PROLOG
-Olivia, știi că nu o să poți să îți petreci toată vara vorbind cu o persoană imaginară, nu?
-Nu ești imaginară. Ai apărut când am avut mai mare nevoie de tine, știi prea bine asta, i-am răspuns, încercând să nu mă uit în ochii ei.
Puteam să observ sclipirea din ochii ei, întotdeauna o purta ca pe o haină când era nervoasă.
-Încerc să te schimb în bine. Tu niciodată nu accepți ajutorul.
-Rose, știi că sunt pierdută deja? Știi că nu mai am cale de întoarcere. Te poți uita în ochii mei, spunându-mi că sunt normală, că nu sunt pierdută deja de lume, de tot ce ne înconjoară? i-am aruncat o privire furioasă, ceea ce a făcut-o să părăsească încăperea.
Lucrul care mă speria cel mai tare erau zilele în care ea nu voia să plece. Și poate că acum era liniște. Asta era ceea ce mă liniștea, dar în același timp mă agita. Era prea liniște. Atât de liniște, încât golul din sufletul meu se putea auzea, și parcă-mi auzeam gândurile cum țipă, cum vor să fie eliberate din închisoarea în care sunt prizoniere. Dar eu însămi eram o prizonieră. Eram prizoniera lor. Eram dependentă de ele, eram dependentă de țipetele lor. Și poate că Rose e un gând, o imaginație, dar eu însămi eram dependentă de gândurile mele, deci dacă sunt dependentă de un gând, sunt dependentă de Rose? Chiar am eu nevoie de o persoană imaginară să mă îndrume? Cel mai mult mă doare faptul că nu pot să recunosc în fața ei ceea ce cred despre ea, poate pentru că o să mă critice, asta face întotdeauna, de ce o simplă replică de-a mea ar face-o să dispară? Oare dacă o să recunosc în fața ei că e imaginară și că sunt dependentă de ea, o să plece? O să îmi părăsească viața, făcând-o mai mizerabilă decât este? Oare o să îmi păstreze secretul? Sau mai bine spus secretele, ea știa tot despre mine. Știa orice fragment din viața mea, doar face parte din trecut, prezent și viitor. Și asta îmi dădea fiori, mă făcea să tresar. Simplul fapt că Rose o să plece din viața mea mă întrista, mă făcea să par atât de dependetă de un lucru imaginar. Rose era ca mine. Rose era o parte din mine. Fără ea, eu aș fi pierdut jumătate din mine. Ea mă completează. Oare o să îmi inving teama de a o pierde pe Rose vreodată?
