Mereu va fi cu noi

  
     -Non. anunţă vocea răguşită a femeii care căuta acum cutia de chibrite pentru a îşi aprinde ţigarea deja uşor strânsă între buze.

    -Poftim? întrebă cealaltă femeie luându-şi copilul în braţe.

   -Om. mai adugă cealaltă cu o uşoară lăcomie în ochi, aprinzându-şi un chibrit.

   -Nu se poate. Suntem o familie pură. argumentă mama copilului uitându-se cu un oarecare dezgust ascuns la pruncul ei.

  -Ştiu, dragă. Ştiu. afirmă femeia întinzându-i clientei ei pachetul de ţigări.

    Fară să îşi ridice privirea de la copilul pe care îl ţinea în braţe, ieşi din cameră, fără a îşi lua rămas bun, îndreptându-se spre maşina ei. După ce ajunse la maşină un domn îmbrăcat într-un palton negru ieşi şi se îndreptă cu paşi mari şi rapizi către clădirea tocmai lăsată în urmă de către tânăra mamă.

-Sunteți sigură că nu ați greșit, doamnă? întrebă șoferul căutând o bancnotă anume în portofelul său. 

-Duceți-vă la alții dacă nu mă credeți. Vă pot da și recomandări. răspunse femeia trăgând un ultim fum, și stingând cea rămas din țigară în scrumiera de porțelan.

       Domnul scoase bacnota strident colorată din portofelul său și o înmânează femeii fară a face contact vizual. Se zicea că aduce ghinion să te uiți în ochii cuiva care tocmai a dat o veste proastă, sau dă vești proaste des, iar cum bărbatul avea și el un copil de cam aceași vârstă, nu ar fi vrut să i se deași lui o asemenea veste. Familia sa era jumătate non, un sfert N.U. și doar un sfert erau puri, printre care și el. 

-O zi bună. salută el și plecă cu pași greii dar mari și rapizi. Nu avea voie să își lase o clientă atât de fidelă în așteptare pentru prea mult timp. Mai ales într-un moment ca acesta. După ce ai primit o asemenea veste devastatore sigur nu mai ai chef și de așteptat.

    După ce ajunse la mașină și își puse centura de siguranță începu să își analizeze clienta prin  oglindă. Părul blond murdar îi acoperea fața și îi atingea fruntea copilului. Paltonul maroniu închis avea nasturii desfăcuți iar ea stătea într un mod dezordonat pe el, șifonându-l. Dar nici nu observa. Avea totă atenția captată pe micul suflet care îl ținea în brațe. Era al ei. Ea l-a făcut, ea l-a crescut până acum. Dar în continuare? Tot renumele ei va fi pătat după ce se afla. Și se va afla. Gândul acesta o terifia. Își imagina deja cum ar arăta poza ei cu copilul în brațe, captată de un paparazzi enervant care ar fi surprins-o într-un moment total jenant, Și titlul... ,, Așchia sare departe de trunchi'' . Știa deja că acesta va fi titlul. Știa deja până și ce reporter enervant și idiot va scrie articolul. Știa deja toată povestea, dar totuși îi era frică. Văzuse cât de ușor i-a ieșit totul de sub control, iar teama că asta s-ar putea repeta o îngrozea și mai tare.

   -Engelbergplatz. comandă ea trezindu-se din visare. Șoferul nu spuse nimic, doar învârti cheia și apăsă pe accelerație. 

     Nici ea nu știa exact de ce alese această destinație. Era o mică piață complet banală dintr-un oraș mediocru. Nu avea nimic special. Doar o statuie ciudată făcută în stil asiatic. În afară de acea statuie nu era alt ceva decât o biserică, un restaurant italienesc și un magazin chinezesc în acea piață.

    Femeia încerca să țină pasul cu mintea ei, dar eșuă. Nu înțelegea de ce alsese fix acel punct din tot acel oraș. Erau locuri mult mai interesante, mai cunoscute și mai liniștitoare. Nici măcar nu știa pe cineva din acea zonă, sau care să frecventeze zona. Cu cât se gândea mai mult, cu atât se forma o ceață mai mare în capul ei. Nici propria minte nu și-o mai înțelegea. Totul era o mare ceață.

   -La naiba! exclamă bărbatul de la volan trăgând mașina pe dreapta. Acul care indica câtă benzină mai avea mașină era în dreptul literei E și pâlpâia strident, chiar dacă șoferul își aducea aminte clar că a făcut azi dimineață plinul. Se dădu jos din mașină incepând să o inspecteze, în timp ce clienta sa își căuta prin poșetă telefonul care bâzâia enervant. După ce îl găsi, văzu un număr necunoscut, din altă țară afișat pe ecran. Era curioasă cine o putea deranja acum, dar nici nu avea dizpoziția necesară pentru a purta o discuție cu probabil un fan disperat care reușise cumva să dea de numărul ei de telefon. Dar totuși, suspansul era prea mare așa că apasă pe cercul verde de pe ecran.

-Ieși acum din mașină, lasă copilul în fața ta, întoarce-te și pleacă. articulă vocea de la celălalt capăt al firului cu un accent străin după care închise. Stătu un pic să proceseze comenzile, iar când le pricepu deveni mai frustrată decât era acum câteva minute.

     Începu să analizeze într-un mod cât de simplu posibil situația. Primise un telefon de la un străin cu voce familiară, spunându-i-se să își lase copilul pe o stradă relativ pustie și să plece. Dacă ar face asta, și-ar curăța complet numele. Ar spune că nu mai aveau benzină, a ieșit afară, și cineva i-a smuls copilul din brațe de pe geamul unei mașini, sau va găsi ea o altă poveste. Toți aveau să o creadă. Până acum jumătate de oră era o mamă devotată și fericită. Dar acum... Acum o paște gândul să își ucidă practic copilul. Propriul copil spre care nu mai simte nici un pic de afecțiune. Ar putea să îl lase acolo, dar, era al ei totuși...