Incandescență

0. Partitură

0. Partitură

Saebas simţi cum şoldurile îi vibrează atunci când fu împins în marginea biroului vechi. Ar fi minţit, totuşi, dacă ar fi spus că geamătul care îi scăpă printre buze nu se datorase, pe de-o parte, şi plăcerii ce-i traversă fulgerător de rapid trupul zbuciumat. Degetele i se încleştară disperate în foile de pe pupitru, dar mâinile persoanei din spatele său îi călătoriră ca niște șerpi de-a lungul braţelor, tensionându-i şi mai tare muşchii.

—O să ai nevoie de partiturile acelea, Saebas.

Saebas respiră apăsat, apoi îşi desprinse buzele, deşi niciun sunet nu-i părăsi corzile vocale. Degetele i se relaxară şi foile fură împinse într-o parte, zburând într-un dans lin de pe suprafaţa biroului. Saebas îşi aplecă capul, găsindu-şi stabilitatea abia atunci când se prinse de marginile din lemn ale pupitrului. Ştia că era susţinut cu atenţie, oricum, dar fiecare atingere părea că-l zguduia şi mai tare decât cea din urmă, aproape reuşind să facă pământul să-i fugă de sub picioare. 

—Nu lăsa semne, gâfâi el, simţind cum presiunea din stomac creşte vertiginos, aproape atingând limita pe care ar fi putut să o suporte.

Încă o împingere, iar lui Saebas îi scăpă printre buze un sunet sfârşit, mai jos cu o octavă decât vocea lui obişnuită; un scâncet.

—Te rog, Raffa.

Nefilimul —pe numele său Raffa, pentru că doar astfel se prezentase—  îşi îmblânzi strânsoarea doar pentru o clipă. Căldura trupului său îi ardea lui Saebas spatele, iar respiraţia ce-i lovea ceafa devenise din ce în ce mai întretăiată, un val de înăbuşeală care-l ameţea pe de-antregul, luându-i complet minţile. Saebas ştia că nu mai era întreg, oricum, iar când nodul din stomac se strânse şi mai tare, degetele lui se încleştară pe marginea biroului şi capul i se dădu pe spate. Raffa îi sărută gâtul, o atingere după care Saebas râvnea, dar care lăsa în urma sa o durere la fel de mare ca aplicarea tratamentului cu fier încins.

—Raffa.

—Da, Saebas?

Saebas nu fu în stare să spună ceea ce avea în minte. Părea că prefera să-și folosească ultimele fărâme de putere ca să simtă în continuare senzațiile ce-i traversau corpul, în loc să-și articuleze dorințele. Se aplecă asupra pupitrului, încercând să scape de căldura nefilimului care era presat complet de el, simţindu-se murdar şi totodată implorând să ajungă în acel punct în care presiunea ce i se adunase în trup avea să explodeze. Era a doua oară când Raffa îl aducea în acea ipostază; îl făcea să implore, să râvnească.

Îl făcea să uite că era un arhanghel.

—Spune-mi ce-ţi doreşti, îngeraş.

—Te rog...

Prea brusc ca Saebas să înţeleagă, mişcarea constantă, chinuitor de lentă a lui Raffa se frânse. Păru că flacăra care aprinsese fitilul din trupul arhanghelului se stinse exact în aceeaşi clipă. Ameţit şi buimac, Saebas nu ştiu cum nefilimul îl întoarse cu faţa la el şi cum îl săltă pe marginea biroului. Singurul lucru de care era complet conştient îl reprezenta faptul că ochii albaștri ai lui Raffa erau îndreptaţi spre ai lui. Sloiurile de gheaţă din irisurile sale nu ar fi putut fi topite de nimic din acea lume. Poate nici măcar de flăcările Iadului în care Saebas spera că avea să ajungă odată pentru totdeauna, ca să plătească pentru ceea ce-i făcuse.