Dragă mamă,
Prin timpuri grele trec acum, mi se pare că „războiul" nostru va dura veșnic. Eu nu te înțeleg, tu nu mă înțelegi, deși îmi repeți mereu că știi ce gîndesc,că tu ai fost ca mine, eu ca tine-nu.
Mi-e dor de acele vremuri cînd mergeam împreună în parc, priveam împreună filme. Ți-a reușit să fii copil însă probabil ai uitat cum e să fii adolescent. Mi-aș dori foarte mult, mamă, să mai crești,sau eu să devin mai matură ca să ne putem înțelege. Sunt atît de singură, de aceea îmi imaginez uneori că suntem despărțite de un război adevărat, simt nevoia să-ți scriu, să-ți spun despre mine. Iată una din scrisorile mele imaginare.
"Mă aflu acum într-un lagăr de muncă din K, aici sunt multe femei de vîrsta mea,multe dintre care au copii. Sărmanii copii, oare merită să fie chinuiți?
Poate te miră faptul că din S. am ajuns tocmai în K.,am fost transportați după vîrstă, viziune politică și religie. Suntem pionii într-un joc de șah, însă acesta nu e un joc, e viață reală.
Luni și duminica lucrez în lazaret, restul zilelor lucrez la o cantină pentru soldați. În lazaret mă simt bine, am o importanță oarecare, să salvez vieți, îmi place treaba asta, știai doar că voiam să fiu medic. Însă privirea plină de nădejde cînd mă apropii să le spun vestea rea, mă doare să le mint că este doar o simplă răceală sau că acestea sunt efectele antibioticilor.
La cantină sunt mai mult slugă. Simt furia cînd le văd chipurile mulțumite povestindu-și cîte vieți au curmat. Oare oamenii se nasc cruzi? Probabil doar spiritul de "conducători" îi face pe oameni să-și iasă din minți. Nu a fost o zi în care un soldat să fie complet mulțumit de felurile cum am aranjat tacîmurile pe masă, cantitatea supei în farfurie, ba chiar și grosimea pîinii, sunt motive ca să-mi tragă o palmă sau să mă trimită în izolator pe vreo două zile.
Izolatorul e ca iadul. Mă țin închisă într-o încăpere minusculă fără mîncare și apă. Îmi spun cică "să te gîndești bine la faptele tale". Faptul că voi sta izolată două zile și mă voi „gîndi" nu va schimba nimic,în afară de durerea de oase, de mușchi (dacă-i mai am) și vuietul din tîmple și urechi.
Cu toate astea, tare nu aș vrea să mă mute de-aici, condițiile sunt totuși cu mult mai bune decît în tabăra în care m-au ținut acum doi ani. Acolo chiar nu aveam nici un fel de drepturi, munceam zi și noapte, puteam să trăiesc o lună fără a închide un ochi, din fericire generalul despre care ți-am vorbit în scrisoarea anterioară a murit. M-au impus să asist la înmormîntarea lui, mi sa cerut să plîng, dar eu îl uram chiar mort, și mă uitam cu dispreț la chipul său înălbit în sicriul poleit cu aur. Ce ridicol! Lumea se risipește de criză și sărăcie, dar noi îngropăm un demon în veșminte scumpe...
Toți vrem schimbări, dar nu toți vrem să luptăm, pentru că suntem fricoși. Eu sunt fricoasă. Nu vreau să lupt. Vreau să fiu cu tine. Vreau să mă bucur de viață.
Știu că tu în lagărul tău suferi poate mai mult ca mine. De mine nu te neliniști, chiar dacă ți-am spus despre micile mele necazuri. Sunt tînără. Știu că voi supraviețui, dar tu? Tu ești atît de vulnerabilă, știu că plîngi zile întregi de dorul meu, știu că ai coșmaruri sau vise din care nu vrei să te trezești pentru că acolo suntem împreună.
Să ai mare grijă de tine, mamă, la fel cum aveai grijă e mine cînd eram mică și bolnavicioasă. Supune-te superiorilor și să nu fii foarte încăpățînată, mie îmi trebuiești vie! Sinceră să fiu nu cred că acest război are vreo cauză. Din discuțiile unor ofițeri am înțeles că războiul a fost rezultatul comunicării greșite dintre marile puteri ale lumii.
Mai rabdă puțin, poate că diplomații vor înțelege în sfîrșit cum să repare greșeala. Niciun război nu durează veșnic. Sunt sigură, curînd ne vom revedea.
Te sărut,fiica ta iubitoare"
Scrisoarea mea fantastică, dintr-un război care sper să nu aibă loc niciodată, m-a făcut să simt bucuria de a fi din nou acasă. Cît mi-I de dor de tine. De dimineață au trecut ani de zile! Mai sînt două ore pînă te întorci de la serviciu. O veșnicie! Reușesc să-ți fac o surpriză. Am să aștern fața de masă alba, șterg praful și cumpăr un buchet de flori.
În seara aceasta sufletele noastre trebuie să stea față în față. Ții minte "Războiul a fost rezultatul comunicării greșite dintre marile puteri ale lumii"? Noi suntem marile puteri ale lumii noastre.Haide să ne vorbim cu ochii, ce ochi obosiți ai! Netezește-ți ridurile uitîndu-te la mine. Eu mă simt bine, uite acuș îți spun un banc să te prăpădești de rîs. Rîdem pînă obosim și pe urmă punem muzică și dansăm. Vrei?
Uită ce ți-am spus la începutul aceste scrisori, ești cea mai bună mamă – adolescent, iar eu nu mai am timp să scriu, am treabă, pa !
Te aștept!