Introducere

65 4 0
                                    

Satanismul nu este despre monstrii , fantome etc . Acesta nu inseamna malefic si nu este despre moarte .Adevaratul Satanism este despre inaltarea si imputernicirea omenirii - aceasta a fost intentia lui Satan.

Stim ca Lucifer/Satan este o fiinta reala , noi il cunoastem pe Satan ca Adevaratul Tata si Dumnezeu Creator al omenirii.

Iehova  prezentat in biblia crestina este o entitate fictiva,  iar pe oamenii care sunt în spatele constrângerii acestei minciuni – evreii, îi cunoaștem ca adevărații înșelători ai omenirii și maeștrii ai minciunii.Acest lucru este evident în multele contradicții prezente în biblia iudeo/creștina, loc unde se observa clar că aceste texte au fost lucrările unor ființe umane care aveau cunoștință ocultă și care au infuzat-o cu putere pentru a o face credibilă și pentru a incita frica, cu scopul de a controla.
Noi NU suntem sustinatori si nu participam la niciun fel de jertfa de sange .Am găsit că Satanismul este religia originală a omenirii. Am cercetat înainte să ajungem la această concluzie. Satanismul își are bazele în religiile antice, care au precedat iudaismul, islamul și creștinismul cu sute și mii de ani.Zeii originali [Demonii] au fost pe nedrept etichetați ca monștrii și numiţi "malefici" pentru a ține omenirea departe de cunoștințele spirituale. Din această cauză, ființa omenească a degenerat în mod drastic atât din punct de vedere spiritual cât și intelectual.

Satanismul Spiritual sustine cu tarie toate invataturile , cunostintele , cercetarile si gandirea libera 

Satanism SpiritualUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum