THE C.E.O

Capitolul 1

Astăzi este ziua cea mare! În sfârșit, după șase luni de la terminarea facultății am reușit să găsesc un loc de muncă. Nu în domeniul meu, dar totuși.. Este foarte bine plătit.

Am încălțat grăbită pantofii de  culoare roșie, după care îmi aranjez câteva fire de păr, astfel cocul meu arătând acum perfect. Am părăsit cât de repede am putut apartamentul modest din Brooklyn, locul unde îmi fac veacul încă din primul an de facultate, acum îndreptându-mă către metrou pentru a putea ajunge cât mai repede la firma unde urmează să dau interviul.

Drumul a fost foarte lung, secundele părând ore din cauza dorinței mele nebune de a ajunge la timp. Am aruncat o privire la ceasul de pe mâna mea, acesta indicând ora 14:15, asta însemnând că mai am 5 minute, iar eu nici măcar nu știu la ce etaj ar trebui să merg. Clădirea asta este imensă, jur! Am intrat încrezătoare în clădirea uriașă, însă elanul mi-a fost tăiat când am văzut mulțimea de oameni care se plimbau agitați de jur împrejur, dar niciunul dintre ei nu ezita să-mi arunce priviri urâte, făcandu-mă să mă simt un extraterestru. Agitația din locul ăsta îmi provoacă bătăi de cap.

- Scuză-mă, ai idee unde se află biroul domnului Caffry? întreb o șatenă minionă și aceasta la rândul ei, grăbită.

- La etajul 10! Ultimul, îmi răspunde aceasta după care pleacă, fără să îi mai mulțumesc.

Intru în lift, apăsând ușor butonul care mă duce către ultimul etaj. Am mari emoții. Urmează să dau interviu pentru cea mai mare companie de linii aeriene din lume și am impresia că o s-o dau în bară, la cât de neîndemânatică sunt! Ușile lucioase ale liftului se deschid încet, oferindu-mi acces la un întreg etaj decorat cu mult stil și mobilă puțină, dar extravagantă.

În fața mea stătea la un birou o blondă focoasă, presupun că este secretara, aici fiind un fel de recepție. Bineînțeles că aceasta mi-a aruncat o privire sfidătoare, intimidându-mă. Ca să nu îi arăt blondinei că mă intimidase, pășesc încrezător cu un aer superior către ușa pe care scria mare  "Matt Caffry". Am tras aer în piept, bătând de două ori în ușa de culoare neagră și apăs timid pe clanță.

- Bună ziua! am spus cu o voce tremurândă.

- Bună! Tu trebuie să fi Amanda Smith, nu? Cea care a depus CV pentru postul de asistent personal, nu-i așa? mă întreabă acesta cu un zâmbet imens pe buze.

- Da, eu sunt, spun de data asta cu un aer mai degajat, bărbatul din fața mea mea oferind încredere prin modul prietenesc de a interacționa.

- Ia un loc, trebuie să ajungă și domnul Parker pentru a începe interviul.

Am făcut întocmai după spusele șatenului din fața mea, așezându-mă pe scaunul din fața biroului, începând să examinez pereții de culoare albă, care erau încărcați cu fotografii și diplome, acestea aparținându-i lui Matt. Domnul Caffry, de fapt.

După câteva minute bune, ușa biroului este izbită puternic, iar un miros de parfum bărbătesc inundă întreaga încăpere. Am tresărit, întorcându-mi capul în spate, făcând cunoștință cu cei mai frumoși ochi albaștri și un fizic de milioane. Este însuși Dylan Parker, deținătorul celei mai mari companii de linii aeriene din lume, mult mai arătos în realitate. Dacă acest lucru ar fi fost posibil, maxilarul meu ar fi fost acum pe podea, însă asta nu se poate, așa că ma poziționez indiferentă la locul meu, dându-mi două palme în imaginația mea. Acesta s-a așezat pe scaunul de  lângă domnul Caffry, având acum în fața mea două reprezentații ale sexului tare, ambele arătând impecabil.

- Deci, domnișoara Smith, spune-ne unde ai mai lucrat până în momentul de față, spune acesta cu un aer superior.

Ori își bate joc de mine, ori nici măcar nu s-a uitat peste CV-ul meu.

- Nu am mai lucrat până acum. Am absolvit facultatea de șase luni.

- Ești ironică? întreabă acesta, fiind parcă uimit de ceea ce aude.

- Nu, am spus cu o oarecare teamă în glas.

Dylan își dă ochii peste cap, fiind vizibil deranjat de faptul că nu am experiență. Ce experiență îți trebuie pentru a fi asistent personal? Plus că nici măcar nu sunt asistent  personal pentru el, ci pentru Matt! Se ridică de pe scaun, uitându-se acum de sus la Matt.

- Ea oricum va fi asistentul tău personal, nu al meu. Eu am venit aici doar ca să îmi fac o idee despre ce angajez, însă tu vei avea nevoie de ea. Eu unul nu vreau să îmi pierd timpul cu boboci, dacă tu ai de gând să faci asta, îți urez succes! spune acesta după care părăsește încăperea.

Ce îngâmfat!

- Scuză-l te rog, spune Matt, acesta fiind vizibil rușinat de atitudinea colegului său.

- Nu e nicio problemă, mint eu.

***

Am părăsit biroul lui Matt cu zâmbetul pe buze, asta pentru că am primit postul. Ies din imensa clădire veselă și în căutarea unui taxi pentru a ma duce sa iau cina cu cea mai buna prietenă a mea încă din primii ani de liceu, Maya.

Când ajung în fața localului, trag aer adânc în piept și intru în încăperea mică, modestă, dar totuși decorată cu bun gust. Mă uit prin jur în căutarea unui cap blond și o zăresc undeva într-un colț retras butonând telefonul. Mă îndrept cu pași repezi spre prietena mea, având un zâmbet imens pe buze. De îndată ce simte prezența altei persoane în jur, aceasta lasă telefonul pe masă și sare pentru a-mi oferi o îmbrățișare.

- Cum a fost?

- A fost ok.  Șeful meu e ok.

- Cum arată Dylan Parker la nici măcar un metru distanță? mă întreabă blondina rânjind pervers.

- Oh! E un ipocrit! Cred că o să îmi facă zilele la muncă un chin. Dar Matt e super! S-a purtat de parcă eram prieteni de o viață, în schimb, coelgul său lasă de dorit.

- Important este că ai fost acceptată, la cât de bleagă ești erau șanse minime!

- Aseară îmi spuneai că o să fiu acceptată sigur, spun după care începem amândouă să râdem.

După ce am luat cina cu prietena mea, aceasta a plecat în oraș să se întâlnească cu un prieten din școala generală care venise în Brooklyn pentru Dumnezeu știe ce proiect de la facultate, iar eu m-am îndreptat spre casă pe străzile pustii ale orașului.

Am ajuns acasă și primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi dau tocurile incomode jos și să le arunc într-un colț al holului de la intrarea în apartament. Am făcut un duș rapid, schimbându-mă apoi în cele mai groase pijamale și mă arunc în pat, frântă după o zi plină. În momentul în care am închis ochii, tot ce am avut în minte au fost acei ochi albaștri în care te pierzi ca într-un labirint, părul ciufulit, dar totuși care arată perfect, arătând din cap până în picioare impecabil.

Heiiiiiii! Am început o nouă carte, sper să vă placă și să vă facă plăcere să o citiți! Lăsați-mi în secțiunea de comentarii păreri și dacă ar avea rost să continui sau nu!