Jurnalul unui Sinucigaş

La inaltime

Nume- Cristi
Varsta- 16

Starea mea de spirit se inrautateste de pe-o zi pe alta. Prietenul meu pe care il cunosc de-o viata a fost lovit de o masina pe trecerea de pietoni. Cand am aflat ce s-a intamplat am fugit la spital, iar pe drum mintea mea era plina cu amintirile pe care le aveam cu el.

Cand am ajuns la spital am putut observa cum se scurge viata din el, tot ce am putut face a fost sa astept mai apoi pe hol rezultatele doctorilor. La un moment dat am auzit intamplator conversatia a doua asistente, inca tin minte perfect fiecare cuvant rostit de acele femei, care dupa parerea mea ar trebui sa aibe o soara asemanatoare cu a unui miel inainte de Paste.

Asistenta 1 "Am fost anuntate ca nu ni s-a terminat tura, se pare ca a aparut un copil cu rani grave provocate de un accident de masina"
Asistenta 2 "Ar fi mai bine daca nu am face nimic si am lasa lucrurile sa decurga de la sine. Trebuie sa ajung mai repede acasa, e ziua sotului meu"

Apoi se aud niste rasete subtile din partea lor. Nu stiu cum au primit aceasta slujba, vietile oamenilor chiar depind de astfel de persoane? Pana la urma prietenul meu nu a mai rezistat mult, ma bucur ca am fost alaturi de el pana la capat. Deja imi este dor de el, as vrea sa il vad mai repede si chiar se va intampla.

Am aflat recent ca persoana de la volan care a provocat accidentul era tatal meu. In acel moment lumea mea s-a prabusit si orice sentiment pentru tatal meu s-a destramat.

Acum ma aflu pe o cladire de aproximativ 30 de metri, sunt la marginea care face diferenta intre viata si moarte. Un pas in fața ma poate trimite in locul unde este prietenul meu, un pas inapoi imi va transforma viata intr-una plina de dezamagiri si regrete.

Am asteptat sa vina o masina fix in locul in care ar fi trebuit sa simt asfaltul rupandu-mi oasele si am pasit in faţă, timpul parca sta pe loc si nu ma lasa sa mor mai repede... in ultimele secunde ramase din viata mea vad cum ma apropi de impactul cu masina. Pot sa zic ca voi avea o moarte ce nu va fi uitata repede...