Niciodată Îndeajuns

Niciodată îndeajuns

Ea s-a uitat la el şi a realizat că nu avea să fie niciodată de ajuns. Nu aşa cum era în acel moment. Nu în forma ei prezentă. Şi ea îl iubea. Oh, cât de tare îl iubea.

Ştia că şi el o iubea. Acesta i-o spunea des cu cuvinte, gesturi măreţe şi mici, uşoare atingeri. Niciodată zăbovitoare chiar dacă ea putea să vadă atât de clar aleanul din ochii lui, din modul în care o atingea. Dar el nu ar fi obligat-o niciodată să aleagă. El nu ar fi afirmat în veci că ea nu era îndeajuns. Doar că... acesta era adevărul, nu-i aşa?

Că ea nu era îndeajuns...

Ea ştia vechile poveste, ştia despre avertizările de a nu cădea în capcanele celor de teapa lui... dar nu erau capcane. Dacă ar fi fost una, atunci el ar fi rostit acele cuvinte îngrozitoare, nu-i aşa? El i-ar fi spus cât de neadecvată era, cât de diferită şi cât de fragil îi era trupul. El ar fi încercat să o înşele, să o convingă să se schimbe. Dar el nu a rostit nici un cuvânt. Nu i-a lăsat niciodată impresia că el avea alte planuri...

Aşa că a rostit cuvintele în locul lui, realizând că unul dintre ei trebuia să le dea glas cândva.

- Nu voi fi niciodată îndeajuns, nu-i aşa? s-a auzit şoptind într-o dimineaţă de iarnă.

Nu a avut curajul să rostească acele cuvinte către faţa lui, în timp ce acei ochi stranii îi studiau trăsăturile să vadă şi să înţeleagă substraturile ascunse de ceea ce îi rostea gura, citind lucruri chiar din sufletul ei. De acea ea le spusese spatelui său, observând cum muşchii i se mişcau, încordându-se. Acesta nu s-a întors cu faţa spre ea. Nu a scos nici un sunet. Şi poate dacă ar fi spus ceva, atunci ea i-ar fi lăsat minciunile să o întoarcă înapoi către lumea umană. Dar el nu a făcut-o.

Liniştea a domnit peste ei, lăsând doar gheaţa şi zăpada care trosneau să vorbească. Ea i-a luat răspunsul tăcut drept confirmare a realizării sale. L-a lăsat să treacă peste ea, să îi modeleze decizia în ceva solid, să ofere speranţă iubirii ce murea dintre ei.

Cum ar putea dragostea lor să supravieţuiască atunci când ei nu se puteau atinge? Nu putea. Dar ei puteau... ea putea să o reînvie renunţând la umanitatea sa.

Nu merita dragostea eternă sacrificiul umanităţii?

În acel moment, ea a crezut că nu era un preţ atât de înalt pentru fericire.

- Vreau să mă săruţi, s-a auzit rostind, ştiind prea bine ceea ce cerea, ce preţ era dispusă să plătească.

S-a întors să se uite la ea în acea secundă. Nu a spus nici un cuvânt, doar s-a întins după ea şi i-a atins obrazul. Mai întâi o mână, apoi cealaltă, dar de acea dată el nu şi-a retras mâinile. De acea dată, mâinile i-au cuprins obrajii şi i-au apropiat chipul de al său. Gura lui i-a atins obrazul. Buzele îi erau răcoroase împotriva pielii ei, dar nu reci, aşa cum se aşteptase. Capul i se învârtea, simţurile i se roteau şi ca răspuns, limba i-a ieşit temătoare afară şi i-a lins gâtul.

Un tremur i-a traversat tot trupul. El a lipit-o mai tare de corpul lui, apucându-i părul gros şi dându-i capul pe spate până privirile li s-au întâlnit. Ceea ce începuse ca o promisiune, se transformase nu numai în o provocare deschisă, dar şi o ameninţare directă. Orice acţiune avea să vină cu consecinţe; era clar din modul în care privirea lui îi străpungea sufletul. Toate acestea ar fi trebuit să o înspăimânte, dar era ca şi cum mintea ei era incapabilă de orice gând raţional. El era altceva, era un Elf Întunecat, un Trickster – aşa cum îi plăcea bunicii ei să îi numească – şi o omora... dar nimic nu conta mai mult ca dorinţa de a-l simţi. Ea şi-a lins buzele şi nu s-a retras, iar asta a fost toată invitaţia de care avusese nevoie.

Gura lui a atacat-o, lipindu-se de a ei fără dificultate, iar ea a suspinat de la prima atingere.

Limba i-a mângâiat buzele rapid, înainte să se înfăşoare în jurul limbii ei şi să îi exploreze adâncimile cu o senzualitate fără milă. Inima îi bătea atât de tare că ea ştia că îi putea simţi pulsul în gură, în timp ce răspundea sărutului său, trăgându-l mai aproape şi îngropându-şi unghiile în spatele lui. Trickster a adâncit sărutul până când a subjugat-o. Totul din interiorul ei a început să se încordeze din cauza dorinţei. I-a returnat pasiunea cu mai multă putere, lipindu-l şi mai mult de trupul ei.

El a continuat să o sărute, chiar şi când aceasta a început să se simtă ameţită şi mâinile i-au căzut din jurul lui. A continuat să o facă, în timp ce ea şi-a pierdut suflarea şi inima i-a început să bată mai încet, până când aceasta a bătut o ultimă dată, înainte să se oprească.

Când inima i-a protestat o ultimă dată, o încercare inutilă şi tremurătoarea de a păstra viaţa în trupul ce-i murea, el a prins-o în braţe şi a dus-o într-un loc cunoscut doar de neamul său. Acesta a aşezat-o pe un pat făcut din muşchi şi iarbă moale, sub bolta copacilor veşnic verzi, pentru a o veghea în vreme ce trupu-i trecea prin transformarea în ceva mai mult decât uman.

Acesta nu i-a promis nimic. Ea i-a oferit totul de bunăvoie, fără a fura cuvinte de dragoste sau orice altceva. „Om inocent," s-a gândit, uitându-se la ea. Aceasta ar fi trebuit să îl facă să promită că avea să fie acolo când avea să se trezească.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Asta este pentru tine, Ada, pentru ca ti-am promis ca o sa traduc cele doua povestiri ale mele in engleza.