Razboiul mut

Capitolul 1

Sangele ajunsese pana pe teava pistolului care ii zbura creierul blondului neinarmat care nici nu terminase de vorbit. Lasandu-l cu cea mai socata expresie pe chip vazuta vreodata. Cu ochii mari se uita in gol si cu gura cascata, pe ea iesind cateva scancete infundate de durere. Inca se puteau observa pupilele sale dilatate, care acopereau albastrul irisului din cauza drogurilor.Dupa se prabusi la pamant imprastiind praf in aer de pe parchetul murdar. Corpul invelit in haine de cea mai inalta calitate se mai zbuciuma pentru cateva secunde inainte de a-si da duhul. Barbatul impunator si increzut acum zacea intr-o balta de sange de un rosu mult prea inchis. Camasa alba imbibata cu sange cu incetul incepuse sa ia o nuanta rosiatica. Barbatul care luase viata unui om zambea pervers, privindu-si capodopera insangerata, stralucind in lumina slaba a refelctorului. Respira mult prea linistit, nepasator. Nici zgomotul produs de pistol nu a parut sa ii afecteze apatia. Ma uitam cu o indiferenta iesita din comun, tresarind doar la sunet ingrozitor de tare al pistolului care acum ii tremura in mana, probabil realizand cu adevarat ce a facut. Insa pe interior urlam, am mai vazut oameni murind, stiu sa ma controlez si sa raman focusata, dar omul asta... Se intoarce spre mine si tremurand din ce in ce mai tare, indrepta arma spre mine.Nu imi puteam da seama unde voia sa ajunga glontul din cauza smuciturilor puternice. Nici o emotie nu se poate descifra pe fata mea, insa ritmul batailor inimi mele  o i-a la goana fara a putea face ceva sa o opresc. Il privesc cu sila printre firele de par, a adoptat o postura stranie, un umar mai ridicat ca celalat, privind crucisi la mine, am putut observa zambetul de maniac pe care il avea intiparit pe fata. Starea deliranta in care intra nu aveam cum sa o opresc prea devreme, tot ce puteam sa fac e sa ma feresc de gloantele argintii. Acum statea si mai aproape de mine, ii puteam vedea pistruii de sange de pe fata, la fel si cicatricea ce ii despartea fruntea in doua. Parfumul lui pe care il simteam de fiecare data cand trecea impunator pe langa mine acum disparuse subit. Fiind inlocuit de un iz puternic de lavanda si transpiratie. Nu imi mai dadea de ales, jocul de-a pisica si soarecele era pe cale sa se termine tragic.

Mocirla in care barbatul blond si drogat isi scuipa acum matele incepuse sa avanseze pana unde pantofii mei atingeau podeaua. Ma uitam la el cu dezgust si mandrie in timp ce ii bandajam rana care nu se oprea din sangerat. Comicaria de pistol pe care il folosise nu se compara cu talentul de actorie al barbatului ranit, care acum musca cat il tineau puterile de bucata de material oferita. Cand am terminat de ingrijit rana acesta se opri din gemutul enervant si suspina adanc. Am scrasnit din dinti la gandul ca va trebui sa il acopar pe netrebnic. L-am luat de brat si leganat am reusit sa il scot din cladire. Cu fetele sifonate , amandoi am parasit cadavrul maniacului, la care a fi trebuit sa ma intorc eu.

In timp ce trageam fermoarul sacului in care acum zacea dementul acela, am observat o urma ciudata pe gatul lui. Ca o intepatura. Probabil de la o seringa. I-au dat ceva idiotului..pacat. A fost si inca este un om puternic, insa oridinele lui si privirele oarecum calde de dojeneala, pe care le primeam la antrenamente nu mai insemnau nimic acum. L-am apreciat, pot spune ca e un om demn, insa nimic mai mult. 

Am inchis usa gri si un junghi puternic imi facu'piciorul drept sa tremure. Prea neimportant la momentul acesta. Un sentiment de rau mi-se infiripase in creier. Ceva s-a intamplat sau urma sa se intample. Nu aveam prea des aceasta senzatie, insa stiam preabine ca ceva nu era la locul lui, dar nu era momentul sa imi ascult instinctele si sa imi arat fragilitatea, mai aveam treaba de facut.  

Un gand imi strabatea craniul ademenindu-ma sa ma eschivez de a pune mana pe clanta si de a da ochii cu seful meu. Dupa toate privirile si soaptele din partea colegilor ultimul lucru pe care il mai voiam era sa fiu pedepsita sau certata si de el.

-Constance! Ce ma bucur ca ai venit !

Nici nu am apucat sa ma intorc cu fata ca si simt fiorul pe sira sipinarii mereu provocat de vocea lui bizara, plus ecoul din celula nu ajuta.  Accentul lui sovietic se contrazicea profund cu numele pe care il purta. Bine, nu era chiar o celula, dar arata ca una. Un birou mai straniu. Niciodata nu mi-a placut sa vin acolo. Locul acela imi insipra nesiguranta si remarcabilul tablou cu un clovn plangand putea face copii sa tipe intr-o clipita. Ma intorc cu un zambet fals si ma asez cat pot de comod pe scaunul epatant de confortabil si patat de ulei sau sange.

- Buna ziua, Domnule Pérez, a-ti vrut sa ma vedeti ? incerc eu sa imi pastrez calmul in timp ce un vant rece imi sufla in ceafa, provocandu-mi un usor disconfort evident. 

Nu e bizar ca ventilatorul de moda veche sa fie pornit insa aerul de atunci era insuportabil de rece.

-Da, avem un mic inconvenient...s-a intors Alonzo...isi lasa privirea in jos de parca ar fi fost vina lui ca ciudatul a revenit, toti stiam ca eventual se va intampla, doar el refuza sa o creada.

Strang din dinti deloc impresionata de vestile ce inca imi bubuiau in urechi, numele lui era pentru noi interzis.  Daca nu stii cine sau ce a facut aceast om, inseamna 2 lucruri, ca esti mort sau de partea lui. Inghit in sec si ma holbez la biroul gri si colturile mancate din care mai cadea pulbere maronie. Deja ma gandeam cat de proaste pot fii inchisorile de maxima securitate daca a putut scapa de acolo, dar de ce ma mir ? Tipul e un geniu nebun pana la urma. Pentru el acea inchisoare a fost ca un concediu neplatit, iar acum a inceput iar munca in forta si e vai de noi. Ultima oara cand a fost aici si s-a iscat un razboi a fost acum 5 ani, eram inca un boboc pe atunci, nu l-am vazut in persoana niciodata, insa am auzit toate povestile posibile si imposibile despre acest om.

Nu era asa de la inceput, Pérez si cu maniacul au fost prieteni buni. Ce poate face gelozia din oameni. Totul s-a dus de rapa din cauza ei.  

- Mai e ceva, in misiunea asta ai un partener nou... face o pauza mai mult jenanta decat teatrala sau dramatica, iar din umbra se arata o silueta inalta si bine facuta imbracata toata in negru.

Expresia nu mi-se schimba, dar nu pot spune la fel si despre pupilele mele care ma dau de gol dilatandu-se.  Felix...

Zambeste etaladu-si gropitele si inclindu-si capul in partea dreapta cu bratele la piept.

-Credeam ca te-ai retras, domnule Pettersen.

-Te rog Constance, spune-mi Felix. 

Se apropie de masa privindu-ma apasat. Domnul  Pérez privea scena in desfasurare in vizibil disconfort, nu pot sa cred, pana la urma Felix si cu mine suntem cam singurii care il putem prinde pe maniac, insa cum crede el ca voi putea lucra cu acest imbecil fara sa ii scot macar un ochi si sa ii rup vreo 2 coaste ? Incredibil. Durerea de cap mi-se amplifica si un nod in gat imi aparu subit. Imi puteam simti corpul cum incepe sa tremure.

-Te-ai intors de buna voie si nesilit de nimeni ? spun eu cu un strop de ironie, stie bine ce am vrut sa zic prin asta.

Se apleaca peste masa si micsoreaza considerabil distanta dintre noi. Parfumul traditional, pe care il purta in fiecare zi, totusi mereu cand il resimteam ma lovea, mereu ma lua prin surprindere, nici de data asta nu a fost o exceptie.

-Nu, m-a obligat mama, aproape imi sopteste vorbele si se da in spate rapid.

Imi dau ochii peste cap si ma las pe spate admirandu-i mutra de superioritate pe care incerca sa o arate din rasputeri. Ii stiam la perfectie fiecare sfaramatura a corpului, si nu sunt mandra de mine. Toate punctele slabe si cele tari. Insa la fel si el stia totul despre corpul meu. Insa in mintea lui nu am putut patrunde niciodata, insa el in a mea a ajuns, mare greseala. Nu o sa mi-o iert niciodata. Primul si ultimul care imi acapareaza gandurile. Acum il pot privi cu indiferenta si repulsie, atunci...

-Bun, avem un maniac de prins totusi, gata cu jocurile!

Imi intrerupe gandurile batranelul care isi scuipa vorbele pe sub mustata stufoasa. Dau din cap in semn de afirmativ si dau sa ies din camera. 

-Hei, amandoi ne indreptam spre usa cand ne intoarcem privirea spre el, aveti grija,aprobam seriosi si iesim din camera intunecata pe rand, lasadu-l pe domnul Pérez singur sa rumege la greseala facuta.