Sinestezia Nu Este O Boala (Christmas One-Shot)

Prin tot orașul erau luminițe colorate, care îți luau ochii cu strălucirea lor. Unele case aveau desene pe geamuri, sau moși care încercau să urce în balcon.

În magazin era o îmbulzeală incredibilă, cu toate că era ajunul Crăciunului. O doamnă în vârstă mă tot împingea de la spate, încercând să ajungă cu disperare la ultima cutie cu steluțe argintii. Nici nu știu cum am reușit să ajung pe acest culoar, eu căutam altceva. Bănuiesc că doar alunecasem cu valul de persoane frenetice care mai aveau puțin și se băteau pe niște globuri amărâte. Într-un final, am reușit să ajung și la raftul de dulciuri, de unde am scos ultimele două pungi pline ochi cu bomboane colorate. Am stat la coada interminabilă de la casă aproape jumătate de oră, am plătit și m-am întors, zgribulită în apartament. Cu mâna înghețată, abia am reușit să coordonez cheia astfel încât să descui ușa. M-a învelit un val de căldură primitoare și am închis ușa în urma mea. În câteva secunde nasul meu s-a încălzit și am început să îmi simt mâinile. Am lăsat punga cu bomboane pe masă în bucătărie, și am mers în sufragerie.

- Mark, nu pot să cred că ai uitat să iei bomboane! l-am dojenit când am văzut cum stătea tolănit pe canapea, uitându-se la un program special de Crăciun.

- Scuze, scuze. Uite, în semn de pace am făcut ciocolată caldă.

Îmi știa slăbiciunea. Am fugit lângă el și am luat cana în mână. Am sorbit puțin; era perfectă.

- Hm, la ce te uiți?

- La „Singur acasă”. Bănuiesc.

Am început să râdem cu poftă când unul din hoți a sfârșit cu mâna arsă. E ciudat cum te poate bucura suferința celorlalți, dar era Crăciunul și nu voiam să mă gândesc la lucrurile aiurea pe care le făceam fără să ne dăm seama.

- Ai înghețat? m-a întrebat el după câteva minute.

- Niciun pic. Afară e cald și primitor. Zăpada e doar o iluzie, i-am replicat sarcastic.

- Hai, Rachel. Chiar îmi pare rău. Nu fii supărată. Știu foarte bine că ești sarcastică doar atunci când ești supărată.

A întins brațul și m-a tras la pieptul lui. M-am încălzit parcă și mai tare. O vreme am fost atentă la copilul care îi avea la degetul mic pe cei doi hoți amețiți, dar apoi m-a distras Mike, jucându-se cu ciucurii de la bluza mea. Eram pe cale să adorm, când sunetul strident al soneriei umplu tăcerea noastră. Mike nu schiţa nicio mișcare cum că s-ar duce el să deschidă, așa că m-am ridicat oftând.

- Faith, Dean! Doamne, ce mă bucur să vă văd! am strigat îmbrăţișându-i strâns pe amândoi. Ce surpriză să veniţi pe la noi!

- Dar nu ai primit scrisoarea mea? Ţi-am scris că venim, a spus confuză Faith.

- Probabil s-a pierdut pe undeva. Asta nu e important. Ceea ce contează este că aţi venit pe frigul ăsta. Mă duc să vă fac repede niște ciocolată caldă. Voi faceţi-vă comozi. Mike, vino să mă ajuţi!

Acesta s-a ridicat, supărat că l-am deranjat de la film și m-a urmat în bucătărie. A scos cacaoa din dulap și a pus câte două linguriţe în fiecare cană de pe masă. Am trecut apoi cu câte o linguriţă de zahăr în amândouă, după ce am pus laptele să se încălzească. În curând aveam două căni aburinde, pe care le-am dus în sufragerie. Ploverul pe care îl purta Faith m-a lăsat mască. Era atât de simplu și totuși dulce. Mi-a amintit de prima oară când am cântat de faţă cu altcineva decât peretele camerei mele. Am fugit către pianul din colţ, la care nu renunţasem. Era același pe care îl aveam în cameră. Mi-am plimbat degetele ușor peste clape.

I don't want a lot for Christmas

There's just one thing I need

I don't care about the presents