Sweet and Sour

I. Intoarcerea

I. Intoarcerea 

      Un lucru este clar, sentimentul de "dor" nu era in inima mea. Frica? Poate... Da... Frica. Nostalgie, putin probabil. Atunci? Curiozitatea! Asta ma domina. Curiozitatea. Cum arata totul, s-au schimbat multe? Amintirile ce le aveam puteau deveni iar imagini clare sau ramaneau pierdute in neant? Lucrurile care usor mi se stergeau din memorie puteau sa reapara atat de clare in mintea mea? Mirosul puternic de liliac inflorit avea sa imi ameteasca iar simturile? Oare nu reusisem sa devin o femeie puternica si independenta cum credeam ? Oare tata avea dreptate?

               "Momentele cruciale din viata noastra ne fac ceea e suntem ,

                                                                                           dar sunt atat de puternice incat nu putem uita ." 

                Oare nu am reusit sa uit? 

         Eram atat de contrariata de gandurile si de sentimenele ce imi ieseau usor la iveala incat nu am realizat cat de repede a trecut timpul ... Doamne, nu ma inmuia tocmai acum ! Te rog ... Imi impun sa fiu puternica, dar ajuta-ma si Tu putin. ..

- Amaya ! 

- Da, tata!! 

- Offff... Vorbele ce ti le adresez sunt atat de importante incat analiza lor iti ia ore, saptamani, zile... Ma simt ca un adevarat savant ce iti pune mintea la incercare cu fiecare fraza ! 

- Scuza-ma, tata. Se pare ca puterea savantului din tine este atat de mare incat imi ofera o stare de visare continuua!

- Ah ... Iar m-ai atacat! Cand ai avut timp sa vizitezi macelarul pentru a-ti ascuti limba ? 

- Hahaha .. Asta a fost buna , tata! N-as vrea sa iti raspund la intrebare , totusi. 

- Mhm . Mda. Se pare ca am intrat in New Hampshire ! Hei, heei ! Cum se spune? "Casa, dulce casa." 

- Mai degraba "Plictiseala, acuta plictiseala." 

         Am incetat sa imi mai ascult tatal si mi-am indreptat privirea pe geamul masinii. Da, New Hampshire... Arata la fel ! Dar ce ma asteptam? 7 ani este o perioada lunga de timp, dar nu pentru cei de aici. O, nu! Imi si imaginez discutiile lipsite de viata:"Eh, acum ca a trecut razboiul, putem sa ne intoarcem la obiceiurile noastre, dragele mele" asta ar fi spuns Lady Rithmud. Ii aud vocea de doamna batrana care se chinuie sa vorbeasca cu o octava mai sus, pentru a nu-si trada varsta. "Mmmdaaa, si jocurile noastre de wist ne-au asteptat atat." .... 

           Zambeam usor amintindu-mi cum le urmaream pe ascuns in salon femeilor si ma amuzam copios. Fara sa fiu atenta am ajuns ... acasa... 36 Clinton Street. O alee larga , dar nu lunga, incadrata de brazi, ne conducea clar spre cladirea mare si seaca din fata mea. N-as putea spune ca aveam o gradina prea colorata din cauza florilor, in mintea tatalui meu erau prea greu de intretinut. Brazii, care greu isi pierd culoarea dominau curtea din fata. Doar doua gardiniere mari pline cu trandafiri albi marcau intrarea casei. 

         Am coborat din masina, nu tocmai animata de ceea ce vedeam, dar totusi nerabdatoare. Cand eram copil as fi dat orice sa vad privelistea asta in fiecare zi. Uram perioada cand eram plecata la scoala, ma simteam prizoniera, ma simteam ca o pasare fara aripi, viata era colorata in gri si negru, dar iubeam sentimentul de intoarcere. Intoarcere....

- Lady Amaya !!! ma striga menajera noastra, Alis. Era cu 2 ani mai mare decat mine, dar nu arata, datorita faptului ca era mult mai scunda. Cu un ten masliniu si o pereche de ochi verzi, parul castaniu prins cu o boneta frumos aranjata, alerga spre mine zambind cu gura pana la urechi. Niciodata nu am avut aerul de superioritate specific aristocratilor si nici tata nu mi-a impus asta, probabil datorita mamei.