Erick
O priveam cum pleaca cu ochii plini de lacrimi, parca mai dezamagita ca niciodata.
Simteam cum ceva se rupea in mine in mii de bucatele.
Reactia ei m-a uimit atat de tare incat am ramas de neclintit. Nu am putut rostii nici un cuvant, nu am putut misca nici macar un deget. Nimic.
Stiam ca avea dreptate. Stiam ca am gresit si ca am dezamagit-o. Nu stiu de ce nu m-am gandit la asta inainte. Era de asteptat ca pana la urma isi va da seama ca eu am fost, mai ales dupa scris. Trebuia sa ii fi spus,dar acum este prea tarziu. Simt ca am pierdut-o, simt ca am dezamagit-o profund.
Trebuia sa ma duc dupa ea, dar nu am avut puterea asta. Parca toate puterile mi-au secat atunci cand a tipat la mine cu ochii in lacrimi. Acum trebuia sa fac ceva. Nu trebuie sa las lucrurile asa.
Situatia ma depasea , iar lacrimile isi faceau aparitia. Sunt sigur ca nimeni nu m-ar crede daca as spune ca am plans pentru ea, sau mai bine zis din cauza mea pentru tot ce am facut.
Nu stiu cat de grav este ce am facut,dar pentru ea stiu ca este extrem de grav.
Nu stiu de ce, dar am o presimtire rea. Simt ca nu e bine, simt ca e in pericol.
Bineinteles ca nu poate fi bine, dar acum ma refer la pericol si situatia se schimba.
Se inserase si imi era mult mai usor sa o supraveghez.
Ajuns la ea acasa mi-a fost foarte usor sa imi dau seama ca nu este acasa.
,,Oare unde e??''
Stiam ca ceva nu e bine. Trebuie sa o caut si cred ca stiu exact unde poate fi.
O caut in tot parcul dar nici urma de ea. Inima mea stia deja ca nici nu trecuse pe acolo.
,,Acum imi spui nebuno??? Am pierdut destul timp!''
Urmatoarea oprire: padure.
Nu credeam ca se va ajunge chiar aici, dar aici este singurul loc in care ar mai putea fi. O cunosc indeajuns incat sa stiu ca ii place sa se relaxeze, ii place natura, linistea.
Chiar la intrarea in padure aud un tipat foarte indepartat.
,,Cum o voi gasii cat mai repede intr-o padure atat de mare?
Cred ca stiu.
Inima este singura care ma va duce la ea. Daca nu v-a reusi asta, inseamna ca nu sunt legata deloc de ea. Inseamna ca inima mea nu este pentru ea.''
Ma las condus de instinct. De inima.
In cateva secunde am fost in fata ei si in spatele tipului care tocmai incerca sa ii faca rau.
Cand ma vazu, ochii ei parca se marira si mai mult. Deja stiam ce isi spunea in gand.
In secunda doi tipul se napustii asupra ei. Nu era un om.
Am sarit pe el si l-am lovit cat de tare am putut, iar el a fost izbit de un copac putin mai indepartat de locul in care ne aflam. M-am grabit din nou spre el,iar in momentul in care l-am privit, am inghetat.
-Darius?? intreb uimit.
[ Stiu ca am cam lungit-o si s-au intamplat cam putine lucruri, dar vor aparea personaje noi + multe alte lucruri. Veti vedea! Multumesc ca cititi!
Va urez la multi ani si un an nou mai bun! Pup. ]
