Dragoste cu forta

Capitolul 10

Maeve simtea cum amintirile trecutului se intorc. Da, avea dereptate, il condamnase pentru distantarea lui si pentru moartea fetitei. Dar oare nu ar fi facut si ea la fel daca ar fi  fost în  locul lui? Se simtise atat de pierduta, atat de traumatizata de pierderea fetitei, incat ii fusese atat de greu sa se apropie de el. Il dorise de multe ori, dar cand el se mutase in camera de oaspeti sau cand ramanea sa lucreze  toata noaptea la spital ea se afundase din ce in ce mai mult in singuratate si varase multe lacrimi amare. Ea niciodata nu il vazuse sa verse o singura lacrima pentru fetita lui. Stia ca fiecare persoana isi exprima durerea intr-un mod diferit, dar Sergio si familia lui, se comportasera de aceiasi maniera. Isi continuasera pur si simplu vietile ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cu exceptia primei zile, dupa ce ea iesise din spital, apoi niciodata nu au mai vorbit despre copil cel putin in prezenta ei. Facusera doar un mic botez in spital, dar nu i se facuse o inmormantare. Parintii lui Sergio, nu considerasera necesar, iar ea in durerea ei fusese de acord cu decizia lor si pentru ca nu dorea sa se confrunte cu dureroasa viziune a micutului sicriu. Dupa ce ajunsese in Australia, simtise nevoia de ai da fiicei sale un loc mai bun pentru a se odihni.

Muzica se opri , si Maeve profita de ocazie ca sa mearga la baie ca sa isi mai puna un pic in ordine sentimentele. Cand intra, inchise usa si respira profund de cateva ori. Avea un nod in gat si ochii o usturau din cauza lacrimilor pe care se straduise sa le retina. In tot acel timp se multumise sa arunce vina asupra lui Sergio pentru esecul relatiei lor.Era convinsa ca el o tradase. Dar acum privind inapoi putea sa vada cat de imatura fusese. Nici Sergio si nici ea nu erau pregatiti pentru o casnicie, ea fusese prea tanara, prea naiva, si fara experienta. El avuse cel putin maturitatea de a accepta responsabilitatea sarcinii, si nu o ofensase reclamandu-i o proba de paternitate, cum ar fi facut alti barbati. Cum de nu isi daduse seama? Poate ca el nu o iubise, dar cel putin nu o abandonase. Fusese langa ea tot timpul, atat cat ii permise cariera si timpul. Oare nu fusese injusta cand aruncase vina pe el pentru ca nu ajunsese la nastere?

Sergio era chirurg. Avea in mainile lui vietile atator persoane. Ea nu il intrebase niciodata de ce nu ajunsese la timp. Chiar ajunsese la concluzia ca incercase in mod deliberat sa nu ajunga acolo pentru ca el nu si-a dorit niciodata copilul. Poate ca fusese la inceput derutat de vestea sarcinii, dar apoi, dupa cateva saptamani facuse tot posibilul sa mearga cu ea la controlale. Inclusiv il surprinsese de cateva ori privind ecografia micutei.

Maeve nu isi imaginase niciodata ca remuscarile pe care le simtea se pot transforma intr-o adevarata boala fizica. Era ca si cum cineva ii infipse un cutit in inima. Da, suferisera o tragica experienta, dupa care nici unul nu a fost capabil sa se recupereze  in intregine, iar acum avea o oportunitate ca sa vindece ranile trecutului. Poate era prea mult optimism din partea ei sa spere ca Sergio se va indragosti de ea  de data aceasta, dar avea trei luni la dispozitie ca sa ii demonstreze ca iubirea ei era atat de mare incat ajungea pentru amandoi.

Cand se intoarse dupa cateva minute, Sergio se ridica de la masa ca sa o ajute sa se aseze pe scaun.

- Totul este bine, iubito? Eram pe punctul de a veni dupa tine.

- Sunt bine, spuse ea, asezandu-se fara sa il priveasca. A trebuit sa astept un pic, asta e tot.

Femeia care era asezata in fata ei se intinse ca sa vorbeasca cu Maeve.

- Am citit despre vestea reimpacarii  voastre, in revista de dimineata. Sunt sigura ca o sa fiti foarte fericiti de data aceasta. Eu sunt casatorita cu John de treizeci si cinci de ani. Am avut si noi momente atat bune cat si rele dar asa e in casatorie.

- Multumesc, raspunse Maeve cu un zambet fortat. Sunt convinsa ca o sa intampinam multe dificultati pe parcurs, dar cum bine spuneti si dumneavoastra asa e in casatorie.