Într-o seară...

Cum s-a întâmplat?

Helău! Ela este numele meu și ca
(ca să rup suspansul, evident) voi istorisi cum o sigură seară, o banală seară de noiembrie, mi-a schimbat complet viaţa...
În acea binecuvântată zi, avusesem orele de chitară... Era o sfântă zi de duminică. Bineînţeles, eram alături de partenera mea, my dear and crazy amiga, şi ne-am oprit puţin să mai discutăm de-ale vieții, că mna, suntem fete şi noi... Tocmai își instalase o aplicaţie şi începuse să îmi povestească cum funcționează şi ce poți face. Este vorba despre o aplicaţie unde vorbești anonim cu random people. M-a încântat şi pe mine ideea, mai ales pentru că simțeam nevoia să cunosc persoane noi.
By the way, cu 1 zi în urmă fusesem tot cu draga mea prietenă la cinema, să vedem un film de groază... Primul meu film de groază (iar acum voi sunteți gen, da câți ani avea asta? 6?) Ca să clarific, am 15 ani. Si tot ce povestesc acum s-a întâmplat cu 2 luni si puţin în urmă. Deci, da, la 15 ani mi-am permis să văd primul meu film de groază. Ouija... A fost ok, exceptând faptul că jumătate din film am stat ascunsă sub scaun, mâncând popcorn :))), însă am văzut și auzit destule. Şi credeți-mă că mi-a fost suficient ca să nu mai dorm 2 nopți. După ce am ieșit, direcţiunea baie, desigur, după 2 sticle de suc :)) (nu știu de voi, dar pentru mine cea mai minunată senzație ever e atunci când ieşi de la cinema şi te uşurezi). Normal că mi-a fost frică să mai intru singură în cabina de WC... Așa că mă uit rugătoare la prietena mea "Auzi, nu vrei să intri cu mine? Îmi e tare frică... Stai cu fața la perete, te implor!"...s-a uitat ea la mine, și-a făcut cruce şi mi-a zis râzând că sunt pe cont propriu. Am zâmbit şi eu strâmb (pentru că eu vorbisem serios) şi am intrat. Tremuram mai ceva ca o răcitură, așa că m-am eliberat cu viteza luminii ca să ies odată. Am plecat bodogănind din cinema, înjurând că nu mai merg în viața mea la filme de groază. Ajungând în fața blocului unde îmi e locuința, am observat că luminile erau stinse. Uitasem să-mi verific telefonul când ieşisem din cinema. L-am scos din geantă şi am observat că aveam 2 mesaje de la mama: "Suntem la restaurant. Când ieşi de la cinematograf, vii aici. Te pup!". Eram ceva gen PALMFACE. Restaurantul era relativ aproape de cinema şi drumul era luminat, însă de la blocul meu până la restaurantul acela era ceva de mers... Pe întuneric... Aaah, am uitat să menționez că părinții mei nu știau la ce film merg... Da, minunat. Din cauza prostiei mele, am plecat tremurând spre destinaţie. În caz că muream pe drum (iar la cât de speriată eram atunci, asta era foarte posibil), am decis să vorbesc la telefon cu amiga mea (fiindcă şi deoarece ea mergea acăsică la ea şi nu mă mai insoţea), până când ajung la dragii mei părinți să le povestesc prostia vieții mele. Pe drum, normal că totul în jurul meu mi se părea creepy, şi trecând pe sub un stâlp de iluminat, becul acestuia s-a ars... Vă dați seama că am simțit că fac infarct... Ca să nu mai lungim vorba, am ajuns la restaurant, am păpat, am povestit cu ai mei părinți (au râs de mine, logic) şi am ajuns acasă. La 23:00 am adormit fără să-mi dau seama, cu televizorul aprins şi cu mama lângă mine butonând telefonul. M-am trezit la 01:00, un lac de sudoare, rece bocnă la mâini şi la picioare şi tremurând exagerat de tare. Inima bătea să-mi spargă pieptul, făcusem tahicardie. Nu am mai adormit până la 06:00. Tot veneau flash-uri cu faze din film, sunete infernale în capul meu... Oribil. Asta a fost sâmbătă spre duminică. Duminică seara știam că nu voi putea dormi, iar eu aveam şcoală ziua următoare, așa că am apelat la somnifere. 3 nopți la rând a fost nevoie de somnifere ca să pot adormi din nou normal. Vă imaginaţi cam cât de slabă îmi este firea, nu?
Revenind la oile noastre, sâmbătă fusesem la blestemăţia aia de film, iar duminică am fost la orele de chitară. Când am terminat, mi-am întrebat prietena dacă ea a dormit în seara precedentă, iar ea "Da io n-am nica bre, eu m-am uitat la o mulţime de filme de groază, în plus, ăsta nici nu a fost cine ştie ce...". Nu am mai spus nimic. M-a făcut să tac (ceea ce nu toată lumea reușește să facă). Apoooooi, am plecat acasă după faza cu aplicația şi mi-am instalat-o si eu (normal că mai întâi a fost nevoie de o curățare masivă a memoriei telefonului, if you know what I mean). Am uitat să menționez că anonim e doar cel care începe conversația, nu şi cel căruia îi se adresează mesajul. Am vrut să intru în vorbă cu cineva şi l-am găsit. O poză de profil interesantă "Vreau să vorbim despre orice, despre ce vrei tu". Mi-a lăsat o impresie tare bună doar prin citatul de la profil, iar biografia consta într-un singur cuvânt "Bucureşti 💪". Mi-am zis "Băi, nu știu decât că-i băiat (după ussername-ul "Andrei87").". Am scris "Salutare. Cum e vremea prin Bucureşti?". Răspunsul a venit destul de repede, spre surprinderea mea: "Bine, presupun... La tine?"... Ei bine, asta mi-a lăsat un gust amar dar am mai insistat "Tare curioasă sunt cum e pe la tine în capitală. Când vei fii tu mai ok, să știi că aștept să îmi trimiți un mesaj cu ce pot vizita pe acolo... ". Mi-am spus, gata, cred că deja s-a cam terminat conversația... Însă un minunat bip a venit dinspre telefonul meu... Era un ditamai mesajul cu o droaie de obiective turistice de prin București. Am rămas plăcut surprinsă... Așa că i-am mulțumit si am continuat "Auzi, nu vreau să fiu insistentă şi să te deranjez, dar ești ok?", iar de aici totul a început să prindă contur...