Vid

Miez de noapte

Stătea langă fereastra,calm,stoic,băiatul care nu de multă vreme împlinise 21 de ani,o tragică vârstă a speranțelor și idealurilor neîmplinite.Însă acesta, spre deosebire de cei de-o seama cu el ,nu îndrăznea să viseze.Mult prea captivat de banalitatea pe care i-o oferea viața cotidiană,iși ațintea gândul doar și doar asupra existențialului,realist fiind,ipocrit,neîndrăznind să se avânte în necunoscut,preferând să aștepte mai degrabă răspunsurile,decât să cerceteze. Și nu părea să-l distrugă,să-l afecteze,însă văpaia dorinței copilăreşti se zbătea zadarnic,stinsă de a tânărului matură gândire,prea matură,rațional exagerată și nesimțită. A încetat să mai trăiască cu ani în urmă,acum,doar trupu-i gol ghidat de-o minte încăpățânată îi mai rămase de folosit.
Și parcă regretă... Însă lamentarea n-avea să schimbe nimic,se acceptase.
Iși mută ochii căprui și calzi către drumul pustiu,ațintindu-și privirea asupra copacilor chinuiți de viscol și tapați cu promoroacă,gânditor ca de fiecare dată,murmură încet,fără pic de sentiment:

-Iar a venit...

Nu aștepta vre-un răspuns,era singur.
Se ridică încet și pașnic din locușorul său,acolo,de lângă fereastră,și-și aranjează părul roșu-sângeriu,sălbatic. Îi displăcea enorm culoarea-i înfocată,dar nu avea să facă vreo schimbare în legătură cu el,nu-și dorea... Ei îi plăcea,doar îl avea la fel de sălbatic și colorat,cu bucle mici și dese,care păreau să curga șiroaie pe spatele-i fragil. Dar ea nu mai este,plecase de multă vreme dintre noi,însă totul părea să fi rămas la fel,ca și cum încă ar fi fost aici.

Tânărul cercetează sufrageria în căutarea cheilor de la mașină,silueta-i subțire ciocnindu-se cu masuța mică acoperite de pagini rupte și ziare,pe care se afla o ceșcuță mică, anterior plină cu cafea,acum,răsturnată.

-Aici erau,clar...

Nici nu se încumetă să ridice ceșca,se grăbește să ia cheile și o gonește afară pe ușă,dar întoarce pentru o secundă privirea către capătul scărilor.Nu mai urcase la etaj de ani buni,de când... Dar nu-şi termină monologul că tocmai mintea-i plictisită conturează o siluetă în întuneric,iar tânărul trântește nervos ușa de la intrare,două dintre tablouri cad zgomotos pe podea,dar lui nu-i păsa,era bulversat de faptul că ochise din nou silueta aceea.

'Vai... Ar putea să fie ea?' pentru un moment,se face auzită dorința,sau poate frica,totuși că aceste sentimente erau de mult date uitării. Nu avea cum să fi fost ea.
'Nu era nimic,doar mintea mea bolnavă. Ar trebui să ies mai des in perioada asta.' Însă baiatul cu părul înfocat petrecea mai mult timp afară decât înăuntru,drept vorbind.

Zăpada era de cel puțin două palme deasupra pământului,perfect înghețată pentru a scoate sunete enervante sub bocancii desfăcuți ai roșcatului care se indrepta către mașina parcată sub stejar. Avea să meargă în oraș pentru a-și cumpăra cele necesare,dar mai mult ca sigur un bar ii va face cu ochiul,iar oprirea era garantată. Ea nu știa,și mai mult ca sigur nu i-ar fi convenit să-l vadă tocmai pe el,întruchiparea cumințeniei,vărsând pahare pline cu 'otravă' pe gât în jos.

Dar ea nu era aici.

*

-Ai de gând să plătești sau să te trec din nou pe caiet? O femeie scundă,rotunjoară și cu ochii verzi,sclipitori i se adresează tânărului pe jumătate mort.

-Doar mă cunoști,plătesc la sfârșitul lunii. Răspunde el pe un ton nu tocmai plăcut,dar nici sâcăitor. Își răstoarnă portofelul pe tejghea și numără banii cu neîndemânare,achitând suma exactă,la fel ca de fiecare dată.

-Mersi vulpe,ne vedem Vineri! Răspunse jucăuș fata,tachinându-l pe roșcat,de data aceasta împachetând sticla cu vin,în loc să-l servească la măsuţă ca de obicei. Cică avea să consume acasă băutura,nu mai avea să riște un drum cu mașina ameţit,iarna,cu 'şeriful' mereu la pândă.