The Celest

1.

Niciodată nu am știut cum e sa îți facă cineva semn in pauza de prânz sa te așezi cu el la masa , niciodată n-am știut cum e sa ai un coleg de banca cu care sa vorbești , niciodată n-am știut cum e sa ai pe cine conta, niciodată n-am știut cum e sa ai un prieten.
Si asta pentru ca nu am vrut.
Am preferat mereu liniștea din viața mea , si am iubit singurătatea încă de la prima întâlnire.
Au mai fost momente in care eram geloasa pe fetele din prima banca , care împărtășeau povesti de viață si chicoteau de zor , dar apoi ma reîntorceam la cartea mea si dorința de a fi ca ele dispărea , de parca nici nu existase vreodată .

- Cum a fost la școală scumpo ? e prima întrebare pe care mama mi-o adresează atunci când intru in casa.
Înainte sa ii răspund îmi descalț tenesii si îmi dau jos ghiozdanul de pe umar , trecând-ul in mana stanga .
- A fost bine .
- Mereu spui asta . observa ea si își împreunează mâinile la piept, ca si cand tocmai m-ar fi prins comitand o crima .
- Pentru ca așa e . Pot sa merg in camera mea ?
O aud cum oftează si îmi face semn cu mana spre scări, cu o expresie resemnata pe chip.
Le urc in graba si când ajung sus , am nevoie de câteva minute de oprire pentru a-mi regla respirația .
Apoi, cu un zâmbet care nu stiu de unde a apărut , trântesc usa in spatele meu si ma apuc sa cotrobăi nerăbdătoare prin ghiozdan dupa foicica .
Când o găsesc o ridic puțin in sus ca si când as tine in mana un trofeu de aur , nu o simpla bucata de hârtie.
Mi-o așez grijulie in fata , de unde sa pot citi cum trebuie , aprind lampa, si cu chitara in mana, fac ce mi-am dorit inca de când am părăsit biblioteca .
Muzica a fost mereu metoda mea preferata de a evada .
Pur si simplu respir prin ea, indiferent de faptul ca îmi folosesc vocea sau mâinile, are mereu același efect.
Îmi da aripi sa zbor, ma răscolește sau ma înaltă pe cele mai înalte culmi.
Ma pansează sau îmi da putere , ma face sa vibrez sau sa văd lumea cu alti ochi.
De data asta, când degetele mele au atins corzile, parca ceva ce aveam demult in mine a explodat .
Brusc, nu mai eram in camera mea, ci undeva sus, sus de tot.
Parca ma contopisem cu acea foaie si nu mai era nevoie sa fac nimic , totul venea de la sine.
Au fost cele mai frumoase momente din viața mea, si cand s-au sfârșit respiram întretăiat si inima imi batea nebunește in piept.
Ce este aceasta melodie ?
M-am întrebat si am ridicat foaia.
O priveam tinta si cu ochii ușor măriți, încercând sa îmi dau seama ce era atât de special la ea, de provoacase furtuna asta de senzații in mine
Cine te-a scris ? A venit si a doua mea întrebare, rostita cu aceeași concentrare , de parcă ma așteptam ca in orice moment sa îmi raspunda .
Într-un final am pus-o la loc si m-am trântit in pat oftand.
Îmi treceau prin cap fel de fel de scenarii , unul mai nebunesc ca altul.
Dar niciunul dintre ele nu se compara cu ce a urmat.
Becul a început sa se distorsione si camera parca era îngropată in lumina, eram orbita si a fost nevoie sa îmi acopăr ochii, ca sa nu îmi pierd vederea .
Totodată , si temperatura crescuse si m-am trezit transpirata fleasca.
Puteam simți cum mi se scurg picăturile de sudoare pe frunte .
Am deschis gura ca sa strig după ajutor, dar nimic nu a ieșit.
Panica ma cuprinse cu o si mai mare ardoare si , pe nepusa masa, lacrimi cristaline au început sa îmi curga in jos pe obraji .
Si, la fel cum a apărut, așa a si dispărut si eu m-am trezit înapoi in obscuritatea dormitorului meu.
Am închis ochii , inca înfricoșata.
Ce naiba tocmai s-a întâmplat ?
Când am reușit sa ma calmez, mi-am dat seama ca nu mai eram singura.
Un bărbat ma privea de lângă draperii, cu un zâmbet amuzat pe fata.
Am tresărit si m-am ridicat imediat, gata sa fug in orice moment.
Cum era posibil? Cum intrase aici? Si cine era?
- C-cine ești? am spus cu glas tremurat.
Nu puteam să-i vad foarte bine chipul străinului , distingeam doar câteva trăsături minore , iar asta nu ma ajuta deloc.
L-am privit uimita cum înaintează si se arunca in pat, cu o lejeritate ieșită din comun , la mai puțin de trei metri de mine.
Așa ca m-am indepartat, pana m-am lovit cu spatele de perete .
- Asculta , mama mea e jos . Voi chema politia daca nu pleci acum! l-am amenințat cu pumnii strânși .
Aici eram eu vrând sa par înfricoșătoare si rea, dar sunt sigura ca numai asta nu păream .
- Era si timpul ! In ce secol suntem ?
Am fost puțin surprinsa să-l aud vorbind , așa ca mi-am concentrat toată atentia pe vocea lui, ușor răgușită dar puternică .
Degetele de la picioare au început sa ma furnice , dar apoi am constientizat ca el tocmai ma întrebase in ce secol suntem .
- Faci mișto de mine? m-am răstit , si cu o furie apărută din senin m-am îndreptat ca un fulger spre întrerupător .
Băiatul asta trebuia sa plece, chiar acum.
Si daca nu de buna voie,silit de mine.
Însă vorbele usturătoare pe care aveam de gând sa i le strig mi-au rămas in gat când m-am întors din nou spre el.
Acum ca reușeam să-l văd datorită luminii din cameră , aerul îmi rămăsese in plămâni .
Avea o înfățișare foarte chipeșă si exotică.
Cu tenul bronzat, parul saten ușor lunguț, pomeții proeminenți si lati, maxilarul puternic si bine definit , capabil sa taie piatra , si daca mai adaugam și cea mai plina si ispititoare pereche de buze din cate am văzut vreodată , semăna fara doar si poate cu fotomodelele acelea aproape ireale după care salivează orice adolescenta.
Apoi mi-am coborât privirea și am rămas stupefiata .
Am ridicat din sprancene , mirata.
Aia e cumva o armura ?
Da, in mod clar. Mai văzusem si înainte așa ceva , in filme , si erau chiar si in cartea de istorie câteva poze.
Acest Adonis care ma privea cu mâinile împreunate deasupra capului,purta platosa unui cavaler medieval.
Insa chiar si-asa puteam sa îmi dau seama fara prea mult efort ca are un corp bine lucrat .
Daca individul asta ar fi frecventat liceul meu, cu siguranță l-ar fi detronat pe Brandon Shiver,cunoscut ca cea mai buna partida din Dallas la momentul actual , si nu îmi vine sa cred ca am zis asta.
- Ar fi drăguț daca nu te-ai mai holba, sunt rusinos .
Sesizez sarcasmul din vocea sa, dar tot îmi scutur capul, jenata .
- Si ar fi si mai drăguț daca ai dispărea din camera mea, pana nu apar părinții mei . atac înapoi.
- Tu m-ai chemat , nu fi grosolană .
Eu l-am chemat? Ce tot spune ?
Si cum se presupune ca ar trebui sa fiu furioasa când ma privește așa?
Stai, macar ar trebui sa fiu furioasa?
Nu cred ca alta fata din orașul asta ar fi stat ca mine, teapana si iritata , daca ar fi avut asemenea priveliște in fata sa.
- Termina cu glumele ! Si care-i faza cu hainele astea ?
Nu e niciun pic de răutate in glasul meu, ci doar curiozitate , dar el tot își impreuneaza sprâncenele .
- Ce vrei sa spui? De fapt, aceeași întrebare urma sa ți-o pun si eu. Se pare ca femeile nu mai au același respect de sine pe care-l aveau pe vremuri .ranjeste
-  Ce vrea sa insemne asta?
Respect de sine? Cred ca sunt cea mai decenta persoana pe care o cunosc.
Îmi cobor privirea si îmi analizez ținuta, un tricou alb si o pereche de blugi vechi.
- Vreau sa spun ca purtati mult mai puține haine . Si, unde-i răspunsul la întrebarea mea?
- Întrebare ? Ce intrebare? Și ce vrei sa spui cu "mult mai puține"? continui enervata.
- Daca știam ca te deranjează atat, tăceam din gura. Si cum adica ce întrebare ? N-ai fost deloc atenta la mine?
Ba da , si inca cum.
- Doar nu te referi la aia cu secolul.spun nesigură .
- Ba da.
- Bine, deci , nu stiu cine ești, dar-
Săritura lui brusca îmi întrerupe cuvintele , si icnesc când il vad atât de aproape de mine.
E si mai frumos de aici, iar eu îmi impun singura sa nu îmi cobor privirea spre buzele lui , la care m-aș holba non stop.
Ochii lui sunt verzi , electrici.
Au ceva viu in ei, ceva ce nu pot sa descriu in cuvinte.
L-am privit atat de fix si atent, incat am observat si reflexile de caprui care le dadeau o tenta intunecata, dar nu infricosatoare.
Privirea lui m-a dezarmat , mi-a intrat in vene si m-a lasat fara cuvinte.
- Stai puțin . Adică tu m-ai invocat fara sa ai habar?
Scaneaza camera si se oprește asupra partiturii cu cântecul din bibliotecă .
Cu un mers agil, ca de felina, se îndreaptă spre biroul meu si o ridica.
- Vezi tu, aceasta hârtie este o amuleta. Daca canti ce este scris aici din inima , e ca si cum ai trage lotul câștigător. Adică pe mine.
Cuvintele lui mi se învârt prin cap.
Primul meu instinct este sa chicotesc , dar apoi îmi amintesc ce am simțit , evenimentul ciudat cu lumina si vestimentația celui din fata mea, care cu siguranță nu e în ton cu epoca noastră .
- Si cum te băgam înapoi acolo? întreb si împietresc când rasul lui răsuna in întreaga camera, vibrant si colorat.
N-am auzit niciodată ceva atât de frumos .
- Amuzant, foarte amuzant . Dar vezi tu, suntem legați pe viață acum.
In timp ce rostește cuvintele se apropie iar.
Ii pot simți respirația pe fata mea, si nu știu daca ma preocupa toate detaliile astea datorita lui sau datorită faptului ca n-am mai permis nimănui inafara de mama si tata sa stea atât de aproape de mine .
- Legați pe viață ? Si ce ești tu mai exact?
- Sunt unul dintre gardienii sacrei si secretei doctrine gnoze, in care se găsește cheia ce deschide porțile lumii de apoi.
Pentru a-mi șopti ce urmează se apleaca , iar eu simt cum ma transform in gelatina.
- Iar acum se pare ca soarta vrea sa îți fiu protector . Albray Devere .
Întinde mana ca sa facem cunoștință si eu inca il privesc naucita.
Intr-un final ma dezmeticesc si reusesc sa ii raspund gestului .
Contactul se resimte in intreaga mea ființă , si niște fiori cu care nu m-am mai întâlnit pana acum mi se intaleaza pe coloana vertebrală .

Albray Devere

Katie McGarry