Pe al nopții negru cer
Privesc luna cea măiastră,
Și te-aștept pe banca noastră,
Chiar atât de mult îți cer?
În ai tăi albaștri ochi
Să mă pierd ca-ntru-n castel
Printre holuri și tablouri,
Tu pictându-mi un pastel.
Pe a ta limpede pagină
Ochii să mi-i desenezi
Legănând-negrita pană,
Descifrându-mi ochii verzi.
Dar pe banca înghețată
Te aștept îngândurată,
Cu genele către stele,
Și visurile între zăbrele.
Tu nu ești,
Ai dispărut!
Cum dispare-a nopții lună
La vederea soarelui.
