-Atat de rau a fost? Ma intreaba cu ochii mari, sclipindu-i din cauza curiozitatii. Chicotesc vesela si dau din cap.
-Nu a fost rau, doar nu suporta sa piarda. Spun amintindu-mi cum pleca mereu acasa suparat cand el pierdea. Dar a fost cu mine la bine si la greu, a fost prietenul meu cel mai bun.
"-Dani, ia-ma de mana te rog! Ii soptesc agitata, lipindu-ma cat de tare pot de el in incercarea de a evita toti copii de aici si de a nu-l pierde.
-Nu-ti fie frica, Liz, mereu o sa fiu cu tine si am sa te apar. Imi sopteste inapoi strangandu-mi mana intr-a lui, zambindu-mi."
