Clumsy feet

Prolog

- Mamă nu mă poți trimite acolo, plouă cu găleata! Am spus eu ridicandu-mă de pe scaunul meu.

- Louis trebuie să mergi doar până la magazinul din colț, este o nimica toată! Nu este ca și cum te trimit la Supermarket sau ceva. Du-te și ia o plasă de cartofi! Într-o secundă vei fi acasă o să vezi. Pe fața mamei mele a apărut un zâmbet șiret. Eram convins că nu avea să se termine așa simplu cum prevedea ea. Intotdeauna intervine ceva!

   Mi-am dat ochii peste cap și am părăsit bucătăria grăbit, surorile mele se alergau prin casă, iar motanul nostru Rainbow, nu întrebați, torcea la fereastră privindu-le leneș. Mi-am luat umbrela din hol și am ieșit în vijelia de afară, înjurând încet cartofii și plasele și magazinul din capătul străzii.

   Deși aveam de parcurs doar o sută de metrii, drumul părea că nu se mai termină. Vântul îmi dăduse umbrela peste cap, iar ploaia îmi udase hainele până la piele. Iar spre marea mea frustrare, magazinul ce deobicei era deschis și la ora asta, acum avea o mare plancardă pe geam pe care era scris cu majuscule ÎNCHIS. Se pare ca lenesul de vanzator nu se simte bine, vanzand pe o vreme ca asta. Si care e faza? Magazinul este parte din casa lui! Nici macar nu e nevoit sa iasa afara! Afurisitul!

   Era abia cinci dupa amiaza, dar era prea innorat ca sa-ti dai seama de asta. În Doncanster magazinele se închid toate la aceeași oră, șapte seara, însă nu și supermarketurile, nu și ele. Cu acest gând în minte, am început să alerg către cea mai apropiată stație de autobuz. Cu un autibuz, in cateva minute voi ajunge acolo. Dar fiindcă astăzi s-a dovedit a fii cea mai idioată zi din viața mea, am sfârșit și mai leorcă decât eram, fiindcă mașinile în loc să se oprească, treceau pe lângă mine cu viteză, împroșcându-mă cu apa din lacurile acumulate la marginea trotuarului.

- La naiba cu cartofii ăia! Am murmurat în timp ce alergam pe trotuar către supermarket-ul ce se afla la un sfert de oră de casa mea, iar ploaia nu făcea altceva decât să-mi înrăutățească situația și să mă scoată din minți. Urăsc ploaia, dar iubesc cartofii. Câte sacrificii fac eu pentru voi cartofiorilor!

   După inca cinci minute de alergat, am intrat in sfarsit in parcarea supermarketului. Ploaia se mai domolise, dar acum incepuse să tune și să fulgere. Urăsc furtunile mai mult ca orice! Pur și simplu tunetele ma baga in sperieti si ma fac sa ma comport ca un copil de cinci ani. Nu ca la cei douazeci de ani ai mei sunt foarte matur. Obisnuiesc sa fac pe poneiul pentru surorile mele mai mici sau sa ma prostesc in fata parintilor mei, pentru a-i face sa rada. Sunt un mascarici.

    Un traznet a spart cerul in doua, iar un tunet s-a auzit atat de aproape incat mi-a facut picioarele sa-mi tremure. Am alergat pana la intrarea in supermarket, gafaind si cu inima cat un purece. Tunetele nu-i fac bine inimioarei mele.

    Usa din sticla care se tot rotea m-a făcut să mă impiedic si sa cad pe burta, chiar la picioarele unui agent de paza. Am afisat un zambet stramb, care intentionasem sa para inocent si m-am ridicat de jos, salutand gardianul. Acesta doar a oftat si a inceput sa patruleze prin fata caselor de marcat. Felicitari Louis, esti extraordinar!

   Am luat un cos si m-am indreptat cu pasi marunti catre standul cu legume. Tenisii imi scartaiau la fiecare pas, facand babutele sa ma priveasca insistent. La naiba cu privirile alea ciudate! Se uita la mine cu coada ochiului, probabil crezand ca nu le observ...oamenii batrani sunt asa ciudati uneori.

   Ajuns la raionul cu legume, am inceput sa arunc cartofii cei mai mari intr-o punga. Nu eram prea sigur ce cantitate i-ar trebui mamei, dar nu aveam de gand sa vin si maine dupa cartofi la magazin!

    Doi angajati, o fata scunda si blonda si un baiat inalt si brunet, au trecut pe langa mine cu un carut cu detergenti. Baiatul tinea in mana o scarita, iar fata tragea carutul dupa sine.

   Am ridicat din umeri si mi-am cantarit linistit cartofii. Telefonul a inceput sa-mi vibreze in buzunarul captusit al gecii, asa ca l-am scos pentru a raspunde la apel. Era mama...

- Da mama, am raspuns in soapta, atragand si in acest fel atentia batranelelor.

- Unde esti? Ti-am spus sa mergi pana la magazinul din colt! A tipat aceasta nervoasa.

- Era inchis, ok? Sunt la supermarket, o sa merg acum la casa pentru a achita cartofii.

- Inainte sa pleci, mai cumpara si niste detergent, fetele au murdarit covorul...s-au jucat de-a naiba stie ce, iar acum are numai dare peste tot...parca ar fi un covor zebra...Am inghitit in sec si am incercat sa par serios. Eu stiam ce patise covorul...

- Ok mama, vorbim cand ajung acasa.

   Am oftat si am asezat cartofii in cos, dupa care am inceput sa caut raionul cu detergenti. Fata de mai devreme statea cocotata pe un raft, iar baiatul ii dadea la mana niste sticle de balsam de rufe, cred. M-am apropiat de ei si am inceput sa ma uit la fiecare produs in parte. Eu aveam nevoie de detergent de covoare.

   Ridicandu-mi ochii la cei doi, am vazut ca baiatul tinea in mana ceea ce eu aveam nevoie.

- Imi trebuie mie asta! Am spus insfacand sticla dupa care fata isi intinsese mana. Scara i s-a miscat din loc, iar in incercarea de a-si mentine echilibrul a inceput sa-si fluture mainile prin aer. La cateva secunde dupa, am vazut-o intinsa pe jos, cu o privire aspra indreptata asupra mea.

   Baiatul a inceput sa chicoteasca si a pornit din loc tragand carutul dupa el.

- Impiedicat-o, a tipat el continuand sa mearga.

- Impiedicata-i maicata! A raspuns aceasta, batand cu pumnii in gresia de pe jos. Nu m-am putut abtine, asa ca am izbucnit in ras. Fata s-a ridicat si a incercat sa ma loveasca cu piciorul, insa i l-am prins intr-o mana. Fetele si stilul lor de lupta...

- Da-mi drumul! A tipat ea, topaind intr-un picior.

- Iti dau drumul daca imi spui cum te numesti! I-am raspuns afisandu-mi zambetul de cuceritor. Fata si-a incruntat sprancenele si si-a aplecat capul intr-o parte.

- De ce ti-ar pasa? A intrebat pe un ton serios.

- Nu-mi pasa, sunt doar curios...i-am raspuns vesel.

- Atunci afla de unul singur! A tipat strangandu-si degetele in pumni.

- Lena Crawford...i-am raspuns zambitor.

- De unde imi sti numele? M-a intrebat speriata.

- Scrie pe tricou...i-am raspuns indicand cu degetul ecusonul agatat de tricoul sau.

_______________________________________

Nu e mare lucru, insa mie si surorii mele, Lucica a.k.a. _thequietone_ ne-a placut ideea. Inca nu suntem sigure de un lucru, si anume daca sa facem din asta o poveste mai lunga, sau daca restul capitolelor sa se rezume doar la momentele in care se intalnesc la supermarket...

voi ce spuneti?