O eternitate

Decembrie

E frig,

Ești în casă, lipit de sobă,

Dar aproape de un geam prin care poți vedea ce este afară,

Deocamdată e doar frig.

Este decembrie și este doar frig.

Dar, cum vezi că cerul se întunecă, Aprinzi lumina de la întrerupător,

Și când te întorci,

Vezi cum un mic fulg cu patru brațe

Se izbește de geamul tău,

Topindu-se.

Apoi mai vine unul,

Și încă unul, și altul,

Până când vin zeci, sute, mii de fulgi

Care se lipesc de geamul tău

Dar, unde-s doi puterea crește,

Și, peste noapte, te trezești cu geamul alb, acoperit de un strat subțire de zăpadă,

Care, desigur, are să se mărească pe zi ce trece,

Pe noapte ce vine,

De acum până în februarie,

Până când vine martie,

Până când se face mai călduț, vine primăvara,

Se topesc fulgii și din ei răsar flori de un roz pal,

Flori frumoase care te fac să zâmbești.