ZIUA - DOSARE ULTRASECRETE - sambata, 26 august 2006
Drept la replica
Marturie despre 23 august 1944
"Ca unul care am cunoscut pe mai toti actorii si martorii "conspiratiei" si am fost interesat de acest subiect inca din 1945 (cand l-am auzit pe Barbu Stirbey relatand cum fusese primit la Cairo si apoi la Moscova), din cauza implicarii propriei mele familii in actiunea de "iesire separata a Romaniei din razboi" (cum i se spunea pe atunci operatiei incheiate la 23 august 1944), imi ingadui sa corectez si sa completez comentariile pe care D-na Miruna Munteanu si D-l Tesu Solomovici le-au publicat in numarul trecut al suplimentului "Dosare ultrasecrete" - ne-a scris la redactie domnul Ion Varlam. Ne face placere sa-i publicam dreptul la replica.
Intertitlurile apartin redactiei.
Pacea separata se pregatea din primavara lui 1943
Infrangerile de la Tobruk si de la Stalingrad i-au convins pe toti responsabilii politici si militari de la Bucuresti ca razboiul european evolua rapid spre victoria Aliatilor. Diplomatul pe care Regele il avea probabil in vedere pentru "iesirea separata din razboi" era Savel Radulescu, cel mai apropiat colaborator al lui Titulescu, care avea si avantajul de a fi si iubitul lui Louie Gunther, vaduva ministrului SUA la Bucuresti si vara primara a lui Averell Harriman, unul din oamenii presedintelui Franklin Delano-Roosevelt (ambasador la Moscova). Ii fusese recomandat, in secret, ca sfetnic de catre Carol, inainte sa plece. Pe el l-a insarcinat Regele sa- i stabileasca raportul predat in Martie 1943, despre posibilitatile de a angaja negocieri pentru un armistitiu, prima actiune despre care avem dovezi ca a fost intreprinsa in acest scop.
Toata primavara si vara lui 1943, atat guvernul (la initiativa si prin oamenii de incredere ai lui Ica Antonescu), cat si opozitia, au petrecut-o pregatind iesirea separata a Romaniei din razboi. Emisarii MAE au incercat chiar sa gaseasca canale diplomatice pentru negocieri si sa intre in legatura cu factorii politici ai puterilor aliate. Titularul ministerului a trimis un important memoriu secret, astazi bine cunoscut, lui Mussolini si lui Laval, prin care incerca sa-i convinga de urgenta unui astfel de demers si de avantajele pe care le-ar prezenta intreprinderea lui in comun, atat pentru a face fata reactiei lui Hitler, cat si pentru abordarea Aliatilor. Probabil ca a gresit cerand sa i se incredinteze lui conducerea acestei operatii, deoarece - desi aceasta initiativa a fost bine primita - faptul ca nu i s-a dat niciun curs nu gaseste alta explicatie plauzibila (amintesc ca Italia a cerut armistitiul in Iulie 1943 si ca omul lui Laval, amiralul Darlan, fusese asasinat in noiembrie 1942, la porunca lui de Gaulle, tocmai pentru a anula efectele armistitiului semnat cu consulul american la Alger, Murphy).
Iuliu Maniu si Barbu Stirbey au "pertractat" la randul lor aceasta chestiune, oarecum in secret, la Buftea, cu participarea unei serii intregi de diplomati (care lucrau si pentru Mihai Antonescu). Cand Maniu a obtinut acordul Suveranului si al Maresalului pentru a trimite un emisar la "engleji" (cu care el era in legatura), Antonescu a refuzat candidatii lui - mai intai Mihai Popovici si apoi Sabin Manuila (a carui nevasta, una din cele 3 Veturii, facea parte din camarilla Antonestilor) - si l-a propus pe Barbu Stirbey. Acesta a plecat cu recomandatia cunoscuta catre generalul Maitland- Wilson, seful Marelui Stat Major al armatelor britanice din Orientul Mijlociu, un prieten de-al lui Antonescu de pe vremea cand era atasat militar la Londra.
"Inventati de urgenta un partid comunist!"
Prima telegrama trimisa de Stirbey dupa intrevederea cu Wilson - care-i explicase ca acordul de la Teheran, din decembrie 1944, stabilise ca armistitiul cu aliatii Germaniei va fi de resortul exclusiv al puterii aliate cu care acestia sunt efectiv angajati in operatii militare, avea urmatorul continut: "Inventati de urgenta un partid comunist". In 1945-1948 textul acestei telegrame, al carei continut il auzisem pentru prima oara chiar din gura expeditorului ei, era cunoscut intregii opinii publice si toti oamenii politici pe i-am cunoscut in timpul executarii celor noua ani la care am fost condamnat pentru motive politice il cunosteau. Daca Camil Demetrecu, care a descifrat aceasta telegrama, nu o mentioneaza in relatarile publicate dupa moartea sa (Ed. Enciclopedica, 2001), faptul se datoreaza conditiilor care i-au fost puse pentru autorizatia de a-si redacta amintirile politice, dupa cea de a 2 -a arestare, in 1976.
