Soarele ardea surprinzător pământul cenuşiu de atâta praf de pușcă.
Tolănit într-un colţ de cameră, motanul cu blană vișinie privea stins lumina becului mort .
Pe jocul plicticos al amalgamului de priviri, scaunul se prăbuşi, provocând o avalanşă imensă, a prafului gros de pe podea, iar o căzătură bizară, prevestea moartea mea.În acompaniamentul unor sunete bizare, locul se prezenta o ciudăţenie. Mă ridic de la podea , încercând să explorez în jurul meu.
O împingere uşoară şi dau de un lighean .
Privesc cu scârba rămăşiţele trupului meu.
Încerc să ies de-aici.
Nu pot.
Încerc să strig.
Nu pot.
Atunci ce pot ?
Visul meu de a mă trezi la realitate rămâne totuşi o dorinţă imposibil de îndeplinit.
_________________________________________
Soneria telefonului anunţa începerea unei noi zile ploioase, plictisitoare , ca restul vieţii mele. Mă ridic somnoros din pat, ducând evlavios, piciorul spre ieşirea din strânsoarea plapumei cafenii.
Nici urmă de sonerie. Îmi urăsc telefonul.
Ultima dată când s-a remarcat, a fost în prima zi de şcoală, când , parcă, ar fi vrut să-mi amintească începutul unui nou an al torturii.
Cobor responsabil pe scările cafenii, aşteptând totuşi un pal „ bună dimineaţa” de la părinţii mei. Un scârţâit de uşă îmi comunica că stau căţărat pe penultima treaptă.
Gesturile mele retardate sunt o deplină obişnuinţă. Nu pot să-mi şterg din minte penibilitatea anilor de gimnaziu.
Însă astăzi este o zi mai specială .Voi conştientiza mai târziu de ce. Sătul de cuvintele părinţilor, care se repetau în fiecare dimineaţă, o iau la goană spre baie. Limba îmi era tare uscată, iar pereţii gurii erau slinoşi şi lipicioşi, de parcă aş fi mâncat scame. Ignorând acest aspect, trag cu grijă periuţa de dinţi, încercând să evit totuşi un eventual dezastru al neîndemânării mele. O lamă era aşezată chiar lângă robinet . Încerc să dau drumul la apă, însă , agilitatea mea, mă făcu, din nou, să îmi pierd un deget.
Un şiroi de sânge alunecă pe suprafaţa alb , imaculată a chiuvetei. Durerea nu întârzie prea mult timp, însă mă abţin să ţip, să nu atrag atenţia.
Sunt sătul de reproşuri.
Frigul de afară, mă făcu să nu mai am răbdare. Mă gândeam să mă întorc acasă, şi să chiulesc astăzi de la ore. Însă, o maşină veche opri în staţie. Glasul răguşit al şoferului mă îndemna să îmi fac loc prin portbagajul ruginit al autotorismului . Nu înţeleg ce căutam acolo. Făcându-i semn să oprească în faţa şcolii, cobor anevoios , făcându-mi loc prin bagajele uleioase .Deschid poarta scăldată şi în acest an, în obişnuita vopsea roşie, de proastă calitate.
Toată lumea se întoarce spre mine. Râsete pronunţate şi zâmbete chinuitoare se răsfrâng asupra mea.
Trec nepăsător pe lângă mulţimea de copii băgăcioşi, pregătiţi, parcă, să-mi înfigă maiestuos un cuţit în inimă.
Deja îmi imaginez mirosul sângelui tulburător .Ar fi un sfârşit prea sadic pentru mine . Calea îmi fusese tăiată de un grup necunoscut. Nu mai are rost să le fac descrierea, însă îmi permit să spun că erau nişte ciudaţi.
Cu toţii purtau nişte eşarfe argintii.
Habar n-am pentru ce o fi.Clopoţelul anunţă răsunător ( de parcă ar fi zgâriat cineva tabla cu cretă ) începerea primii ore, mai anume ora de matematică . De îndată ce am ajuns în sala de clasă, am observat cum banca mea, precum şi restul celor 3 din spate, sunt ocupate de aşa-zisul grup secret . În rest, nimeni nu îşi făcuse prezenta , în ciuda faptului că îmi văzusem colegii intrând pe uşă.
Ciudat .
Dintr-o dată, toate ferestrele şi uşile se închiseră cu o viteză uluitoare. Nu înţelegeam nimic. Aveam însă, să primesc explicaţia, în câteva minute după aceea. Era o linişte mortuară. Primii 3 se ridicară împărăteşte din bănci, şi se aşezară într-un cerc. Îmi făcuseră semn cu mâna, să vin să mă alătur lor.
În interiorul cercului îşi făcu apariţia un cazan în care era un lichid alb-gălbui.
Muream de frică.
Stăteam nemişcat, paralizat chiar, neputând să efectuez nici o mişcare . Mai apoi îmi dădusem seama că ei şopteau ceva.
Nu puteam să disting ce.
Totul se cufundă în ceaţă. Parcă eram într-un tunel. Doream să ies de-acolo.
CITEȘTI
Distrug vise cu un sadicism nemaivăzut
Science Fiction“Pui de om cu suflet de înger, de ce te laşi rănit de demoni aşa reci?” Pentru Dolly . Pentru toți cei care mi-au fost alături.
