Când au intrat acolo,camera era plină de energie ; cele două prietene au început să respire greu,directorul avea doar să le mulţumească că au ajutat copii orfani deşi ele nu îşi aduceau aminte să fi făcut un astfel de lucru.
Ieşiseră amândouă deodată , Becca şi Em se uitau una la alta fără să zică nimic,în ziua aia ele nu prea vorbiseră aproape deloc,nu îndrăznea nici una să rupă tăcerea .. În următoarele zile,Becca era singură din cauza că Em era la ţară,ea rămase singură. Îi era frică,deşi nu voia niciodată să recunoască asta,îi era. Spunea că dacă îţi zici slăbiciunile,oamenii te vor ataca cu ele şi atunci .. nu vei mai avea scăpare.
Se gândea în fiecare zi la spunele directorului ‚Vă mulţumesc că aţi ajutat copii orfani,a fost o mare surpriză când am auzit această veste.’ Avea atâtea întrebări la care nu avea răspuns .. Ema avea să vină doar peste câteva zile,iar demonii îi ‚băteau în uşă’ în fiecare zi.
Îi era dor de bunica sa,de sfaturile pe care i le dădea,momentele în care o ajuta să treacă peste. Uneori,i se părea că a fi vrăjitoare e cel mai oribil lucru din viaţa ei.
Seara,când venii de la meditaţiile de mate , avea drum lung până să ajungă acasă,fiind în centrul oraşului. Se simţea din ce în ce mai însoţită ... ştiti voi,momentele alea când crezi că te urmăreşte cineva,când simţi o prezenţă alături de tine.
Se tot uita în spate,deşi nu era nimeni simţea că era o persoană moartă,care-i cerea ajutorul. ‚Ohhh , nu acum !’
În acel moment,simţi că i se fierbe sângele în vine. Nu avea de gând să ajute o fiinţă malefică,asta simţi că e,nu era sigură,dar parcă putea distinge răul din sufletul lui.
Începuse să fugă,fără să se uite înapoi,respiraţia era din ce în ce mai tare şi apăsătoare. Se gândea cum ar fii dacă era Em lângă ea,dintr-o dată s-a oprit şi îşi spunea în gând cu toată forţa ‚Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă-l înfrunţi’ striga de disperare acele cuvinte , când se întoarse , silueta făcea paşi înainte pentru a o vedea mai bine,ochii Rebeccăi i se măriră imediat ce îi văzu chipul..
