Adevărul e minciuna vieţii noastre.

Mai este.

Hmm,m-am tot gândit cu ce să continui,încă nu m-am decis,dar totul are o mică "evacuare",o să trec pe lângă subiectul anterior şi o să spun câte ceva din "aventurile" mele din Spania.
Ştiţi momentul ăla de dimineaţă când te trezeşte mama ta ca să te duci la liceu şi tu nu ai nici măcar intenţia să-ţi pui şosetele pe tine? Eu da!
Cum nu mai puteam de somn,am decis să mă fac pe-a bolnavul,o decizie foarte greşită.
I-am zis lui mama că mă doare "burtica",ea îmi spune "Tu nu mergi bine la baie,nu?",am văzut-o că pleacă,revine după 1 minut şi 27 de secunde,avea o pastilă ciudăţică în mână,mi-a băgat-o pe gât direct şi după pleacă la muncă.
Am rămas singur,cu intenția de a dormi,da de unde dracu atâta bucurie?
Am început să mă sufoc,să transpir,să nu am stare.
Toată ziua am stat lipit de W.C. ,când mai aveam noroc să apuc să-mi aprind o ţigară iar mă apucau toţi dracii,când mă duceam după ţigară ce să mai fumezi? Aerul fumase toată ţigara.
Pe la 19:53 ajunge mama,m-a întrebat dacă mă simt bine(în acel moment eram epuizat),m-a întrebat dacă a fost bun laxativul...STOP...eu turbasem toată ziua şi mă că*am de îmi ieşea un rinichi prin c*r din cauza ei...Îşi dăduse seama că minţisem,că defapt la început nu aveam nimic,mi-a dat o lecţie de viaţă,dacă nu vreţi la şcoală trebuie să aveţi o scuză originală,nu folosiți asta cu burtica.