Aceasta este o poveste de dragoste intre 2 copii , este povestea mea de dragoste , prima mea iubire ...
Ne am cunoscut avand prieteni comuni , fiind intre noi o distanta destul de marisoara avand in vedere
varsta frageda care o aveam , ea era " prietena " unu i amic , spun prietena deoarece nu se putea numi
iubita , nici macar nu s-au intalnit , doar vorbeau la telefon si isi spuneau acele 2 cuvinte "te iubesc"
pe care toti le pronunta intamplator nestiind ce inseamna cu adevarat , revenind la subiect , am cunoscut-o
ca pe oricare alta fata , nu a fost dragoste la prima vedere , a fost o simpla scanteie daca o pot numi asa,
"prietenia" celor doi s-a sfarsit repede , vorbeam cu ea destul de des si chiar foarte mult , atunci cand
vorbeam cu ea nu realizam trecerea timpului , fiind copil imi era rusine sa-i spun ca o plac , totusi intr-o
seara mi-am facut curaj si i-am spus ca o plac si ca as vrea sa fim impreuna , nici nu am realizat cand a spus
ca si ea ar vrea , eram foarte fericit , asa copil cum eram eu , a fost prima data in viata mea cand am simtit
un sentiment asa puternic , era prima mea prietena , timpul a trecut repede , era o iubire pura intre 2 copii
care nici nu stiau ce inseamna cu adevarat viata , distanta dintre noi nu ni se parea o problema , faceam sacrificii
sa ne intalnim , ne vedeam cam o data pe saptamana dar nu ne deranja lucrul acesta , vorbeam in timpul liber exagerat
de mult , atunci nu mi se parea mult, timpul se scurgea iar relatia era din ce in ce mai frumoasa , eram foarte gelos,
nu o lasam sa vorbeasca cu alti baieti , nu avea prieteni doar sa nu ma supar eu , recunosc , eram un fraier , devenisem
din ce in ce mai gelos , aveam aproape 8 luni de relatie si ne certam tot mai des din nimicuri , doar din geloziile sau
figurile mele , era un suflet nevinovat care ar fi facut orice doar sa-i fiu alaturi , fiind asa naiva iar eu fiind
baiat , a cedat , a fost prima mea dragoste in sensul propriu , eu tot gelos eram , cu toate ca ea mereu ma impaca,
ma linistea , cand eram suparat si vorbeam cu ea ma calmam foarte repede , era foarte blanda , vorbea foarte frumos,
era foarte frumoasa , era foarte bine educata , eu niciodata nu am incercat sa o impac , mereu ea trebuia sa ma caute,
isi cerea scuze chiar si pentru greselile mele , nu era acel gen de persoana care te sacaia , era placuta , provoca
dependenta si eu nu realizam , relatia a ajuns la 1 an si 2 luni , aproape 2 luni , cu 4 zile inainte sa implinim
1 an si 2 luni ne am certat iarasi , dintr o prostie , eu avand firea aia pe care regret si acum ca o aveam , ma suna,
nu raspundeam , imi trimitea mesaje , nu raspundeam , ma suna dupa numere necunoscute sperand ca o sa raspund macar sa
ma auda , eu nu am raspuns , trecusera 9 luni si de 2-3 zile nu mai daduse nici un semn , nici un mesaj , nici un apel
, nimic , dar eram prea sigur pe mine ca nu avem cum sa ne despartim , eram prea sigur , in a 9 a zi a venit o prietena
comuna la scoala la mine in clasa cu un cadou in mana , mi a spus " asta este de la ea , a spus ca acum e bine si ca
vrea sa ai asta ca amintire" , abea asteptam sa ajung acasa sa vorbesc cu ea , cand am ajuns , am sunat-o , mi a
raspuns , era bine , era foarte fericita , nu avea pe altcineva , pur si simplu se saturase sa se mai tina dupa
un fraier care nici macar nu o aprecia , am crezut ca face asta doar sa-mi dea o lectie , trecea timpul si ea era
tot mai bine , nu imi arata ca suferea , nu imi arata ca ii era dor , se schimbase rolurile , acum eu inceram sa
ma impac cu ea , fara succes insa , nu cateva zile , 3 luni la rand am tot incercat , plangeam singur in camera
mea de dor , plangeam in hohote , nu voiam sa vad pe nimeni , doar pe ea , nu am reusit sa ma impac cu ea , mai
trecusera 2 luni fara sa vorbim de loc , am spus sa incerc iarasi , eu inca o iubeam , fara succes , ramasesem
amici dar parca nu mai era la fel , era schimbata , i-am spus niste vorbe foarte urate , am jicnit-o incredibil
de urat , imi e rusine cu mine cand ma gandesc ce persoana am fost... au trecut aproape 3 ani de cand nu mai
suntem impreuna , tot raul spre bine , atat de rau imi pare ca am pierdut o pe ea incat mi am schimbat comportamentul,
am invatat sa respect o fata asa cum trebuie , amandoi am crescut , eu sunt mult mai departe de ea acum , sunt in afara
tarii , iar ea e inca la scoala , ne am mai vazut prin anturaje comune fratele ei fiind prieten cu mine , dar nu mi-a
dat nici un semn , acum fiecare e pe drumul sau , eu am o relatie frumoasa , cred ca si ea are , de ce nu ar avea , are
tot ce-i trebuie unei fete perfecte , cam asta a fost povestea mea , un sfat pentru acei baieti care cred ca iubitele
lor nu i vor lasa niciodata , nu va jucati cu focul baieti , fetele sunt mult mai mult decat fund, sani si frumusete si
trebuie apreciate...
