Nu-mi spune că renunți

i. cafea

i. cafea

                Apăsă ușor clanța, sperând că nu avea să o audă, apoi începu să pășească lin spre pat, ascunzând mai bine ceea ce voia să-i arate lui Elyiah. Spera să-i placă... de fapt, știa că îi va plăcea! Trebuia să-i placă.
               Se apropie încet de pat, unde el își ascundea fața după o carte groasă. Nu o interesase numele cărții, așa că nu-i dădu importanță decât părului său ciufulit. Zâmbi ștrengărește, apoi își drese glasul, atrăgându-i atenția. Elyiah lăsă cartea pe o măsuță alăturată și zâmbi dulce spre Kalliope, care se oprise la capătul patului. El se ridică în șezut, pentru a o privi mai bine. Când îi văzu mâinile strânse pe un obiect în spatele ei, își ridică o sprânceană curios. Kalliope își mușcă buzele; era mai nerăbdătoare decât era el.
                Își aduse mâinile în față, descoperind ceea ce ascundea la spate. Întinse palmele spre el, rânjind. Mai lipseau razele din jurul mâinilor sale și era o reclamă perfectă la...
                 — ... cafea? se încruntă el.
               Dacă înainte era toată un zâmbet, acum era și mai fericită. De abia aștepta să-i explice lui Elyiah de ce îi aduse o cană de cafea.
                — Da, cafea, vorbi ea liniștită. Păi, începu, apoi se așeză rapid pe marginea patului, lăsându-și încet capul pe pieptul lui, mai știi de primele noastre întâlniri? Oh, Elyiah! Ce frumos era. Era vara. Da, cu siguranță era vară. Mergeam la cafeneaua din colț, unde niciodată nu era pornit aerul condiționat. Știi de ce, nu? se întoarse spre el, și, fără să aștepte răspunsul lui, continuă. Pentru că Carll era atât de zgârcit, încât nu voia să plătească pentru aer condiționat, așa că lăsa toate geamurile și ușile deschise. Deși, dacă mă întrebi pe mine, asta doar înrăutățea lucrurile. Te lăsam pe tine să-mi comanzi cafeaua mereu, deși niciodată nu o nimereai pe cea pe care o voiam. Dar o sorbeam cu drag mereu. Știi de ce?
               Se întoarse spre el și își apropie fața, atingându-i nasul cu al său.
               — De ce? șopti.
               Fata nu îi răspunse. Îi mângâie buzele cu ale sale, apoi îl prinse într-un sărut pătimaș.
               — Pentru că iubeam modul în care te chinuiai să mă faci fericită. Și ăsta e un motiv bun pentru care să trăiești, Elyiah.
               De data asta, băiatul o sărută apăsat, luând-o într-o îmbrățișare ce o ținuse până când o femeie o anunțase de sfârșitul vizitei.