Nimeni

Capitolul 1.

      ~săptămâni mai târziu

       Era noapte, momentul lui preferat al zilei. Liniștea domnea peste cartier. Lucrul ăsta îl făcea să se simtă bine, își privea cuțitul din mână stând sprijinit de un stâlp de iluminare defect. Se mutase din nou, cu toate că poliția din orașul vecin încă îl căuta în disperare. Ultimele sale crime au fost ceva mai speciale. De data asta a avut timp să se joace, timp să își sculpteze victimele după bunul plac. Imagini cu dezastrul creat în apartament îi trec prin minte, mâinile îi erau roșii din cauza sângelui și hainele îi erau pătate. În jurul lui obiecte erau aruncate și sparte pentru că prietenul femeii nu a fost asa ușor de controlat. Își amintește de lovitura primită și își pune lama peste arcada ochiului. Acum avea o cicatrice vizibilă peste sprânceană. Orașul ăla îi lăsase o amintire pe care nu avea să o uite niciodată. Ultimele două linii de pe perete au fost trasate cu sânge, polițiștii au găsit totul, mai puțin amprentele vinovatului. De parca ar avea, își spune amuzat apoi își lasă mana în jos și strânge cuțitul. Era doar un nimeni, unul care putea să facă dezastru in lumea lor fără să fie tras la răspundere. Se simțea mult prea puternic, dar era doar pe moment. Uneori singurătatea îl făcea să își pună zeci de întrebări și...

Pași, ah, e o "ea".

         Tocurile care se izbeau de asfalt răsunau în urechile lui. Își întoarce capul după ea in momentul in care trece mai departe. Dădea dovadă de foarte multă siguranță pe sine sau poate nu m-a văzut. Nu așteaptă prea mult, ci o urmează. Nu stia exact de ce face ceea ce face. Dar oamenii care l-au crescut nu l-au învățat prea multe. Tot ce a auzit de-a lungul timpului a fost: "Banii sunt totul, copile. Ai bani? Esti cineva. Nu ai bani? Esti un nimeni"! Nimic nou în zilele astea, doar că existau zeci, poate sute, de alte moduri în care să facă rost de bani. Dar el nu ucidea pentru banii, aceștia erau doar o mică recompensă. În mintea lui le făcea o favoare acestor oameni, una pe care nimeni nu i-a făcut-o lui. Putea să se sinucidă, nimic grav. Doar că nu era un idiot, deja prinse gustul ucisului. Devenise un joc amuzant și destul de palpitant. Totul incepe cu o persoană oarecare, cum ar fi ea. Își ridică privirea și îi analizează corpul atent, își putea imagina zeci de moduri în care viața ei putea să se termine. Însă nenorocul... Fata urcă într-o mașină care o aștepta la colțul străzii, dar nu înainte să îi arunce o privire disperată în spate. Ai scăpat, dar doar de data asta. Se uită atent la numerele de la mașină apoi își continuă drumul. Noaptea era în largul lui, noaptea oamenii nu îi vedeau "mutația", asa cum le plăcea să îl numească. Ochi de șarpe, Snake sau păgânul. Avea multe porecle, doar unele erau agreate de el. Era ciudat cum nu avea niciun nume. Cea care l-a găsit, o cerșetoare, a spus că era pe o bancă în parc. L-a folosit ani la rând să obțină bani de la trecători miloși. Șapte ani mai târziu femeia a murit de frig, niste oameni au luat-o și nu a mai văzut-o niciodată. Iar el? Ei bine, a fugit. Nu stia să vorbească, nu știa absolut nimic. A întâlnit niste bărbați care stăteau în jurul unui foc. Unul dintre ei i-a făcut semn să se apropie dacă vrea să se încălzească. Căldură era cu adevărat necesară pentru mâinile lui înghețate. Voia doar să fie mai aproape de sursa de căldură. Mâinile lui au atins butoiul din tablă fierbinte și și-a ars palmele. Amintirea aia era teribilă, încă își simțea mâinile arzând și durerea era surdă. Dar cine ar fi crezut ca ani mai târziu avea să își ardă singur degetele că să își distrugă amprentele. Bărbații aceea au ras de el, dar l-au ținut aproape o perioadă de timp. I-au oferit mâncare și un loc unde să doarmă. Nu avea nevoie de mai mult, sau cel puțin așa credea el. Nu a trăit cu adevărat nicio clipă fericită in copilăria lui. El nu trăia pentru fericire, nu avea țeluri in viață. El era un supraviețuitor, unul uitat de soartă. Nu își vedea rostul, nu înțelegea ce e cu viața lui, nu știa cum oamenii pot să aibe motive de bucurie doar uitându-se la alții. Singurele momente în care putea să fie fericit, uitându-se la oameni, era atunci când zăceau la picioarele lui într-o baltă de sânge.