Sacrificiul iubirii ||J.B.

Capitolul unu

             "Secunda noastră perfectă"

Deja mă durea capul îngrozitor din cauza orelor întregi pierdute în fața laptopului, în căutarea unui job.
Încep să-mi pierd speranța, că totuşi o să primesc vreo ofertă cât de cât okay, deşi i-am promis mamei că după terminarea facultății, acesta e primul lucru pe care îl fac.
Aş putea totuşi să o mint o vreme, căci poate Dumnezeu o să aibă milă de mine şi o să mă ajute să găsesc ceva. Dar nu pot face asta. Atâta demnitate mai am şi eu, pe lângă faptul că mi-a plătit facultatea şi m-a susținut financiar de la aproximativ 800 de mile distanță.
Mi-a spus că dacă nu voi reuşi să mă stabilesc aici, mă voi întoarce înapoi acasă. Şi nu e vorba că nu vreau să se întâmple acest lucru, dar e timpul să mă descurc singură, deşi nu am nicio rudă aici. Noroc că sunt o fire sociabilă şi în timpul facultății mi-am făcut foarte mulți prieteni, dar tot îmi lipseşte casa părintească. Până acum 4 ani, am trăit în Atlanta-Georgia, iar o dorință nebună din copilărie m-a urcat în avionul cu destinația în New York.
La început a fost totul frumos- un oraş străin mie, despre care am auzit atâtea lucruri, şi pe care îmi doream cu disperare să-l vizitez când aş fi avut ocazia. Nu am apucat însă să merg prin multe locuri de aici, deoarece eram ocupată cu facultatea, iar când voi avea un loc de muncă, va fi la fel.
Am oftat zgomotos, gândindu-mă că e suficient pentru azi. Este şi mâine o zi.
M-am ridicat de pe canapeaua mică, dar comfortabilă din living, şi m-am îndreptat spre bucătărie.
Stomacul meu e foarte revoltat, iar dacă nu îl voi hrăni prea curând, se va răzbuna, şi nu vreau să slăbesc.
Am mers rapid la frigider, deschizând larg uşa şi luând tot ce e posibil din el.
Uneori am impresia că sunt gravidă, dar îmi amintesc de faptul că mănânc doar de două ori pe zi din cauza lipsei timpului, deci e ceva normal să mă îndop ca o nehalită.
M-am aşezat la masă, şi am început să savurez fiecare lucru în parte.
După câteva minute, când obrajii mei erau plini cu mâncare, am auzit sunetul provocat de un mail primit.
M-am ridicat suspicioasă de pe scaun, încercând să mă gândesc de la cine ar putea fi, având în vedere că primeam doar în timpul facultății, în legătură cu noile activități din cadrul instituții.
Am ajuns în fața laptopului şi am deschis mail-ul, fiind încă în dubii.
Am citit cu atenție preț de câteva minute, ca mai apoi un țipăt de fericire să-mi părăsească buzele.
-Yasssss. Nu pot să cred!! Am urlat fericită, începând să țopăi prin încăpere.
Cea mai mare firmă din oraş are un post liber, de secretară pentru directorul ei.
Nu cred că aş avea şanse oricum, deoarece nu sunt specializată în aşa ceva, dar merită să încerc. Termenul depunerii dosarului cu acte şi a CV-ului este până.. mâine. Iar interviul este tot mâine.
Poftim?! Ce e neînregulă cu oamenii ăştia? Atât de urgent este acest lucru? Este trecut de ora 19, iar ei au dat termen până mâine la prânz.
Acum trebuie să mă pun să caut tot ce trebuie. Doamne sper să am noroc!
Dar stai aşa.. de ce am primit tocmai eu email cu referire la locul acesta de muncă? Nu am nicio legătură cu această firmă, şi nici nu mi-am dat adresa nimănui.
E ciudat, dar dacă am această şansă, de ce nu?
Mai ales că am verificat, şi nu pare a fi un anunț fals.
M-am dus bucuroasă să-mi termin 'cina', cu gândul la ziua de mâine.
--
Alarma telefonului a răsunat în dormitorul meu micuț, făcându-mă să sar panicată din pat.
Azi e ziua cea mare, ziua interviului.
M-am uitat la ceasul de pe noptieră, ce indica ora 10, după care mi-am croit drum spre baie.
Am dat drumul apei în cadă, unde am adăugat specifica mea spumă cu miros de căpşuni şi ciocolată, şi m-am întors în cameră pentru a-mi lua lenjerie, şi pentru a-mi pregăti hainele ce urma să le port.
Mi-am ales o rochie uşor mulată din piele, cu mânecile treisfert, şi care ajunge până deasupra genunchilor. Ca şi încălțăminte am optat pentru nişte ghete cu toc, nu foarte elegante.
M-am retras din mica încăpere, intrând în baie. M-am spălat pe dinți şi pe față, apoi am intrat în cada cu apă fierbinte, relaxându-mi corpul.
Am stat aproape patruzeci de minute în marea de aburi, timp în care mi-am curățat şi răsfățat pielea.
Mi-am înfăşurat un prosop alb din bumbac în jurul trupului, după care am mers în fața oglinzii şi mi-am uscat părul şaten.
În câteva minute, puteam declara cu mâna pe inimă că aveam un pămătuf în cap, un mic motiv fiind legat de "abilitățile" mele de "cântăreață".
Am scăpat de prosop, şi mi-am îmbrăcat lenjeria neagră din dantelă, apoi rochia.
Mi-am făcut nişte bucle uşoare, iar la machiaj m-am folosit doar de rimel şi un ruj vişiniu mat.
Mi-am pus un ceas argintiu la încheietura mâinii drepte, iar pe cap mi-am aşezat o pălarie cu bor lat, ce mergea perfect cu ținuta aleasă.
Mi-am încălțat ghetele cu grijă, m-am dat discret cu parfum pe gât, şi mi-am luat o geantă neagră de mărime medie, în care am pus tot ce aveam nevoie.
Cu o ultimă privire în oglindă, am considerat că sunt gata de plecare.
Ceasul indica ora 12:40, ceea ce era perfect. Nici prea devreme, nici prea târziu.
Am coborât scările blocului rapid, sunând în acelaşi timp la taxi.
În câteva minute eram deja în maşină, cu destinația "renumita firmă de afaceri Bieber Inc." . Şoferul mi-a aruncat priviri ciudate când i-am spus locul unde doresc să ajung, însă nu l-am băgat seamă.
Şi.. am ajuns.
I-m plătit taximetristului, şi am păşit încet pe aleea lată, înconjurată de un gazon bine îngrijit, ce părea tuns cu foarfeca.
Mi-am ridicat privirea la enorma clădire, ce se înălța mândră sub oceanele mele pline de emoție.
M-am apropiat de intrare, muşcându-mi buza inferioară datorită stării de nervozitate, ce-şi făcea apariția în corpul meu.
Cum am intrat înăuntru, un aer de eleganță şi-a făcut simțit prezența, amplificându-mi considerabil dorința de a mă întoarce înapoi acasă.
Totuşi, mi-am luat inima în dinți, şi m-am îndreptat spre recenționista roşcată, ce era toată un zâmbet.
-Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? M-a întrebat politicos.
-Bună ziua, am venit aici pentru a aplica în postul de secretară. Am primit un e-mail aseară legat de disponibilitatea acestuia.
-Desigur. Domnul Bieber vă aşteaptă în biroul lui, ce se află la etajul 6.
-Mulțumesc! Am spus, îndepărtându-mă.
-Nu vă supărați, am uitat să vă întreb: sunteți doamna Courtney Ster- oh, drace. A încercat să spună ceva, însă a fost întreruptă de telefonul ce suna.
Nu am înțeles foarte bine, aşa că mi-am continuat drumul.
Nu ştiu despre cine vorbea, având în vedere că nu am mai întâlnit-o în viața mea.
Am luat liftul, iar în două minute am ajuns în fața biroului.
Am bătut politicos la uşă, emoțiile mele crescănd odată ce am auzit o voce masculină răguşită, spunând:
-Intră!
M-am conformat, păşind în încăperea spațioasă în care plutea un miros vag de scorțişoară.
-B-bună ziua! Şoptesc emoționată.
-Şi tu cine eşti, mă rog frumos? Întreabă aceeaşi voce, făcându-mă să-mi ridic privirea.
Mare greşeală.
Pe scaunul gigantic din spatele mesei din lemn masiv, stătea un bărbat ce nu depăşea vârsta de douăzeci şi cinci de ani, ai carui ochi ce păreau nişte cascade caramelizate, erau ațintiți pe mine.
Mă scana fără nicio jenă din cap până în picioare, asta dându-mi o stare de nervozitate.
-Te-am întrebat cine eşti. Vocea puternică şi dură răsună iar.
-Scarlett Blake, domnule Bieber. Sunt aici pentru postul de secretară. Recepționista m-a informat că mă aşteptați. Am răspuns hotărâtă.
S-a uitat confuz la mine, apoi a început să râdă în badjocură. S-a ridicat de pe scaun, şi s-a proptit de mobilier, încrucişându-şi mâinile la piept.
-Dacă nu te cheamă Courtney Sterlinson, nu ai ce căuta în biroul meu! A zâmbit ironic.
-Nu înțeleg. Aseară am primit un e-mail legat de postul acesta.
-Trebuie să fie o greşeală atunci. Poți pleca! Spune indiferent.
-Cred că glumiți! Nu am străbătut jumătate de oraş, doar ca să aflu că angajații d-voastră sunt incompetenți.
-Calculează-ți cuvintele, domnişoară Blake!
Ridică tonul, apropiindu-se de mine.
-Nu e niciun mod prin care eu voi părăsi clădirea asta fără să obțin postul! Mă revolt.
-Nu trebuia să ajungă la tine mailul. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Voi încerca să remediez problema asta. Îmi pare rău pentru inconveniente, bine? Îşi dă ochii peste cap.
-Ce faceți e atât de neprofesional! Halal director! Oftez zgomotos, dând să mă întorc şi să plec, însă am fost împinsă brusc în perete.
-Deajuns cu jignirile! Îşi lipeşte fruntea de a mea, şi mă priveşte intens în ochi.
Cascadele lui s-au pierdut în oceanele mele, asta transmițându-mi fiori în tot corpul.
Inima a început să-mi bată puternic, respirația lui caldă plimbându-mi-se pe buze, iar parfumul lui puternic răsfățându-mi simțurile.
Era ireal de frumos, ireal de ireal.
Mi-am închis ochii uşor, când i-am simțit atingerea buzelor peste ale mele.
O secundă a durat. Secunda noastră perfectă.
O bătaie scurtă în uşă ne-a făcut să ne îndepărtăm, femeia de la recepție intrând în sală.
-Nu ți-am dat permisiunea de a intra, Roxanne! Ce e asta? Se întoarce furios către ea.
-M-mă scuzați! Răspunde speriată. A sosit doamna Sterlinson.
-Spune-i să plece! S-a ocupat postul! A spus dur.
-D-dar ați zis..
-Nu contează! M-am răzgândit.
S-a uitat la mine rânjind, eu neştiind dacă să mă bucur de cele auzite, sau să mă tem de ce va urma.
Săraca femeie aprobă, şi fără niciun cuvânt dispare pe uşă.
Am decis că ar trebui să-i urmez şi eu exemplul, dar vocea lui m-a oprit.
-Mâine la 7:30 să fii aici, Blake. Nu mă fă să regret că ți-am oferit această şansă! A spus serios, apoi facându-mi cu ochiul.
-La revedere, doamnule Bieber! Adaug înainte să plec.