Deschise ochii timid, iar privirea îi era încețoșată. Simțea că o dor toate, fiecare mușchi, fiecare os al corpului. Până și părul simțea că o doare. Stătea întinsă pe burtă, o poziție destul de confortabilă în anumite situații, dar nu și în aceasta.
Înghițea în sec. Îi era sete, dar nu se putea mișca de acolo. Clipea des încercând să vadă mai bine unde este apoi a avut revelația. Stătea pe ceva destul de moale ceea ce însemna că sub ea era un pat. Un pat. Era într-o cameră. Nu își amintea nimic cu o seară înainte iar capul o durea îngrozitor. De fiecare dată când încerca să își amintească ceva zvâcnitura puternică din cap începea să bubuie, așa ca s-a lăsat păgubaș.
Turuitul ploii încă se auzea iar ea era cu spatele capului la fereastra astfel că nu putea să vadă cum stropii mari băteau în geamul sticlos. O altă amintire își croi drum prin mintea ei. Amintirea ploii și frigului simțit cu o seară înainte. Cum auzea fiecare strop ce i se izbea de creștetul capului.
A închis ochii gemând, străbătută de un alt junghi de durere. În momentul în care gâtul ei a format acel sunet orăcăit și deși s-a auzit mai profund în stomac decât în afară nu fusese nevoie de mai multe pentru a trezi semnalele băiatului ce stătea pe fotoliul situat vizavi de patul fetei. Ethan s-a ridicat ca împuns de ace și s-a îndreptat grăbit către Lizzie. Cu gingășie a prins-o de umeri și a întors-o cu fața către el și totodată către tavan. Ochii ei injectați cu o culoare roșiatică s-au deschis și închis brusc când un alt junghi i-a străbătut corpul, iar acum irisurile ei verzi aveau o nuanță gălbuie, bolnavă.
După ce Ethan a terminat operațiunea așezarea a acoperit-o cu pătura până nu i se mai vedea decât capul mic și brunet.
-Cum te simți?a întrebat-o el în șoaptă.
Bătăile inimii i s-au accelerat fiindu-i frică de răspunsul ei. Sau poate îi era frică să îi audă vocea din nou și să simtă iar acea impulsie în interior. Nici el nu mai știa. Nu mai știa nimic din ce se întâmpla cu el de când a părăsit instituția orfelinatului.
Ea a deschis gura să îi răspundă, dar nu a ieșit decât o altă răguşeală urâtă. Efortul depus i-a produs o usturime acută pe esofagul uscat. A mimat cu buzele cuvântul apă și din fericire pentru ea Ethan și-a dat seama de ceea ce fata dorea. Plecase către bucătărie pentru a-i aduce fetei un pahar cu apă.
Între timp Eliza analizase camera. Stătea pe un pat destul de mare, așa cum intuise, cam prea mare pentru camera minusculă. În fața ei era așezat un fotoliu, iar lângă acesta o noptieră. Deasupra noptierei erau trei rafturi pline cu cărți. Pe aceasta era o lumânare aprinsă și o altă carte. În stânga sa se întindea un geam acoperit de o perdea albă. În dreapta sa, se afla un șifonier din lemn de brad, presupuse ea. Pe peretele din spatele ei se afla o oglindă și sub aceasta o măsuță pentru machiaj. Știa că acea cameră aparține unei femei. Nu era greu să își dea seama de așa ceva.
Două minute mai târziu apăruse Ethan pe ușa cu paharul cu apă într-o mână și în cealaltă cu o plăcintă. Elizabeth zâmbise când văzuse gestul atent al baiatului deși știa că nu o va putea mânca din cauza durerii. El îi ridicase încet capul și o ajutase să bea întregul pahar cu apă apoi rupsese o bucată din plăcintă și o întinse către gura fetei după ce îi aranjase mai bine perna sub cap. Fata nu schiță nici un gest și atunci baiatul și-a dat seama că nu o putea manca. A pus plăcinta pe masă și și-a întors din nou privirea către ea.
Ochii lor s-au pătruns adânc și a simțit iar acea tulburare în adânc. Știa că și ea a simțit-o după privirea acesteia. Sau poate doar credea că a simțit-o. Sau chiar voia să o simtă și ea. Nu știa ce voia. Nu știa ce credea. Fata a schițat un mic zâmbet și a mimat cu buzele un multumesc apoi a continuat să îl privească. Baiatul a zâmbit și el și și-a pus mâna peste a ei. Mâna ei era fierbinte iar a lui rece. În momentul atingerii un impuls de electricitate a trecut prin brațele lor până la umăr, dar nu s-au retras. Au rămas așa cu mâinile unite privind către ele. Era ceva ciudat la mijloc, dar nu au vrut să întrerupă conexiunea.
