Trăieşteţi viaţa! Viaţa trece repede! Nu sta cu formalităţi! Gândeşte-te ce vrei să devii! Cine vrei să fi! Ce vrei să faci ... Nu contează cât de mult ai învăţat, dacă te trezeşti cu diploma de facultate, cu 8 clase făcute , cu tot liceul terminat..
La ce e bun să fi trecut prin 8 clase dacă nu făceai niciodată nimic altceva decât să stai închis în casă, şi să nu ai contact cu lumea exterioară? Să nu faci niciodată nimic greşit..
Sau
La ce e bun să fi trecut prin 8 clase, dacă n-ai învăţat absolut nimic.
Vedeţi voi, viaţa e un paradox. Tre' să guşti câte puţin din orice experienţă. Tre' să fie un mixt de întâmplări.
Trebuie să învăţăm ce ne place, trebuie să gândim măreţ! Puneţi o idee în cap! Despre ceea ce vrei să faci în continuare! Eu, din păcate m-am trezit în clasa a 8-a.
Ce trebuia eu să fac defapt? Să mă axez pe ceva ce-mi place. Şi să-mi urmez visul. Acum sper doar să pot să fac ce-mi place. Învăţatm ca un robot, din tot. Şi în final, n-am reţinut nimic! Trebuia să mă organizez. Dar nimeni n-a fost acolo să mă trezească.. poate pentru că.. nici ei nu se treziseră încă?
Mă numesc Dana. Prefer Dani, dar nu mulţi îmi spun aşa. Sunt o fată ciudată!
Eram sensibilă,şi am avut primul meu 'atentat' vara trecută. Din cauză că .. nu ştiam ce mă aşteaptă.. Fiecare adolescent trece prin perioada asta la vârsta de 13-16 ani. Unii mai devreme, alţii mai târziu..
Eu, fiind o fată sensibilă, mereu mă afectat tot ce se spunea despre mine, sau despre cei din jurul meu.. În unele seri de vară.. Ceilalţi erau afară şi râdeau, ţipau..
Eu eram pe balcon, în spatele casei, cu acel jurnal .. care a simţit de multe ori lacrimile mele.. şi acea lamă. Acea oribilă lamă. Care mă ajuta să trec peste ..
Ştiu la ce vă gândiţi: Te tăiai!? DE CE?! Nu merită!
Ehh ştiu, ştiu. Dar eu atunci, nu ştiam .. adică ştiam. Dar aveam în cap: De ce mi se întâmplă mie asta? De ce aud mereu că sunt un dezastru? De ce ei se ceartă mereu? De ce? De ce?
Multe întrebări, niciodată nici-un răspuns.
Îmi tot plănuiam sinuciderea de ceva timp .. vroiam să fie de ziua mea... Dar n-am erau toate bune şi frumoase atunci. Chiar dacă nu era chiar aşa...
Pe 18 iulie făcusem 14 ani. Apoi pe 20 deja îmi veniseră gândurile.. într-un final .. n-am mai aşteptat..nervii s-au răspândit peste tot în corpul meu.. dar m-am ales doar cu o apariţie în ziar. Şi câteva tăieturi .. ceva mai multe ..
După asta toţi vroiau să ştie ce, şi de ce.
Şi într-un final şi el m-a întrebat. El da! Mi-a mai plăcut odată de el. Asta e a doua oară când îmi face asta.. Oare ce are el aşa de special de mă face mereu să-l plac? Oare ce ?
Vara trecută când am ajuns acolo, prima persoană pe care am văzut-o el a fost... s-a uitat la mine, eu la el.. Parcă era un tablou gen: Dragoste la prima vedere.
S-a uitat la mine insistent,
Dar a continuat să meargă
Eu iar uitându-mă la el,
Parcă aşteptând să se întoarcă..
Dar, cum bineînţeles, nu suntem în nu ştiu' ce film. El s-a uitat înapoi da, dar nu cu faţa aia de 'îndrăgostit' ci cu expresia feţei .. care parcă zicea: Hm, cine-o fi tipa? n-am mai văzut-o.
Deci, era clar. Nu era dragoste la prima vedere. Eu aveam 12 ani, el avea 14.
-- timpul a trecut şi am 'sărit' un an. Apoi, am venit acolo după 2 ani, în 2013. --
După cum spuneam. Deabii făcusem 14 ani şi bineînţeles că şi el vroia să alfe ce şi cum. Nu ştiu de ce. Pură curiozitate probabil.. Şi atunci ... s-a întâmplat magia.
El s-a oprit, şi a lăsat telefonul ăla din mână. S-a uitat drept în ochii mei, şi m-a întrebat..
Eu atunci eram cu o prietenă, şi când l-am văzut că s-a oprit pentru mine.. să-mi spună ceva, parcă s-au născut în mine 10.000 de fluturaşi.
Un zâmbet mi-a apărut pe faţă, şi i-am zis ce s-a întâmplat. (Logic cu un lux de amănunte, care nu erau adevărate. Nimeni n-a ştiut cu adevărat motivul.. Doar un alt adolescent ar putea să înţeleagă de ce am făcut-o .. Dar eram în public.. şi ne ştiindul pe el foarte bine, nu ştiam dacă pot avea încredere că îşi va ţine gura.)
I-am spus, şi după a plecat..
După ce plecase mă simţeam ca şi cum cineva mi-ar fi pus la nas gaz hilarian. Şi tot respiram. Aveam un zâmbet idiot pe faţă care nu mai pleca.
După câteva zile, sentimentul era din ce în ce mai puternic. Şi din nu ştiu' ce motiv ciudat..simţeam că şi el mă place. Cel puţin aşa credeam. Când eram pe stradă, mereu ne uitam unul la altul .. şi mă simţeam aşa de ... nu ştiu, era o senzaţie de nedescris..
Apoi toată lumea mea plină abstractă s-a dus dracu când am aflat de la sora lui că are prietenă...
Parcă mi-ar fi dat cineva cu ceva în cap.. Ce era să fac? Mă simţeam mai rău ca atunci când am căzut de pe stâncă..
Zilele au trecut repede.. şi .. deşii îmi plăcea de el doar de 2 săptămâni, şi .. ştiam că n-am nici-o şansă cu el.. sentimentul ăla că-l vreau, devenea din ce în ce mai puternic. Nu ştiam cum să fac să-i spun .. dar , ce rost avea ? Chiar dacă-i spuneam, eram 100% sigură că mă respingea, fiind că avea prietenă. Chiar dacă nu erau tocmai în toane bune atunci ...
Şi iată că venii luna August.
Îmi aduc aminte de parcă era ieri.. şi bine înţeles, acolo nu erau copii noaptea pe afară, aşa că balconul din faţa casei era un loc numai bun unde să stau cu jurnalul şi să desenez în timp ce ascultam muzică.. De data asta, stăteam acolo cu un motiv.. Poate trece el, şi tare aş vrea să-l văd înainte să adorm! Da.. chiar îmi doream asta. Dar puţine erau dăţile când chiar trecea. De aceea stăteam mereu acolo, să nu-l ratez ..
Într-una din serile astea, stăteam şi mă gândeam la noi doi... la faptul că nu puteam să fim niciodată împreună. Dar tot focul din inima mea, ardea. Din ce în ce mai tare! Şi mă simţeam un puternic curaj, să-i spun totul în faţă! Dar, n-a fost aşa. N-a trecut.. atunci când aveam curaj! De ce .. A doua seară lafel.. tot aşa stăteam şi mă gândeam la asta.. În timp ce mă uitam la stele, dintr-o dată văd o umbră, era un băiat Oare să fie.. nu, nu cred .. şi totuşi..
Era el!! Când l-am văzut.. inima a început să-mi bată tare, şi sunt foarte sigură că eram roşie la faţă! Nu se vedea, fiind că era seară. Atunci vroiam să acţionez, m-am ridicat, şi când să cobor la el .... Nu ....... n-am mai putut! Tot curajul meu .. totul .. s-a dus .. frica mă cuprinsese deabinelea! Nu mă puteam mişca. El .. el vorbea cu mine.. el tot vorbea şi se uita la mine.. Dar eu nu-l auzea, eram hipnotizată ce farmecul lui .. se uita fix în ochii mei ..
Simţeam că iau foc.. Nu puteam să spun nimic.. eram doar noi 2 pe stradă atunci. Okay, nu coborâsem, dar eram doar noi doi. Era ceva gen : Romeo şi Julieta dar hai gata cu poveştile. Firul poveştii s-a rupt când m-au chemat două fete . -.-' Atunci i-am spus noapte bună, şi el mi-a spus pa. A fost aşa frumos.. doar noi doi, uitându-se în ochii mei .....
După asta, tot în august.. am început să te văd din ce în ce mai puţin ... voiam să te am .. dar te avea atla .. nu ştiam ce să fac..Când odată pe la 6, te-am văzut stând pe balconul bunicii tale. Nu puteam să stau şi eu pe balcon, să mă holbez la tine. Era prea evident...Aşa că m-am dus la fereastră .. el zâmbea în timp ce îi scria mesaje ei .. Ea, fata pe care el o vrea. Logic, el nu s-ar uita niciodată la mine...În timp ce el zâmbea, zâmbeam şi eu ca idioata. Mă făcea fericită faptul că şi el era...
Dragoste.. ce dracu o fi asta? De ce se spune că nu putem trăii fără ea? Eu trăiesc fără ea, eu sunt vie! Pentru că îl vreau pe el! Ştiu, ştiu. Nu e frumos să vrei lucrurile altora. Deci .. m-am dat bătută de mult..
Ştiu că sună ciudat, dar: Cred că, dacă aş murii m-aş simţii mai vie ca niciodată!
