Monster

Prolog

  Orice gândim, spunem şi facem produce un efect în Universul care depăşeşte graniţele vieţii noastre limitate. Noi ne creăm raiul şi iadul prin toate experienţele vieţii, prin toate alegerile noastre. Nu există un rai şi un iad predefinite, ci fiecare îşi are raiul sau iadul său, iar acest lucru nu se datorează recompensei sau pedepsei, ci doar alegerilor sale care creează cadrul manifestării uneia dintre cele două instanţe.
De asemenea, ideea „vieţii" de după moarte, intens exploatată de-a lungul timpului, capătă aici valenţe nebănuite. Universul se destăinuie într-o manieră cu totul nouă, este văzut ca un etern vis. De fapt, viaţa este un vis, o himeră, o iluzie, realitatea supremă este cea de după moarte, dar care este strict influenţată de experienţele vieţii.


Niciodată nu mi-a fost teamă de despărţiri. Nu m-au speriat nici suferinţa şi nici amintirile cu care am fost nevoit să trăiesc un timp. Ştiam că va veni o vreme în care, atât suferinţa cât şi amintirile vor fi acoperite de ţărâna timpului.
Mai înainte de a se zidi omul si cele văzute, în lumea nevăzută a îngerilor, s-a întâmplat o nebună răutate. Lucifer şi ceata sa au vrut ei să fie mai presus de Dumnezeu. Celelalte Căpetenii de oştire îngerească s-au împotrivit acestei nebunii. Însa, ca un fulger a căzut de la faţa lui Dumnezeu, făcându-se din înger luminat drac întunecat.


Vai pământului şi mării, căci diavolul a coborât la voi având mânie mare. El este leul care umblă râcnind, căutând pe cine să înghită. Între el şi suflet se începe războiul nevăzut. Fiecare suflet va gusta moartea. Divinitatea supremă a fixat de la început linia vieţii fiecărui om .
Şi când totul în jurul tău respiră a supranatural, mirosul de moarte te înconjoară şi simţi până şi otrava propriei morţi urmarindu-ţi umbra ce se târâie infricoşată pe pereţi sau se disipă în întunericul ce pare să te învăluie tot mai mult cu fiecare pas făcut. 

Jiyeon 

Amintirile chinuitoare a vietii mele ma inspaimanta. Abia acum realizez cate am facut, pentru o farama de glorie si acele hartii ghinioniste ce nu pot lipsi de nicaieri, banii. Am preferat sa distrug, sa omor fara ezitare de cat sa fiu a nimanui, in „desertul pustiu" numit Pamantul. Ce era sa fac, sa sufar? Nu eu, nu acum...Prefer sa arunc o intreaga viata la gunoi, de cat sa traiesc in pustiu, in nimic. Asa am ajuns sa platesc, sa fiu chinuita si obligata sa fac la fel si pe lumea cealalta, sa omor. Ce sunt eu, o marioneta? Poate chiar mai putin de atat... Nu am suflet, nu am constiinta, nu am sentimente, desi sunt intr-un fel umana, in ciuda faptului ca am murit de mult.

Suspinele unei fetite inocente se auzeau dintr-o alta camera. Priveam cum acei oameni o sfasiau, din cauza mea. Ochii mei se uitau superiori la scena macabra, plini de indiferenta si greata. Pe pereti era sangele unor oameni carora pana la urma urmei, le-a fost scris sa moara aici si acum. Dar eu vroiam mai mult, nu doar o simpla misiune care se termina cu acelasi rezultat, moartea. Vroiam sa vad chinul prin care trece un om, cum se zbate intr-o balta de sange fara sa poate face nimic. Sa ingane pe aripa mortii o rugaciune, o ultima lacrima curgandu-le pe chip. Asta eram eu, un monstru ce era creat pentru a distruge. Dar nu m-as fi multumit nici cu atat... Vroiam sa gust momentul, sa simt durerea, o durere pe care nu am simtito niciodata, desi am murit. Ce sunt eu de fapt? Un nimic.