângele dispăruse,iar pe geamul magazinului stătea scris cu sânge :Zipper.

  

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Aug 13, 2016 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Prin ochii unei paseriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum