Singurul lucru după care tânjeam în tăcere era tata.
Nopțile în care brațele lui nu imi încălzeau corpul dar și sufletul.
Faptul ca știam ca nu aveam o prezență masculina,un model masculin în viața mea,mi-a influențat grav si trist viața.
Nu îmi doream bani,jucari, cu toate că eram copil,mi-l doream pe tata.
Noaptea mi-l imaginam,adormeam plângând si cu el in gând. Îl visam venind,aparandu-ma de rele,purtandu-mi de grijă,pupandu-ma.
Îl visam in tot felul de ipostaze,si toate erau cu mine.
Era primul meu gând dimineața și ultimul seara.
Ma simțeam vinovată din cauza ca a lasat-o pe mama cand eu aveam 2 ani. Credeam ca din vina mea,ca nu ma voia. Nu îmi vedeam viața fără tată.
Mergeam în parc unde vedeam copii însoțiți de tatal lor și stăteam după un colt si plângeam. Niciodată nu am trăit bucuriile pe de-a întregul,lipsea o parte din mine care era la tata.
O aveam pe mama,dar nu era de ajuns,cu toate că încerca din răsputeri sa îmi fie si mama si tata. Nu ii putea umple golul lăsat.
Tot ce aveam de la el,era o poza cu mine,el si mama de la aniversarea mea de un anișor.
Ma ținea în brațe,pupandu-ma pe obraz si pe mama o ținea de mână. I se citea fericirea în ochii. Nu știam cauza plecării lui,iar mama nu deschidea subiectul știind ca ma face sa sufăr.
Oamenii pe strada ma asaltau,spunandu-mi ca tata nu m-a iubit de aceea a plecat. Ajungeam acasă și plângeam mult. Ma ascundeam de mama,nu voiam sa ma vada plângând. S-ar fii simțit vinovată,la fel cum ma simțeam si eu.
