Limit Your Love

Capitolul 1.

"Haideți!" țip eu către prietenii mei care stăteau dincolo de gardul de plasă. "Înaintați sau o să ne prindă!" Adaug ținând lanterna către picioare pentru a vedea pe unde calc.

"E periculos, Fay, hai să plecăm!" Spune Dash, care se ținea strâns de gardul de sârmă ghimpată din fața magazinului.

"Oh, mai taci şi sari gardul ăla nenorocit, fetițo!" Spun eu dându-mi ochii peste cap și uitându-mă plictisita la prietenii mei care stăteau speriați și încremeniți.
Umblam cu lanterna şi mă uitam uimită la paşii proaspeți ce se vedeau în lumina slabă al lanternii de la telefon, indicând că, se pare, că nu suntem primii veniți aici în ultima lună.

Le fac semn celorlalți să se apropie când văd ceva ce chiar era interesant. Nişte pete de sânge se vedeau pe iarba perfect tunsă, răvăşind un aer misterios, dar şi înfiorător care mă incita și zâmbesc batjocoritor la văzul celorlalți ce păreau încremeniți de spaimă.

"Fay, mai bine plecăm până nu dăm de belele. Încă o problemă şi maşina mea s-a dus dracu." Spune Kim, uitându-se fricoasă şi ținându-se de Dash, de parcă ar fi o bară.

"Relaxează-te, o să fie bine. Dacă nu v-ați mai văicări atât și a-ți înainta, am pleca mai repede." Spun mergând mai departe când observ că restul s-au oprit. "Oh, bine puteți sta acolo şi să vă mănânce bau-bau, am auzit că exact la miezul nopții aici se întâlnesc spiritele rele." Adaug râzând, aceştia avansând în cele din urmă după mine.

Stau în fața magazinului meu favorit pe când eram mică, obişnuiam să vin aici, doar să vorbesc cu fiul proprietarului, Kyle. Era un băiat tare înalt atunci, cu mult mai înalt decât mine, desi ne uităm amândoi împietriți și total fascinați la clădirea mare a magazinului care ne era loc de joacă si îmi amintesc ca părea atât de mare la statură noastră atât de scundă. Toate amintirile sunt de pe vremea în care eram încă un copil normal, cu speranțele că și el ar putea impartasi aceleasi sentimente pe care eu i împărtășeam, neștiind că de fapt, el o plăcea pe sora mea, Dianne, care era cu 2 ani mai mare decât noi.
A trecut atât de mult timp de atunci, atâția ani în care nu am putut să mai iubesc pe nimeni altcineva nici dacă aş fi încercat, deși nu îmi prea închipui cum puteam eu la 13 anișori, cât aveam pe atunci, să înțeleg ce este dragostea, dar să o mai simt, o nebunie curata, ce să mai.
Și lacătul asta etern pe care l-am pus pe suflet ca un scut în apărarea oricărei forme de afecțiune din partea unor posibili candidați în lupta nesfârșită al încrederii și afecțiunii mele la rându-mi, incuindu-mi sentimentele foarte adânc si aruncând cheia cât mai la fund posibil, a fost rezultatul pierderii celui mai bun prieten, și să nu mint, si singurul meu prieten. Pentru ca da, viața mă ura atât de mult încât mi-a distrus șansa la fericire, la o viață cât de cât normala, luandu-l pe Kyle cu forța de lângă mine și lăsându-ma nefericita ani la rând, deci mda, viața poate fi nasoala.
Deci da, familia lui a decis să se mute la mii de kilometri depărtare, rata chiriei pe care o plăteau pentru terenul în care era magazinul se mărise, iar banii erau insuficienti pentru a mai continua cu întreținerea magazinului măcar un an, iar Ontario nu este un oraș cu foarte multă populație, iar vânzările nu erau numeroase, așa că au fost nevoiți să închidă magazinul si sa se mute din oraș, ceea ce pe mine m-a distrus din toate punctele de vedere.
Eram marcată, șocată și plângeam cu zilele. Stăteam și vizualizam cu ochii deschisi, uitându-mă spre nicăieri în gol, încercând să îmi găsesc răspunsuri la ceea ce se întâmpla în viața mea, sau pur si simplu stând si zgaindu-ma la un punct anume, cu mintea goală, dar cu sufletul urlandu-mi de durere. Eram incapabilă să gândesc, să vorbesc sau să conștientizez ce se întâmplase cu mine. Nu ştiam cum să mă opresc, era dureros, nu puteam trăi aşa, eram irascibila cu toată lumea, simțeam că eram singura si ca nimeni nu înțelegea prin ce chinuri si torturi groaznice treceam. Mă săturasem să traiesc în modul ăla atat de toxic care mă mânca pe interior, iar gândul că îmi luaseră prietenul de lângă mine fără ca eu măcar să realizez, mă omora cu zile. O lungă vreme mă tot zgâiam singură la pereți, c-am o lună sau două, până la sfârșitul verii, când am realizat că trebuie într-un final să ies din casă. Că să mă consolez și să pot trece peste durerile insuportabile cu care mă luptasem, am dat vina pur si simplu pe sora mea, pentru că într-o mare-mica măsură a fost si vina ei, si ea mi-a dainuit și bântuit gândurile pe vremea aceea, ca fusese vina ei ca mi l-a furat de langa mine, că l-a sărutat chiar în văzul meu, înainte ca el să plece, iar faptul că ea mă mințise că îl placea, m-a rupt în mici bucăți.
După câțiva ani mi-am revenit intru totul, dar cu sora mea nu vorbisem de prin ziua aceea, când Kyle a plecat, pentru că hotărâsem încă de pe atunci să scap de oamenii toxici din viața mea. Nu aveam ce să ii spun, cuvintele pur si simplu nu ieşeau, ca şi cum eram strânsă de gât, alteori doar prezența ei de "copil perfect" și model pe care mama și tata tot incercau să mi-o bage pe gat mă înfuria.