Take Me To Neverland

Prolog

Urăsc să mă simt așa.
Ca și cum aș fi aici, dar nu sunt.
Ca și cum cuiva iar păsa, dar doar minte.
Ca și cum aș putea trai oriunde altundeva, dar nu aici.

Pentru ca cineva arată fericit, nu înseamnă ca și este, pentru ca orice trandafir alb, are și o umbra neagră.
Asta e cea ce am învățat în micul meu infinit petrecut cu băiatul ce vedea pace în ploaie, ce vroia sa devină un poet, fără sa își de-a seama ca el însuși este unul.

       Culorile și lumea.
Mereu mi-au plăcut zilele albe, palide. Zilele în care poți trece neobservat, pentru ca lumina soarelui nu te urmărește. Acele zile în care te simți mai senin, în care cerul dohneşte a liniște.

        Totul a început cu o florărie și o observație.
Banca pe care stăteam era de un maro șters și era prăfuită. Probabil că de-a aceea era ocolită de figurile importante ce populau întregul bulevard.
Odată, un trecător sărman și orb s-a așezat pe banca ocolită. Avea un baston de un roșu pal și zâmbea. Mi-a spus o dorinta pe care doar el avea dreptul să o pună:
--- Descrie-mi lumea.
Au fost doar două simple cuvinte, exact ca omul care le rostise. Dar pentru mine au însemnat frânghia care te tine legat de viață. O frânghie ce se poate rupe oricând. Dar rareori se strânge și te lasă să cazi, încă conștient, în abisul bolii.
--- Totul e alb. Este o florărie de hârtie cu flori de hârtie fix în față. Florile mereu s-au asemănat cu oamenii. Dacă le smulgi din locul de unde au venit, se pot planta într-un loc mai bun, unde pot prospera. Dacă le rupi rădăcinile se ofilesc în câteva ore și te poți bucura de ele pentru scurt timp.
Răspunsul lui a venit neașteptat de ciudat. M-a lăsat pustiita, singură, doar cu o afirmație pe care nu aș fi spus-o nimănui.
--- Uneori, metaforele fac din lume un loc prea important, îi dau un aspect complicat, când defapt totul e atât de simplu.
A plecat rapid. Nu am putut observa unde se duce. Poate ca am fost prea izbită de răspuns lui sau poate totul a fost doar o halucinație.
Am rămas pe bancă și am observat. Am încercat să înțeleg ceea ce spusese orbul. Pe atunci nu am înțeles, dar acum înțeleg cât se poate de bine.

A/N: Încerc, cu toată silința, sa fiu sincera și sa va dezvălui, ca nu știu ce se va alege de cartea asta. Niciodată nu am putut termina o carte. Mereu m-am înecat în propriile metafore. Acesta e un început, și sper sa fie, după atât de mult timp, o PROZA TERMINATA.

             Pana atunci, încercați sa priviți lumea mult mai simplu. Sa îi înțelegeți trăirile și să observați. Va face bine, credeți-mă!!! ♡♡♡