Jocul morții (2017)

Capitolul 4

heii!!

am atașat mai sus trailer-ul cărții. da, știu, e în engleză. suna mai bine așa. sper să meargă și să-l puteți viziona fără probleme (voi atașa în caz de ceva link-ul)

îi mulțumesc prietenei mele care m-a suportat ore în șir și care mi-a făcut acest trailer minunat fără să se plângă (prea mult). i love you to bits ❤️

P.S: o să urmeze și un trailer la Stele întunecate. abia aștept!!

Eram prea mândră să recunosc că Dawson avea dreptate. Viața mea chiar nu era palpitantă. Tot ce făceam era să merg la cursuri, la diner și apoi să mă închid în camera mea unde nu făceam altceva decât să învăț. Aveam de făcut un eseu pentru romanul „Mândrie și prejudecată" de Jane Austen iar apoi trebuia să analizez niște texte scurte pentru Teoria Literară. Puțin cam plictisitor, dacă mă întrebați pe mine.

Dar era exact ce trebuia ca să-l fac pe Dawson să-și păstreze distanța. Îl vedeam din ce în ce mai rar, cu excepția când eram înconjurată de oameni sau vorbeam cu persoane străine. Îl puteam vedea cu colțul ochiului umblând nu departe de mine, privindu-mă analitic și curios. Oare credea că aveam de gând să-i povestesc cuiva?

Bine, aș fi vrut, dar n-aveam de gând să o fac.

Vineri după-amiază, după ce am ieșit din tura de la Rusty's, Rose mă aștepta pe unul din scaunele de lângă tejghea și era cât pe-aci să sară-n sus. Trebuia să ne pregătim de petrecerea aia stupidă de la sororitatea Theta.

- O să fie fantastic! chițăi pentru a zecea oară. Iar hainele pe care le voi purta? Ohhh, soro, n-o să plec singură de acolo, îmi făcu ea cu ochiul.

- Rose, asta sună îngrijorător. Nu vreau să fiu martoră la așa ceva. Dormim în aceeași cameră.

Își flutură mâna prin aer și zâmbi.

- Nu-ți face griji. Pentru asta există hotelurile.

Ne-am urcat în Prius-ul meu și am condus înapoi la campus, râzând cu lacrimi în timp ce Rose încerca din răsputeri să cânte o melodie rap. Aproape că lovisem pe cineva din cauza neatenției.

- Ce ai de gând să porți?

Am încuiat mașina după ce mi-am luat geanta de pe bancheta din spate, închizând-o.

- Bună întrebare. Ce zici de ceva comod?

Expresia ei îmi spunea clar că așa ceva nu avea să se întâmple.

- Nu-ți face griji, vom rezolva asta. Sunt sigură că ai ceva potrivit pentru o petrecere.

Țipătul ei plin de spaimă spunea contrariul. Ținea în mână diferite tricouri cu trupe și citate amuzante și se uita la ele de parcă erau veninoase. Era chiar hilar.

- Blake, ăsta e ca un coșmar devenit realitate, spuse cu fățișă uimire. Nu poți să mergi la o petrecere cu așa ceva.

Am aruncat o privire către hainele alese de ea pentru diseară: o rochie crem ce părea tare scumpă, cu un decolteu generos și niște accesorii pe măsură. Numai privindu-i pantofii cu acele toace monstruoase mă făcea să-mi fie teamă de înălțimi.

- Nimic nu-i imposibil, i-am ricanat eu.

- Nu-i nimic. Rezolvăm. Răspunsul este în garderoba mea.