Ca orice basm " Povestea lui Harap-Alb" ilustrează o altă lume decât cea reală personajele fiind împărați și crai , Sfânta Duminică , animale si gâze fermecate , eroi cu trăsături fabuloase , alături de personaje realiste aduse de Ion Creangă din Humuleștiul natal , ceea ce-i conferă acestei creații originalitatea inconfundabilă.
Basmul cultivă înalte principii morale ca adevărul, dreptatea, cinstea , prietenia , răbdarea , ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive și condamnă nedreptatea , răutatea, minciuna întruchipate de zmei , balauri sau spâni. Personajele sunt reale și fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale și punându-se metamorfoza în animale , plante, insecte sau obiecte ori pot să reînvie ,prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorâți.
Harap-Alb , fecior de crai, este un Făt Frumos din basmele populare , destoinic și curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind prietenos , cuminte și ascultător, ca un flăcău din Humulești. El este un personaj pozitiv și întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm ca adevărul , dreptatea, cinstea, prietenia , ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte , din propriile vorbe și gânduri și direct din ceea ce alte personaje spun despre el.
Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o inițiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să și-o întemeieze. Semnificația numelui reiese din scena în care spânul îl păcălește pe fiul de craiului să intre în fântână. Naiv , lipsit de experiență și excesiv de credul , fiul craiului își schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a spânului.
Numele lui are sensul de " rob alb", deoarece " harap" înseamnă " negru, rob".
Faptele eroului rămân și ele în limita umanului, probele care depășesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje , înzestrate cu puteri supranaturale.
Codrul în care se rătăcește simbolizează lumea necunoscută flăcăului , care greșește pentru prima dată , neținând cont de sfatul tatălui său de a se feri de omul spân.
Deși cuminte și ascultător de felul său , nesocotirea acestei restricții declanșează asupra flăcăului un șir nesfârșit de întâmplări neplăcute și periculoase, care-i pun deseori viața în primejdie.
Lipsit de experiență , mezinul craiului devine sluga spânului ,
își asumă și numele de Harap-Alb, dovedind în același timp loialitate și credință față de stăpânul său întrucât jurase pe paloș , își respectă cuvântul dat , rod al unei solide educații căpătate în copilărie , de a fi integru și demn , capabil să-și asume vinovăția cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.
Cinstit din fire , Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân " deși un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat". De pildă , atunci când se întoarce spre împărăție cu pielea și capul cerbului fabulos " piatra cea mare de pe capul cerbului strălucea" atât de tare , încât mulți crai și împărați îl rugaseră să le vândă piatra , promițându-i că o să-i dea bănăret cât o cere el , altul
"că-i dă fata și jumătate din împărăție", dar Harap-Alb și-a urmat calea fără să clipească, ducând bogăția întreagă stăpânului.
O singură dată a șovăit voinicul, atunci când îndrăgostindu-se de fata împăratului Roș " mai că nu-i venea s-o ducă" spânului.
Probele la care-l supune spânul sunt menite a-l desprinde pe flăcău cu greutățile vieții , cu faptul că omul trebuie să învingă toate piedicile ivite în viața sa , pregătindu-l pentru viitor. Ca și în viața reală , flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos și de Sfânta Duminică. Harap-Alb este umanizat , el se teme , se plânge de soartă , cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învățase ceva din experiența cu spânul. Depășind cu bine toate probele , flăcăul demonstrează că e " soi bun" prin valorile morale care compun codul comportamentului țărănesc: inteligența, bunătatea, perseverența , răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situații ale vieții.
De asemenea , altruismul, sufletul lui bun , dragostea pentru albine și furnici îl fac să le ocrotească și să le ajute atunci când le întâlnește în drumul său , chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost. Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el însuși se află în impas , crăiasa furnicilor și cea a albinelor salvând-i de asemenea viața.
O experiență determinată pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roș, care este un alt pericol de care ar fi trebuit să se ferească , așa cum îl sfătuise tatăl.
Episodul călătoriei spre curtea împăratului Roș este un necontenit prilej de inițiere , cât de neînsemnat oricât de ciudat ar părea , poate fi de folos , tânărul deprinzând experiență mai ales în cunoașterea speciei umane.
Harap-Alb are capacitatea de a-și face prieteni adevărați, loiali , care să-l ajute în orice împrejurare dificilă vieții sale, aceștia folosindu-și tocmai trăsăturile dominante , devenite la nevoie , adevărate talente: tot omul are un dar și un amar și unde prisosește darul , nu se mai bagă în seamă amarul".
În această perioadă a inițierii, Harap-Alb cunoaște dragostea aprinsă pentru o fată de împărat , care vine , așadar, din aceeași lume cu el, pregătindu-l pentru căsătorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la împărăția fetei trimit spre ritualurile țărănești ale pețitului , între care însoțirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc , alegerea motivată a miresei, ospățul oferit de gazdă sunt tot atâtea încercări la care îl supune viitorul socru și cărora mirele trebuie să le facă față.
Ultima probă la care-l supune fata de împărat este de data aceasta , o demonstrație a calităților viitoarei soții , care va ști să aibă grijă de bărbatul ei, să-i stea aproape la bine și la rău, acest fapt fiind ilustrat atunci când ea îi salvează viața trezindu-l din morți.
Această întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb redevine el însuși fiul craiului , scăpând de povara jurământului făcut spânului, acela că îi va fi slugă " până când va muri și iar va învia".
