Stiti momentul acela cand fara sa iti dai seama apare acea persoana care iti schimba toate perceptiile despre tot ce credeai ca stii pana in momentul acela.
Si la fel ca orice alta poveste siropoasa asa a inceput si povestea noastra furtunoasa,neasteptata si parca interminabila,dar cum orice lucru frumos are si un sfarsit...
Numele meu este Maria si asta este povestea mea,totul a inceput acum 25 de ani cand parintii mei s-au intalnit intr-o frumoasa zi de vara "a fost dragoste la prima vedere au spus ei,ne-am iubit enorm si am luptat sa fim impreuna",suna banal si chiar este.Pareau cuplul perfect dinafara dar numai cei apropiati stiau ce se petrecea de fapt dincolo de ziduriile casei lor.Era o diferenta foarte mare de varsta intre ei,20 de ani,dar asta nu i-a impiedicat sa se iubesca si sa formeze o familie atat de fericita dinafara dar atat se goala inauntru.Ea tanara si jucausa,el mai in varsta cu 20 de ani incercand sa tina pasul cu ea la orice piedica,sa o ajute sa evolueze si sa fie cea mai buna versiune a ei....pana cand ea a ramas insarcinata si raiul lui a fost distrus,Intr-o fractiune de secunda a pierdut dupa cum spunea el "toata dragostea si atentia ei"ceea ce nu stiai el si nici pana in ziua de azi nu a aflat el a fost si va fi marea ei iubire.Am aparut noi,eu si fratele meu mai mic George care i-am distrus orice sansa la fericire.Mi-am petrecut douazeci de ani din viata fiind invinuita ca i-am furat iubiree vietii,am fost urata de el din prima clipa cand am ajuns pe lumea asta.De multe ori am vrut sa imi iau viata crezand ca asa va fii fericit,chiar daca el nu imi arata nici un pic de afectiune eu l-am iubit enorm de mult pana am crescut si am inceput sa fac diferenta dintre bine si rau.Nu am putut sa imi pun capat vietii si sa imi las mama si fratele mau mic in iadul personal pe care el ni-l crease in propria casa.Ea a luptat ca o leoaica sa isi protejele copii de rautatea lui dar iubirea care i-o purta lui o facea sa stea langa el ,si sa o lase fara nici o puterev in fata lui.
Pana acum patru ani am trait un iad ,mancam fara masura,eram batjocorita de el acasa si de colegi la scoala pentru ca nu eram ca ei pana inrr-o zi cand pur si simplu a plecat,fara un motiv ,fara un ramas bun ,fara nimic ....era ca si cum nu a existat niciodata in viata noastra dar undeva adanc ingropate ura si cosmarul care l-am trait langa el.A fost greu,mama a suferit enorm la fel si fratele meu aceea a fost ziua cand a trebuit sa incetez sa imi mai plang de mila si sa lupt sa merg inainte ,era singura posibilitate de a imi ajuta familia.I-am fost sprijin mamei ,sora ,tata si mama fratelui meu.O responsabilitate mult prea mare pentru o simpla fata de 17 ani,care inca isi ducea propria lupta in fiecare zi contra unei lumii intregi plina de rautate si venin asupra noastra,eram invinovatiti de intreaga familie de plecarea tatalui nostru.
Si totusi am reusit sa imi inving proprile temeri,el nu s-a mai intors ,mama usor usor a revenit la normal la un an de zile de la plecarea lui si nici macar nu ma gandeam ca de fapt cosmarul meu abia acum incepea...
