Poet pierdut

Prin ochi de copil

Totul e melodios de frumos la început.
Privești peisajul mirific al vieții și vezi chipuri ce-ti zâmbesc armonios.
Toți te i-au în brațe ...toți te alinta ..toți îți fac poftele..
Ești mic...atent la vegetație..la natură ..la melodia păsărilor .
Imun la durere nu înțelegi cuvintele celor din jur și încă nu poți lega anumite înțelesuri ale propozițiilor afirmate de cei din jur. Nici nu îți prea pasă .

Priveam tăcut mai mereu gesturile si vorbirea celor din jur .Prin ele caracterizam fiecare persoană în parte și analizam nivelul de inteligenta al fiecăreia.

Mă simțeam diferit de toți și știam că fiecare clipă mă trece la un nivel mai ridicat de inteligentă  față de ceilalți.

Cu cât începi să crești toți așteaptă să aibă de pe urma ta doar beneficii.

Dacă ți se dă ceva acum mâine vor vrea acel ceva în condiție triplă înapoi.

E oarecum legea junglei pe care mulți o aplica susținând contrariul dar în subconștient asta dorind-u-și cu adevărat.

Copilăria e acel stadiu în care prin toată fericirea  avută  vei plati pentru ea prin tristețe mai târziu.

Destul de ambigu ținând cont că niciun coleg din clasele primare nu era ca mine nici atât de bun la invatatură dar nici atât de sărac în cadrul vieții.

Mă regăseam bogat pe interior iar criticile celor din jur mă ajutau să evoluz mental si psihologic tinzând spre arta poetică .

https://youtu.be/ICQq3nd0_-g